ICCJ. Decizia nr. 6345/2004. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6345

Dosar nr. 9489/200.

Şedinţa publică din 15 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 30 iulie 2003 pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, reclamantul P.C.L. l-a chemat în judecată pe C.A.M., pentru anularea contractului de donaţie prin care i s-a donat pârâtului 5/8 din apartamentul reclamantului, cu motivarea că la întocmirea acestuia nu s-a stipulat nici o clauză prin care să se precizeze obligaţia donatarului de a-l întreţine la nevoie pe donator.

Prin sentinţa civilă nr. 9871 din 5 noiembrie 2003, Judecătoria Cluj Napoca a respins acţiunea formulată de reclamantul P.C.L., reţinând în esenţă că motivul invocat de reclamant, respectiv lipsa clauzei de întreţinere, nu poate constitui temei de anulare a donaţiei deoarece aceasta s-a făcut fără nici o condiţie sau sarcină.

Apelul formulat de reclamant a fost admis de Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 169/A din 28 ianuarie 2004.

Instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 829 C. civ., donaţia se revocă pentru ingratitudinea donatarului, iar în speţă, donatorul nu are alte persoane, rude, care să-i acorde întreţinere, cheltuielile aferente existenţei suportându-le singur dintr-un venit de pensionar.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj, a declarat recurs în termen legal pârâtul, motivând că donaţia s-a făcut fără nici o condiţie sau sarcină, donatorul rezervându-şi doar dreptul de uzufruct viager. Totodată, recurentul-pârât a precizat că pentru a da curs solicitării intimatului-reclamant trebuia să fie înştiinţat despre starea de nevoie în care acesta se găseşte, lucru ce s-a realizat prin notificarea nr. 1401 din 22 decembrie 2003, dată de la care în lunile ianuarie şi februarie 2004 i-a trimis donatorului sume de bani, din care acesta să-şi procure alimente necesare traiului.

În susţinerea celor afirmate, recurentul a depus copie după mandatele poştale de expediere bani, precum şi notificarea primită de la donator.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei Curţii de Apel Cluj.

Recursul este fondat, urmând a fi admis din considerentele ce se vor expune:

Prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 25014 din 17 noiembrie 1993 de notariatul de Stat Judeţean Cluj, P.C.L. a donat lui C.A.M. dreptul de proprietate de 5/8 din apartamentul nr. 7, situat în Cluj-Napoca, donaţia făcându-se cu scutire de raport, iar donatorul având un drept de uzufruct viager.

Prin semnarea contractului de donaţie, intimatul-reclamant a consimţit aşadar la donaţia fără sarcini, iar motivul invocat de acesta, lipsa clauzei de întreţinere, nu poate constitui temei de anulare a donaţiei, atâta timp cât reclamantul invocă o împrejurare ce nu ar fi fost respectată la data donaţiei.

Textele de lege în baza cărora s-a admis apelul, respectiv art. 829 raportat la art. 831 C. civ., instituie posibilitatea revocării donaţiei pentru ingratitudine, unul din cazurile prevăzute fiind refuzul alimentelor.

Or, în speţă, nu s-a făcut dovada faptului că donatorul ar fi făcut cunoscută donatarului starea de nevoie în care se găseşte, iar acesta din urmă i-ar fi refuzat procurarea alimentelor necesare.

În plus, recurentul a precizat că abia în cursul desfăşurării litigiului, respectiv prin notificarea nr. 1401 din 22 decembrie 2003, donatorul i-a solicitat să-i asigure lunar alimentele necesare traiului, dată de la care, în lunile ianuarie şi februarie 2004, donatarul a trimis sume de bani.

Pentru aceste considerente, recursul va fi admis, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul C.A.M. împotriva deciziei civile nr. 169/A din 28 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Cluj.

Modifică Decizia recurată, în sensul că respinge apelul formulat de reclamantul P.C.L. împotriva sentinţei civile nr. 9871 din 5 noiembrie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6345/2004. Civil