ICCJ. Decizia nr. 6275/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6275
Dosar nr. 2961/200.
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC T.C.A. SRL a chemat în judecată pe C.M.I., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.000 dolari SUA, la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea specializării acesteia în lucrări de tehnică dentară şi pregătirii sale sub aspect deontologic.
În motivarea cererii, se arată că părţile au încheiat un act adiţional la contractul de muncă, în vederea formării profesionale a salariatei şi asigurării confidenţialităţii în executarea lucrărilor dentare de către angajat, faţă de societate. Pârâta s-a obligat să nu denunţe unilateral contractul de muncă pe o perioadă de 5 ani şi să nu întreprindă nimic de natură a afecta relaţia dintre angajator şi salariat, în caz contrar pârâta urmând să plătească societăţii 1.000 dolari.
Prin sentinţa civilă nr. 568 din 17 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV–a civilă, a fost respinsă acţiunea ca nefondată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a asigurat specializarea pârâtei prin cursuri de pregătire profesională sau de perfecţionare, ori prin instruirea acesteia la locul de muncă.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, a fost admis prin Decizia nr. 1069 din 12 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă, prin care a fost modificată sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei solicitate. S-a apreciat că recurenta a făcut toate probele necesare şi prevăzute de lege în dovedirea pretenţiilor sale, fiind necontestată încheierea actului adiţional la contractul de muncă.
Considerând că această decizie a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, totodată hotărârea fiind şi netemeinică, prin recursul în anulare de faţă, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea ei şi menţinerea soluţiei instanţei de fond. Se susţine că soluţia a fost dată cu nesocotirea prevederilor art. 71 C. muncii, în vigoare la data soluţionării cauzei, în raport de care actul adiţional se putea încheia numai în anumite condiţii. În plus, nu s-a făcut dovada realizării unei specializări la locul de muncă al celei în cauză, aceasta fiind încadrată ca tehnician dentar.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:
Este necontestat în cauză că între reclamantă şi pârâtă, absolventă a şcolii postliceale particulare Hyperion cu examen de diplomă, absolvent la Şcoala postliceală sanitară Fundeni, a fost încheiat un contract de muncă, urmat de un act adiţional, potrivit căruia reclamanta se angaja să asigure salariatei specializarea în lucrări de tehnică dentară, punând la dispoziţia acesteia materialele adecvate tehnicii moderne, iar pârâta se obliga să nu denunţe unilateral contractul de muncă pe o perioadă de 5 ani. În caz contrar, salariata avea obligaţia de a plăti reclamantei echivalentul sumei de 1.000 de dolari.
Încheierea actului adiţional se poate realiza în condiţiile art. 71 C. muncii, în vigoare la data soluţionării cauzei, în cazul trimiterii la o şcoală sau la un curs de calificare ori perfecţionare cu scoatere din producţie. Numai în această situaţie contractul de muncă se completează cu un act adiţional în care se poate prevedea obligaţia salariatului, de a respecta contractul de muncă, o anumită perioadă de timp. Cerinţele acestui text nu sunt realizate în speţă. În plus, nu rezultă nici din motivarea acţiunii şi susţinerile reclamantei în ce a constat activitatea de specializare a pârâtei la locul de muncă, în situaţia în care aceasta era absolventa unei şcoli de profil. Nu se poate considera cu temei, că punerea la dispoziţia salariatei a aparaturii şi materialelor adecvate tehnicii moderne, cum se prevede în cuprinsul actului adiţional, se încadrează în cadrul unei specializări, cele menţionate înscriindu-se pe linia specifică a executării contractului de muncă.
Invocarea de către pârâtă a prevederilor art. 969 C. muncii, care în adevăr dau caracter de lege, deci putere obligatorie, convenţiilor legal făcute, nu poate conduce la respingerea recursului în anulare întrucât actul adiţional este lipsit de suport legal.
Dimpotrivă, nu se poate reţine în cauză că a avut loc o specializare, ci numai că părţile s-au aflat în raporturile derivând dintr-un contract de muncă ce putea înceta şi prin demisie.
Aşa fiind recursul în anulare de faţă urmează a fi admis conform art. 314 C. proc. civ., a se casa Decizia recurată şi a se respinge recursul declarat de reclamantă împotriva soluţiei instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 1069 din 12 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII–a pentru conflicte şi litigii de muncă.
Modifică Decizia în sensul că respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 568 din 17 aprilie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV–a civilă, pe care o menţine
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6274/2004. Civil .. Contestaţie | ICCJ. Decizia nr. 6272/2004. Civil. Contestaţie → |
|---|
