ICCJ. Decizia nr. 6291/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6291
Dosar nr. 5531/200.
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 61 din 26 februarie 2003, Tribunalul Botoşani a admis acţiunea formulată de reclamanta Ţ.V. şi a obligat pe pârâta SC P. SA Botoşani să restituie acesteia suprafaţa de 1670,57 mp teren situat în Botoşani, identificat prin expertiza Ţ.C., respingând ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
A reţinut instanţa că sunt întrunite cerinţele art. 2 lit. b) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul fiind preluat fără titlu în cursul anului 1990 de la reclamantă. Cu privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 14 iunie 1995 emis pârâtei în temeiul Legii nr. 15/1990 şi a HG nr. 834/1991, instanţa a constatat pe cale incidentă nelegalitatea acestuia, în condiţiile în care documentaţia întocmită nu cuprindea titlul în baza căruia unitatea deţinătoare l-a dobândit. Faţă de ceilalţi pârâţi acţiunea s-a constatat a fi nefondată.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 54 din 17 iunie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC P. SA Botoşani. A reţinut instanţa de apel că Decizia nr. 502 din 1 decembrie 1989 de care pârâta se prevalează nu constituie titlu de preluare a terenului de la reclamantă, ci un act administrativ prin care pârâta a primit în administrare terenul, preluat însă de stat fără nici un titlu. Ca atare, s-a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001. S-a mai reţinut că potrivit expertizei, astfel cum a fost suplimentată, pe teren s-au identificat a fi executate cu autorizaţie numai două barăci metalice. Văzând că nici art. 49 din lege, invocat de pârâtă prin cerere reconvenţională, nu-şi avea aplicabilitate la speţă, Curtea de apel a considerat corectă şi soluţia de respingere a cererii reconvenţionale.
Împotriva acestei decizii în termen legal SC P. SA Botoşani a declarat recursul de faţă, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ.
Sub un prim aspect, se consideră inadmisibilă cererea, în condiţiile în care este o unitate privatizată, care a dobândit de la SC S. SA Botoşani patrimoniul, inclusiv terenul în cauză.
În al doilea rând, se susţine că instanţele nu s-au pronunţat asupra unor mijloace de apărare sau probe administrate care dovedeau că restituirea în natură a întregului teren nu este posibilă, ceea ce atrăgea aplicarea art. 10 alin. (2) şi art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Astfel, în timp ce la data preluării de la reclamantă terenul avea destinaţia de grădină şi cultură de pomi, în prezent, terenul este betonat şi amenajat pentru garaje şi anexe aferente parcului auto al societăţii. S-au mai făcut aprecieri cu privire la necompetenţa expertului şi la nerelevanţa precizărilor acestuia vizând construcţiile de pe teren.
Se mai susţine că în mod nelegal ambele instanţe au ignorat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, care constituie titlu pentru recurentă şi în fine, că nelegal s-a respins cererea reconvenţională prin care se solicită inclusiv acordarea unui drept de retenţie.
S-a ataşat recursului copia unui raport de expertiză tehnică extrajudiciară pentru evaluarea platformei de beton, a construcţiei metalice şi a beciului. De asemenea, s-au depus în copie autorizaţia nr. 1 din 8 martie 1990 prin care Primăria Botoşani a încuviinţat amplasarea pe teren a două barăci metalice pentru gararea maşinilor unităţii.
Intimata-reclamantă, prin avocat, a depus concluzii scrise olograf, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge conform art. 312 C. proc. civ. potrivit următoarelor considerente.
În anul 1974, înainte de scoaterea din circuitul civil a terenurilor, soţii Ţ.I. şi Ţ.V. au devenit proprietarii, prin cumpărare de la R.R., a unei suprafeţe de 1460 mp teren pe care se găsea construită o casă şi mai multe anexe.
Vânzătoarea era însă proprietara unei suprafeţe mai mari de teren şi a testat în favoarea noilor săi vecini, aceeaşi soţi Ţ., în aceeaşi zi, 28 februarie 1974, suprafaţa de 2230 mp teren, pe care aceştia, conform afirmaţiilor din acţiunea formulată de reclamantă, l-au stăpânit din aceeaşi zi sub nume de proprietar, netulburaţi şi public. R.R. a decedat abia la 1 august 1996, în Israel.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta a obţinut certificatul de moştenitor nr. 33 din 6 aprilie 2001 eliberat de Biroul Notarului Public E.R. din Botoşani care a atestat că aceasta este unica moştenitoare a suprafeţei de 2230 mp teren, dobândit prin legat.
La notificarea adresată pârâtei SC P. SA privind restituirea unei suprafeţe de 1700 mp teren, SC P. SA nu a contestat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei, ci, considerând că a intrat cu titlu valabil, de la stat, în posesia terenului, a indicat reclamantei să se adreseze Statului. Această susţinere, care formează şi primul motiv al prezentului recurs, a fost corect respinsă de ambele instanţe, în lipsa probării de către pârâtele SC P. SA, respectiv Primăria Botoşani, care a transmis primeia în administrare terenul, a existenţei vreunui titlu în temeiul căruia s-a luat de la autoarea reclamantei, în anul 1989 sau anterior, bunul imobil în discuţie.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată mai întâi că aprecierile de fapt privind caracterul provizoriu sau nu al unei construcţii nu intră în căderea sa, fiind de atributul exclusiv al instanţelor cu rol devolutiv. Oricum însă, astfel cum relevă înscrisurile de la dosar, între scopul pentru care în decembrie 1989 recurenta a solicitat terenul şi destinaţia pe care i-a dat-o în prezent este o diferenţă apreciabilă, aprobările administrative invocate fiind şi ele, încălcate.
Cu privire la pretinsa lipsă de competenţă a expertului pentru identificarea construcţiilor, aceasta este nerelevantă în raport cu dispozitivul hotărârii de fond atacate, care se referă numai la teren. De aceea, nici ultimul motiv de recurs nu poate fi primit, recurenta având posibilitatea să-şi ridice construcţiile metalice pentru care în 1990 a obţinut autorizaţia să le amplaseze.
Pentru aceste motive, recursul va fi respins ca nefondat iar conform art. 274 C. proc. civ. în limita dovezilor administrate, recurenta va fi obligată şi la cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA Botoşani împotriva deciziei civile nr. 54 din 17 iunie 2003 a Curţii de Apel Suceava
Obligă recurenta la 8.418.000 lei cheltuieli de judecată către intimata Ţ.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6334/2004. Civil. Conflict munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 6304/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
