ICCJ. Decizia nr. 6165/2004. Civil. Conflict munca. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6165

Dosar nr. 529/2004

Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 15 octombrie 2002 reclamanta B.E., prim grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita solicitând obligarea acestora la plata sumei ce reprezintă diferenţa dintre indemnizaţia cuvenită potrivit prevederilor legale în vigoare şi indemnizaţia efectiv încasată, pentru perioadele 1 mai–31 octombrie 2000 şi 1 ianuarie 2002 până la zi, cu aplicarea indicelui de inflaţie, precum şi, să plătească pe viitor salariul cuvenit conform prevederilor legale în materie.

În motivarea cererii reclamanta a arătat, că în perioada 1 mai–31 octombrie 2000 valoarea de referinţă sectorială care trebuia aplicată pentru calculul salariilor magistraţilor era de 1.140.000 lei conform art. 1 din OUG 134/1999 coroborat cu prevederile Legii 76/2000, iar începând cu 1 ianuarie 2002, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea 216/2001, valoarea de referinţă sectorială este de 1.515.280 lei la care se aplică procentul de 8 % prevăzut de art. 1 lit. a) din OUG 187/2000, rezultând astfel o valoare de referinţă sectorială de 1.636.520 lei. Că pârâţii încălcând aceste dispoziţii legale imperative au folosit în mod greşit o valoare de referinţă sectorială mai redusă şi au prejudiciat-o cu diferenţa dintre suma cuvenită şi cea efectiv încasată, dar şi prin creşterea continuă a indicelui de inflaţie în perioada respectivă.

Sesizat cu judecarea cauzei, Tribunalul Harghita prin sentinţa civilă nr. 1890 din 19 decembrie 2002 a admis acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâţilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, precum şi cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva Ministerului Finanţelor Publice. A obligat pârâţii să plătească reclamantei, în solidar pentru perioada 1 mai 2000–31 octombrie 2000, diferenţa dintre salariul legal cuvenit şi cel încasat efectiv, reactualizat cu aplicarea coeficientului de inflaţie până la executarea efectivă a hotărârii. A mai obligat pârâţii, în solidar, să plătească reclamantei diferenţa dintre salariul legal cuvenit şi cel încasat efectiv începând cu data de 1 ianuarie 2002 până la zi, reactualizat, cu aplicarea coeficientului de inflaţie pentru fiecare lună în parte până la executarea efectivă a hotărârii şi în continuare conform Legii nr. 216/2001 şi OUG nr. 187/2001. A obligat pe chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice să restituie pârâţilor sumele datorate şi achitate de aceştia pe seama reclamantei.

Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, care prin Decizia nr. 133/R din 18 februarie 2003 a respins, ca nefondat recursul declarat de pârâţi.

În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menţionate, arătând că au fost pronunţate în parte cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.

În esenţă s-a susţinut, că instanţele au făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică ori sistematică a actului juridic, în ce priveşte obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre indemnizaţia cuvenită şi cea efectiv încasată în perioada mai-octombrie 2000.

Concret s-a arătat, că hotărârile criticate sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996, respectiv Ordonanţa 83/2000 şi nu de celelalte acte normative invocate în considerentele acestor hotărâri.

Motivele invocate în recursul în anulare sunt neîntemeiate, instanţele de fond şi recurs făcând o corectă aplicare a prevederilor legale atunci când au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamantei, în funcţie de valoarea coeficientului de ierarhizare pe perioada mai-octombrie 2000, reactualizat cu indicele de inflaţie.

În acest sens, este de reţinut că salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de conducere.

Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.

Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referinţă universală, indicatorii de prioritate intersectorială şi valoarea de referinţă sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorităţii judecătoreşti în acord cu principiile stabilite în Legea nr.1 54/1998 şi întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituţionale, corelarea salariilor magistraţilor şi a celuilalt personal al autorităţii judecătoreşti, cu salariile autorităţilor legislative şi executive, Guvernul a adoptat OG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).

Conform art. 1 din această ordonanţă valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorităţii judecătoreşti, este egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, precum şi pentru administraţia publică centrală şi locală [art. 1 alin. (1)].

La intrarea în vigoare a OG nr. 134/1999 valoarea de referinţă sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referinţă universală de 1.242.040 lei şi indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55.

Aşa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti are aceeaşi valoare cu cea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Conform art. 1 alin. (1) teza II din această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum în condiţiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar.

Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referinţă universală, cât şi indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa 1 pct.1, 2 şi 3 din Legea nr. 154/1998.

Întrucât prin OUG nr. 134/1999 s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorităţii judecătoreşti, egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu începere din luna mai 2000, aşa încât de la acea dată pârâţii aveau obligaţia să calculeze şi să plătească salariile potrivit noilor valori.

Motivul invocat privind lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite magistraţilor şi celuilalt personal al autorităţii judecătoreşti, ci, cel mult poate determina amânarea plăţii acestor drepturi.

Faţă de considerentele menţionate şi reţinând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerinţa încălcării esenţiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ. urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 133/R din 18 februarie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, precum şi sentinţei civile nr.1890 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Harghita.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6165/2004. Civil. Conflict munca. Recurs în anulare