ICCJ. Decizia nr. 6179/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6179
Dosar nr. 9306/2004
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2003 sub nr. 2702 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanţii N.V. şi N.S. au chemat în judecată Primăria Municipiului Bacău solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să o oblige pe pârâtă să le restituie suprafaţa de 850 mp teren rămas liber din suprafaţa totală de 1284 mp situat în Bacău.
În motivarea cererii reclamanţii arată că terenul proprietatea lor a fost expropriat abuziv, imobilul construcţie a fost demolat, rămânând liberă suprafaţa revendicată.
Se mai arată că deşi au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, cererea nu a fost rezolvată.
La termenul din 9 aprilie 2003 pârâta a invocat excepţia prematurităţii acţiunii pentru lipsa dispoziţiei emise de primar.
Excepţia a fost respinsă de către instanţa de fond avându-se în vedere faptul că din adresa 60036/2003 precum şi din celelalte adrese depuse la dosarul cauzei rezultă imposibilitatea primăriei de a admite cererea şi refuzul de a restitui terenul în natură, întrucât terenul solicitat este parţial ocupat cu construcţii, iar diferenţa de teren rămasă liberă este afectată de existenţa reţelelor edilitare.
Tribunalul Bacău, prin sentinţa civilă nr. 449 din 3 septembrie 2003, a admis acţiunea, a anulat adresa nr. 60036/2003 emisă de către pârâtă şi a obligat pe pârâtă să restituie reclamanţilor suprafaţa totală de 772 mp din cei 1284 mp astfel: S 1 – 190 mp teren delimitat în perimetru 21, 22, 23, 24, 25, 21 punctat cu verde întrerupt; S 2 – 310 mp teren delimitat în perimetru 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18 punctat cu albastru întrerupt; S 3 – 192 mp teren delimitat în perimetru 2, 3, 4, 5, 6 punctat cu roşu întrerupt şi S 4 – 80 mp teren delimitat în perimetru 1, 2, 6, 7 punctat cu culoarea portocalie, conform schiţei la raportul de expertiză, T.V.
Pentru diferenţa de 512 mp teren a fost obligată pârâta să emită dispoziţie cu ofertă de despăgubiri în echivalent bănesc şi să o înainteze la Prefectură.
A obligat pârâta la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că din suprafaţa totală de teren, 1284 mp, care a aparţinut reclamanţilor, 772 mp pot fi retrocedaţi conform constatărilor şi concluziilor raportului de expertiză.
Pentru diferenţa de 542 mp care nu pot fi restituiţi în natură urmează ca pârâta să facă o ofertă de plată.
Împotriva acestei sentinţe pronunţată de către instanţa de fond, pârâta a declarat apel invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Se susţine că în mod eronat s-a apreciat că adresa nr. 60036/2003 reprezintă răspunsul la notificare şi în consecinţă, în lipsa răspunsului, acţiunea reclamanţilor este prematură.
Se susţine de asemenea că în mod greşit instanţa a respins cererea de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză, cu toate că prin expertiză nu s-a stabilit zona de protecţie necesară construcţiilor şi nici căile de acces către garajele existente între blocuri şi în plus nu a precizat dacă suprafaţa neconstruită este afectată de reţele edilitare.
Se mai susţine că expertul a delimitat suprafaţa de S 4 care nu era prevăzută în obiectivele expertizei.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 90 din 3 noiembrie 2003, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel reiterând motivarea instanţei de fond a considerat că adresa nr. 60036/2003 reprezintă un răspuns la notificarea trimisă în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 de către reclamanţi şi în consecinţă, acţiunea acestora nu este prematură.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la expertiza tehnică efectuată în cauză, instanţa a reţinut că expertiza a răspuns la obiectivele stabilite, iar necesitatea efectuării unui supliment nu este necesară întrucât pârâta nu a depus dovezi din care să rezulte că există reţele edilitare pe terenul în litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Se susţine în esenţă că instanţa a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi a punctului 10.3 din HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prin care nu se permite retrocedarea suprafeţelor de teren afectate de utilităţi publice.
Se susţine de asemenea că nu au fost avute în vedere probele din care rezultă că terenul în litigiu este afectat de reţele de utilităţi publice şi totodată s-a ignorat faptul că au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză prin care se solicită ca expertul să lămurească toate problemele care constituiseră motive de apel.
În recurs au fost depuse o serie de schiţe întocmite de către expertul care a efectuat expertiza în prezenta cauză, pe care instituţiile de specialitate au trasat locul pe care-l traversează reţelele termice, de gaz, de apă şi canalizare şi telecomunicaţii.
Recursul este fondat.
Este de reţinut în primul rând că în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate hotărî asupra fondului cauzei numai când împrejurările de fapt ale cauzei au fost pe deplin stabilite, ceea ce în cazul în speţă nu s-a făcut.
Astfel instanţa de apel a ignorat schiţa pe care erau marcate toate utilităţile ce se susţine că ar afecta o parte din terenul în litigiu, şi nu a dispus, pentru elucidarea acestei probleme, ca expertul să răspundă la obiecţiunile formulate la expertiză cu privire la aceste aspecte, respectiv cu privire la suprafeţele de protecţie, la căile de acces.
Instanţa nu a motivat în nici un fel de ce şi-a însuşit punctul de vedere al expertului de atribuire şi a terenului notat cu S 4 în schiţă.
De menţionat de asemenea că instanţa de apel a ignorat actul depus în apel intitulat Dispoziţie, privind soluţionarea notificării reclamanţilor, emis la data de 8 aprilie 2003, neanalizându-l în nici un fel şi evident, nepronunţându-se cu privire la eficienţa sau lipsa de eficienţă a acestui act, precum şi concludenţa sa în cauză.
În concluzie motivele din recurs sunt fondate.
Astfel fiind pentru considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul, a casa sentinţa recurată şi a trimite cauza Curţii de Apel Bacău, pentru rejudecarea apelului formulat de către pârâtă.
Cu ocazia rejudecării apelului urmează a fi elucidate toate problemele care au fost pe larg analizate în considerentele prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bacău prin primar împotriva deciziei nr. 90 din 3 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău pe care o casează. Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 6164/2004. Civil. Conflict munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 6159/2004. Civil. Revendicare. Recurs în... → |
---|