ICCJ. Decizia nr. 628/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 628.
Dosar nr. 1291/2004
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Dinexaminarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 164 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita a fost admisă acţiunea formulată de P.V. împotriva Tribunalului Harghita şi Ministerul Justiţiei, dispunându-se obligarea acestora la plata sumei de 13.910.325 lei, reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit şi cel efectiv încasat pentru perioada 1 mai 2000 – 31 octombrie 2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit prevederilor OUG nr. 134/1999 începând cu luna septembrie 1999 salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti se face pe baza valorii de referinţă sectorială, prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, iar potrivit Legii nr. 76/2000 privind aprobarea bugetului pe anul 2000, începând cu luna mai 2000, valoarea dereferinţă sectorială aplicabilă pentru calculul salariului magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate este de 1.140.900 lei şi nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâţi pentru calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000.
Recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondatprin Decizia nr. 717 din 13 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
S-a avut în vedere în esenţă că valoarea de referinţă sectorială care trebuia aplicată magistraţilor începând cu luna mai 2000 pentru calculul salariului este de1.140.800 lei şi nu de 685.872 lei, conform Legii nr. 76/2000 şi OUG nr. 134/1999.
Considerând că aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de faţă, promovat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., învigoare la data la care soluţia a fost irevocabilă, a solicitat casarea lor şi pe fond respingerea acţiunii. Se susţine că salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă de Legea nr. 50/1996, respectiv OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea acestei legi.
Art. 1 din această ordonanţă, ce se referă în adevăr la stabilirea salariilor magistraţilor pe baza valorii dereferinţă sectorială trebuia coroborat cu art. II teza 1 din acelaşi act normativ, potrivit căruia prevederile ordonanţei se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiţiei, după suplimentarea corespunzătoare. Şi cum OG nr. 83/2000 a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului se consideră că nu este legală reclacularea salariului în sensul solicitat pe perioada 1 mai – 31 octombrie 2000.
Recursul în anulare nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti a fost reglementată prin Legea nr. 50/1996;
Ulterior, prin Legea nr. 154/1998 privind salarizarea în sistemul bugetar şi a stabilirii indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii dedemnitate publică a fost fixat un nou sistem de stabilire a acestor drepturi, elementele sale principale fiind valoarea de referinţă universală, indicatorii de prioritate intersectorială şi valoarea de referinţă sectorială.
În vederea corelării celor două actenormative, ţinând seama de Statutul Justiţiei de putere în stat,alături de puterea legiuitoare şi cea executivă, s-a adoptat OUG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi a celorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti, stabilindu-se aceeaşi valoare de referinţă sectorială cu cea prevăzută de Legea nr. 154/1998, începând cu luna septembrie 1999.
Prin legea bugetului de stat pe anul 2000 nr. 76 din 4 mai 2000 au fost modificaţi valoarea de referinţă universală şi indicatorii de prioritate intersectorială prevăzute de Legea nr. 154/1998, astfel încât, din luna mai 2000, valoarea de referinţă sectorială este de 1.140.800 lei, cum au reţinut corect şi instanţele.
De altfel, nici prin recursul în anulare nu se contestă egalitatea valorilor de referinţă sectorială consacrat încă o dată expres prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996. Se susţine însă că aplicarea în practică a corelării indicelui de referinţă este condiţionată de suplimentarea bugetului pe anul 2000 pentru autoritatea judecătorească.
Acest considerent este eronat, pentru că OG nr. 83/2000 nu se poate aplica decât pentru perioada ulterioară datei de 1 noiembrie 2000 şi nu pe perioada supusă analizei 1 mai 2000 – 31 octombrie 2000, în care aşa cum s-a arătat valoarea de referinţă sectorială începând cu luna mai este 1.140.800 lei (stabilită prin Legea bugetului de stat pe anul 2000).
Şi cum, pentru perioada anterioară datei de 1 mai 2000, nu a existat nici o restricţie sau prevedere contrară celor arătate, pentru stabilirea retribuţiei personalului menţionat în raport de valoarea de referinţă sectorială de 1.140.800 lei, rezultă că soluţia adoptată de instanţe de admitere a acţiunii este temeinică şi legală.
În legătură cu lipsa fondurilor pentru efectuarea plăţilor în condiţiile arătate, este de reţinut că aceasta putea determina numai amânarea plăţii drepturilor salariale cuvenite şi nu înlăturarea diferenţei reglementată de prevederile legale aplicabile, redate mai sus, în vigoare până la 1 noiembrie 2000, data publicării în Monitorul Oficial a OG nr. 83/2000. De altfel, prin această ordonanţă, de modificare şi completare a Legii nr. 50/1996 s-a recunoscut expres valoarea stabilită prin Legea nr. 76/2000 de unde rezultă în plus voinţa legiuitorului de consfinţire a egalităţii, în ceea ce priveşte stabilirea salariului a persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor trei autorităţi ale statului de drept, legiuitoare, judecătorească şi executivă.
Faţă de cele arătate, văzând că instanţele au dat o corectă interpretare prevederilor legale aplicabile, rezultă că hotărârile atacate sunt legale şi temeinice iar recursul în anulare este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 717/R din 13 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi a sentinţei civile nr. 164 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6261/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6286/2004. Civil → |
|---|
