ICCJ. Decizia nr. 6355/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6355
Dosar nr. 1199/2004
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 52 din 7 februarie 2003 a Tribunalului Neamţ, s-a admis în parte contestaţia formulată de petiţionarii V.A., ş.a., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti, N.A., ş.a., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, I.C., ş.a., de la Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău, şi cererea de intervenţie în interes personal formulată de către P.G., procuror pensionar, şi în consecinţă:
A fost obligat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, în calitate de ordonator secundar de credite, şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, ca ordonator principal de credite, să plătească contestatorilor şi intervenientului, diferenţa de sumă dintre salariul cuvenit fiecăruia conform prevederilor legale în vigoare şi salariul efectiv încasat pentru perioada mai-octombrie 2000, avându-se în vedere atât valoarea de referinţă sectorială cât şi coeficientul de ierarhizare, stabilit prin Legea nr. 76/2000, diferenţă căreia urmează să i se aplice sporurile prevăzute de lege precum şi diferenţa de sumă dintre salariul cuvenit fiecăruia conform prevederilor legale în vigoare şi salariul efectiv încasat începând cu 1 ianuarie 2001 până la 31 decembrie 2002 avându-se în vedere atât valoarea de referinţă sectorială, cât şi coeficientul de ierarhizare stabilit prin Legea nr. 216/2001, cu reactualizarea creanţelor datorate de către intimaţi prin aplicarea coeficientului inflaţiei defalcat pe fiecare lună până la executarea hotărârii.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 454 din 4 aprilie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menţionate, arătând că au fost pronunţate în parte cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În esenţă, s-a susţinut că instanţele au făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică ori sistematică a actului juridic, în ce priveşte obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre indemnizaţia cuvenită şi cea efectiv încasată în perioada mai-octombrie 2000.
Concret, s-a arătat că hotărârile criticate sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996, respectiv OG nr. 83/2000 şi nu de celelalte acte normative invocate în considerentele acestor hotărâri.
Recursul în anulare este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivele invocate în recursul în anulare sunt neîntemeiate, instanţele de fond şi recurs făcând o corectă aplicare a prevederilor legale atunci când au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamanţilor, în funcţie de valoarea coeficientului de ierarhizare pe perioada mai-octombrie 2000, reactualizat cu indicele de inflaţie.
În acest sens, este de reţinut că salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de conducere.
Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.
Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referinţă universală, indicatorii de prioritate intersectorială şi valoarea de referinţă sectorială.
Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorităţii judecătoreşti în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 şi întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituţionale, corelarea salariilor magistraţilor şi a celuilalt personal al autorităţii judecătoreşti, cu salariile autorităţilor legislative şi executive, Guvernul a adoptat OUG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).
Conform art. 1 din această ordonanţă valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorităţii judecătoreşti, este egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, precum şi pentru administraţia publică centrală şi locală (art.1 alin.1).
La intrarea în vigoare a OUG nr. 134/1999 valoarea de referinţă sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referinţă universală de 1.242.040 lei şi indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55.
Aşa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti are aceeaşi valoare cu cea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.
Conform art. 1alin. (1) teza II din această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum în condiţiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar.
Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referinţă universală, cât şi indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa 1 pct. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 154/1998.
Întrucât prin OUG nr. 134/1999 s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorităţii judecătoreşti, egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu începere din luna mai 2000, aşa încât de la acea dată pârâţii aveau obligaţia să calculeze şi să plătească salariile potrivit noilor valori.
Motivul invocat privind lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite magistraţilor şi celuilalt personal al autorităţii judecătoreşti, ci, cel mult poate determina amânarea plăţii acestor drepturi.
Faţă de considerentele menţionate şi reţinând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerinţa încălcării esenţiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ. urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 454 din 4 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, şi sentinţei civile nr. 52/C din 7 februarie 2003 a Tribunalului Neamţ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1953/2004. Civil. REVENDICARE. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 203/2004. Contencios. ,. Strămutare → |
|---|
