ICCJ. Decizia nr. 6351/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6351
Dosar nr. 476/2004
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5017/2002, reclamanta P.L. a chemat în judecată Tribunalul Harghita, în calitate de ordonator secundar de credite şi Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, pentru a obliga pârâţii la plata sumei ce reprezintă diferenţa dintre salariul lunar cuvenit, calculat cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 şi indexările calculate conform OUG nr. 187/2001 şi salariul efectiv încasat, începând cu data de 1 mai 2000 până la 31 octombrie 2000, plus dobânda legală, aplicată sumei totale.
Prin sentinţa civilă nr.235 din 13 februarie 2003 Tribunalul Harghita a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâţii în solidar să-i plătească suma de 10.589.338 lei, reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit şi cel efectiv încasat, pe perioada 1 mai 2000-31 octombrie 2000, plus dobânda legală aferentă.
Tribunalul a reţinut că salarizarea magistraţilor şi a personalului din instanţele judecătoreşti se face potrivit Legii nr. 50/1996, cu modificările şi completările ulterioare şi că, începând din luna septembrie 1999, conform OUG nr. 134/1999, salarizarea acestei categorii de personal urma să se facă pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr.1 54/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese sau numite.
S-a mai reţinut că, după luna mai 2000, când a fost publicată Legea bugetului de stat pe anul 2000 (Legea nr. 76/2000), valoarea de referinţă sectorială era de 1.140.800 lei, iar nu cea de 685.872 lei, greşit utilizată de pârâţi la calculul şi plata salariului reclamantei.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia nr. 689/R din 13 iunie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de către Ministerul Justiţiei împotriva acestei hotărâri, reţinând că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale, având în vedere aceleaşi considerente ca şi instanţa de fond.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Recursul în anulare este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivele invocate în recursul în anulare sunt neîntemeiate, instanţele de fond şi recurs făcând o corectă aplicare a prevederilor legale atunci când au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamantei, în funcţie de valoarea coeficientului de ierarhizare pe perioada mai-octombrie 2000, reactualizat cu indicele de inflaţie.
În acest sens, este de reţinut că salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de conducere.
Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.
Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referinţă universală, indicatorii de prioritate intersectorială şi valoarea de referinţă sectorială.
Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorităţii judecătoreşti în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 şi întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituţionale, corelarea salariilor magistraţilor şi a celuilalt personal al autorităţii judecătoreşti, cu salariile autorităţilor legislative şi executive, Guvernul a adoptat OUG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).
Conform art. 1 din această ordonanţă valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorităţii judecătoreşti, este egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, precum şi pentru administraţia publică centrală şi locală [art. 1 alin. (1)].
La intrarea în vigoare a OUG nr. 134/1999 valoarea de referinţă sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referinţă universală de 1.242.040 lei şi indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55.
Aşa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti are aceeaşi valoare cu cea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.
Conform art. 1alin. (1) teza II din această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum în condiţiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar.
Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referinţă universală, cât şi indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa 1 pct. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 154/1998.
Întrucât prin OUG nr. 134/1999 s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorităţii judecătoreşti, egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu începere din luna mai 2000, aşa încât de la acea dată pârâţii aveau obligaţia să calculeze şi să plătească salariile potrivit noilor valori.
Motivul invocat privind lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite magistraţilor şi celuilalt personal al autorităţii judecătoreşti, ci, cel mult poate determina amânarea plăţii acestor drepturi.
Faţă de considerentele menţionate şi reţinând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerinţa încălcării esenţiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ, urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 689/R din 13 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, şi sentinţei civile nr. 235 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6358/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6717/2004 Civil. LG. 10/2001. Recurs → |
|---|
