ICCJ. Decizia nr. 6375/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6375
Dosar nr. 4328/200.
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1895 din 13 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii V.E. şi V.M. împotriva deciziei nr. 99 Ap din 24 octombrie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, care la rândul său a respins apelul declarat de aceeaşi reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 203 din 25 mai 2001 a Tribunalului Braşov, fiind respinsă astfel irevocabil acţiunea vizând constatarea nulităţii înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului din Braşov şi constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC C. SA cu pârâţii persoane fizice.
S-a reţinut în esenţă că deşi, într-adevăr, autorii reclamanţilor erau exceptaţi de la aplicarea decretului de naţionalizare, aparenţa de drept a fost creată, statul intabulându-şi dreptul de proprietate şi a existat şi la momentul cumpărării de către chiriaşii persoane fizice prin contracte de vânzare-cumpărare a apartamentelor în care locuiau, unii de peste 30 sau 40 de ani.
Acest lucru a fost posibil prin existenţa unor dispoziţii din Legea nr. 112/1995 care permiteau cumpărarea locuinţelor de către chiriaşi. Ca urmare, instanţele au constatat în mod corect că vânzarea a fost legală.
Împotriva deciziei susmenţionate a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, V.E. şi V.M., reclamanţi în cauză, au formulat contestaţie în anulare, în sprijinul acesteia invocându-se prevederile art. 318 teza 2, referitoare la omisiunea cercetării unor motive de casare.
Astfel, se susţine, instanţa a omis să examineze motivele de recurs depuse la 17 iunie 2002, care au dezvoltat motivele anterior depuse în termenul legal, neexaminând conceptul de „ordine publică" invocat de recurenţi.
De asemenea, se mai susţine, instanţa de recurs a omis să examineze cererile având ca obiect obligarea pârâţilor de a restitui imobilul în natură sau prin echivalent, apreciind greşit că Legea nr. 10/2001 nu-şi găseşte aplicaţiunea în cauză, precum şi admisibilitatea cererii subsecvente de rectificare a înscrierii în cartea funciară a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu foştii chiriaşi.
În întâmpinarea formulată, potrivit dispoziţiilor art. 320 alin. (2) C. proc. civ., intimata-pârâtă SC R. SRL Braşov solicită respingerea contestaţiei pe considerentul că motivele acesteia nu se încadrează în prevederile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.
Contestaţia în anulare urmează a fi respinsă, pentru considerentele care succed.
Contestatorii au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 99/Ap din 24 octombrie 2001 a Curţii de Apel Braşov, înregistrat la această instanţă în termenul legal de 15 zile, respectiv la 29 noiembrie 2001.
Ulterior, peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., la 17 iunie 2002, recurenţii au depus direct la registratura instanţei supreme „o completare" a motivelor de recurs, din examinarea căreia rezultă că se constituie în motive de casare de sine stătătoare, calificate de aceştia ca fiind „de ordine publică".
Examinând motivele de casare depuse ulterior expirării termenului prevăzut de C. proc. civ., instanţa a reţinut în mod corect că acestea nu sunt de ordine publică, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pentru a putea fi puse în dezbaterea părţilor, fiind intitulate astfel doar pentru a justifica depăşirea termenului imperativ prevăzut de art. 301 din acelaşi cod.
Nefondată este şi critica referitoare la omisiunea examinării motivelor de casare vizând anularea contractelor de vânzare-cumpărare şi obligarea pârâţilor de a le restitui imobilul, precum şi admisibilitatea cererii subsecvente de rectificare a înscrierilor operate în cartea funciară.
Astfel, examinând aceste motive, instanţa a reţinut că nulitatea nu se poate constata decât atunci când provine din cauze anterioare sau concomitente actului în discuţie. Or, la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, au fost respectate condiţiile legale prevăzute de Legea nr. 112/1995, care permiteau o asemenea operaţiune.
Pe de altă parte, s-a reţinut, buna-credinţă a cumpărătorilor paralizează acţiunea în revendicare a moştenitorilor proprietari.
Analizându-se şi capătul de cerere privind radierea întabulării dreptului de proprietate în cartea funciară s-a reţinut că, în mod corect acesta a fost respins întrucât, potrivit art. 35 din Legea nr. 116/1938 „pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cartea funciară" rectificarea nu se va putea săvârşi în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitivă, care să dispună acest lucru.
Contestatorii fac trimitere şi la unele argumente aduse în sprijinul motivelor de casare, susţinând că nu au fost examinate, critici ce nu pot fi primite întrucât argumentele, oricât de largi ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivelor.
Constatându-se că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 318, teza a 2–a C. proc. civ., întrucât instanţa de recurs, în cercetarea motivelor de casare, a procedat la o sistematizare a acestora, examinându-le împreună, în considerarea legăturii logice dintre acestea, contestaţia urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare declarată de contestatorii V.E. şi V.M. împotriva deciziei nr. 1895 din 13 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6373/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6364/2004. Civil → |
|---|
