ICCJ. Decizia nr. 6365/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 7293/2002, reclamantul K.I., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca, a solicitat obligarea pârâtului, în calitate de persoană juridică deținătoare, prin primar, să emită în baza Legii nr. 10/2001 dispoziție pentru restituirea imobilului, casă și teren în suprafață de 400 mp, situat în Cluj Napoca, fie prin oferirea unui teren de construcții, fie prin echivalent în forma despăgubirilor bănești.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea sa, fiind dobândit prin cumpărare în anul 1978.
în anul 1982 statul i-a expropriat imobilul pentru a se construi blocuri de locuințe.
Prin sentința civilă nr. 872 din 12 decembrie 2002, Tribunalul Cluj a respins acțiunea.
Instanța de fond a apreciat ca inadmisibilă acțiunea reclamantului, întrucât notificarea adresată Consiliului local Cluj Napoca pentru restituirea imobilului a fost înregistrată de reclamant la Biroul executorului judecătoresc S.M. la data de 21 octombrie 2002, după expirarea termenului limită, care era 14 februarie 2002.
Ca atare, instanța de fond a stabilit că, față de dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acțiunea reclamantului apare ca inadmisibilă, motiv pentru care a fost respinsă.
împotriva sentinței reclamantul a declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 66 din 14 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul.
Instanța a reținut, în esență, că cererea depusă și înregistrată direct la sediul Primăriei Cluj Napoca sub nr. 47437 din 13 august 2001 nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001 și nu a avut ca efect întreruperea ori suspendarea cursului termenului de decădere, ce se împlinea la 14 februarie 2002.
S-a mai reținut că a existat o notificare expediată Consiliului local Cluj Napoca prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se afla imobilul, dar la data de 22 octombrie 2002, cu depășirea termenului imperativ prevăzut de art. 21 din lege.
Intimatul nu a emis dispoziție cu privire la soluția dată cererii de restituire în natură, iar reclamantul s-a adresat direct instanței de judecată, plângerea acestuia fiind lipsită de obiect.
împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, susținând, în esență, că ambele instanțe au pronunțat soluții nelegale, întrucât el a depus notificarea în termen legal.
Recursul este fondat.
Instanțele de fond și de apel, fără a analiza pe fond cauza, au considerat că reclamantul a formulat notificarea cu depășirea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, prelungit ulterior cu încă 6 luni, data limită de depunere a notificărilor fiind 14 februarie 2002; or, așa cum rezultă din actele dosarului, Primăria Municipiului Cluj Napoca a fost înștiințată despre pretențiile reclamantului privind restituirea imobilului situat în Cluj Napoca, în termen legal, conform înregistrării la aceasta pe data de 13 august 2001.
La dosar se află adresa prin care primăria, restituind notificarea, comunică petentului faptul că trebuie să notifice persoana deținătoare prin executorul judecătoresc, pentru ca, la filele 24-25 să se regăsească aceeași notificare, pe care reclamantul o expediază prin intermediul executorului judecătoresc și poartă data de 21 octombrie 2002.
Instanța de apel face referire doar la această a doua notificare, făcând abstracție de cea înregistrată la primărie cu data de 13 august 2001.
Dar, de vreme ce primăria a luat cunoștință de pretenția petentului la data certă de 13 august 2001, deci în interiorul termenului limită prevăzut de lege, nu se poate considera că neîndeplinirea condițiilor de formă, respectiv comunicarea notificării prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat, ar putea conduce la pierderea dreptului în substanța lui.
în sprijinul acestui argument sunt și prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
Reiese că însuși legiuitorul a înțeles că este suficient ca persoana îndreptățită să se fi adresat în termen, chiar dacă notificarea a fost greșit îndreptată.
Ca atare, instanța de apel, în mod greșit, s-a rezumat la constatări referitoare la termenul în care trebuia înregistrată notificarea, în loc să analizeze fondul pretențiilor reclamantului.
Procedând astfel, curtea de apel a pronunțat o hotărâre supusă casării și, drept urmare, recursul a fost admis, hotărârea a fost casată, iar cauza a fost trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6363/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6360/2004. Civil → |
|---|
