ICCJ. Decizia nr. 6518/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6518
Dosar nr. 1667/200.
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 566 din 23 octombrie 2002 a Tribunalului Cluj s-a respins ca prematură acţiunea formulată de reclamantul H.I. prin mandatar A.V. împotriva pârâtelor SC B. SA şi SC A. SRL Dej.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 a notificat Consiliul Local Unguraş în vederea restituirii în natură a unei mori sistematice cu valţ dublu şi două pietre şi a unei maşini de dărăcit, precum şi pentru plata sumei de 3 miliarde lei reprezentând diferenţa dintre valoarea morii la data preluării şi valoarea actuală.
Faţă de împrejurarea că reclamantul s-a adresat instanţei de judecată fără ca persoana deţinătoare a imobilului să fi emis o decizie în condiţiile art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 s-a apreciat că acţiunea este prematur formulată.
Reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii instanţei de fond şi a învederat că nu s-au respectat de către unitatea deţinătoare dispoziţiile art. 23 alin. (3), art. 2 alin. (1) lit. b), art. 28 şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, că s-a nesocotit sentinţa civilă nr. 736/1998 a Judecătoriei Dej prin care i s-a restituit moara, împrejurare în care nu mai putea fi vândută la licitaţie publică, cât şi faptul că pentru teren deţine titlu de proprietate.
Se mai susţine că SC A. SRL Dej a cumpărat numai clădirea, nu şi instalaţiile de morărit.
A solicitat şi daune morale în cuantum de 10.000.000 lei.
Hotărârea a fost atacată cu apel şi de către pârâta SC A. SRL Dej, care a susţinut că greşit s-au aplicat dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., deoarece reclamantul, căruia i s-a respins acţiunea nu a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000.000 lei pe care apelanta le-a solicitat, sens în care a susţinut că se impune modificarea ei.
Prin Decizia civilă nr. 12 din 3 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis apelul pârâtei SC A. SRL Dej împotriva sentinţei civile nr. 566 din 23 octombrie 2002 a Tribunalului Cluj, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a obligat reclamantul să-i plătească 9.000.000 lei cheltuieli de judecată, menţinând restul dispoziţiilor hotărârii.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul H.I., fiind obligat să plătească pârâtei SC A. SRL Dej 5.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Instanţa de apel a reţinut că obiectul cauzei îl constituie plângerea formulată de reclamant în condiţiile art. 23 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 în contradictoriu cu părţile SC B. SA Dej şi SC A. SRL Dej, aceasta din urmă fiind şi unitatea deţinătoare.
Notificarea întocmită de reclamant în conformitate cu dispoziţiile art. 21 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost comunicată Primăriei comunei Unguraş, care la rândul său a înştiinţat pe pârâta SC A. SRL Dej, deţinătoarea imobilului, în legătură cu cererea de restituire în natură şi plata despăgubirilor.
S-au invocat dispoziţiile art. 23 alin. (1) din lege, prin care se stipulează că unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin Decizia sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării, ceea ce în speţă nu s-a făcut. Conform art. 24 alin. (8), acţiunea în justiţie este deschisă persoanei îndreptăţite după emiterea dispoziţiei sau deciziei de către unitatea deţinătoare.
Raportat la aceste texte s-a apreciat că instanţa de fond corect a sesizat că în lipsa dispoziţiei sau deciziei aparţinând unităţii deţinătoare, acţiunea reclamantului este prematură impunând această excepţie în soluţionarea plângerii.
S-a mai precizat că reclamantul avea la îndemână alte mijloace coercitive permise de lege, în vederea obligării unităţii deţinătoare la emiterea dispoziţiei cu privire la cererea de restituire în natură, obligaţie stabilită în sarcina sa prin art. 23 alin. (1) din lege.
S-a considerat irelevantă sentinţa civilă nr. 736/1984 a Judecătoriei Dej, prin care alte persoane decât pârâtele au fost obligate să restituire moştenitorilor fostului proprietar moara sistematică cu valţ dublu şi două pietre pe raza comunei Unguraş.
Au fost reţinute ca nefondate aprecierile reclamantului în legătură cu încălcarea prevederilor art. 28 şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, atâta vreme cât unitatea deţinătoare a imobilului nu s-a pronunţat asupra cererii de restituire în natură a bunului.
Aceeaşi situaţie s-a avut în vedere şi în privinţa aplicării dispoziţiilor art. 46 alin. (3) din lege, deoarece sancţiunea nulităţii absolute trebuie cenzurată în cadrul unei acţiuni formulată în conformitate cu cerinţele art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Apelul pârâtei SC A. SRL Dej s-a reţinut ca fondat, instanţa de fond prin neacordarea cheltuielilor de judecată asumate de această parte a nesocotit dispoziţia art. 274 C. proc. civ. În acest sens, s-a arătat că acţiunea reclamantului a fost respinsă, dar s-a omis acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei apelante solicitate prin întâmpinări şi concluzii scrise.
Împotriva deciziei civile nr. 12 din 3 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj a declarat recurs în termen legal reclamantul H.I.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi în fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
În dezvoltarea criticilor din recurs se susţine că soluţia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală deoarece greşit au fost interpretate dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, considerând acţiunea ca prematură, în condiţiile în care s-a dovedit expirarea termenului de 60 de zile, în care unitatea deţinătoare a bunului a cărui restituire s-a solicitat are obligaţia să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii. Unitatea deţinătoare nu a făcut nici o ofertă de restituire prin echivalent, situaţie în care instanţa avea obligaţia să soluţioneze cererea, nu să o respingă ca prematur formulată.
Se mai învederează că s-au ignorat acte doveditoare pentru soluţionarea cauzei, respectiv sentinţei civile nr. 736/1998 a Judecătoriei Dej prin care reclamantului i-a fost restituită moara, titlul de proprietate nr. 26192/700 vizând terenul de 2500 m2, factura fiscală din care rezultă numai vânzarea clădirii, nu şi a instalaţiilor de morărit, aspecte faţă de care se impunea soluţionarea cererii şi prin prisma art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, vizând constatarea nulităţii actelor de vânzare.
Fără a trece la analiza criticilor din cererea de recurs se constată că la data de 23 noiembrie 2004, H.S.S., soţia recurentului a formulat o cerere prin care solicită să se ia în act că înţelege să continue procesul în calitate de moştenitoare a soţului său, decedat la 20 noiembrie 2002.
Faţă de această precizare se reţine că recursul declarat la 26 februarie 2003, ulterior decesului recurentului, nu a fost promovat de către acesta.
În procesul civil poate fi parte doar persoana capabilă de a avea drepturi şi obligaţii procesuale, adică numai persoana care se bucură de capacitate procesuală de folosinţă.
Capacitatea procesuală de folosinţă nu este altceva decât un aspect al capacităţii civile, un reflex pe plan procesual al capacităţii de folosinţă. Decretul nr. 31/1954, în art. 5 alin. (2), defineşte capacitatea de folosinţă ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii, iar o atare capacitate este recunoscută în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor fizice. Ea este o însuşire esenţială şi inerentă persoanei fizice, fapt pentru care se dobândeşte odată cu naşterea şi încetează la moartea acesteia. O persoană poate avea calitate procesuală, „activă" sau „pasivă", numai dacă la data introducerii acţiunii este în viaţă.
În aceste condiţii, poate să fie parte în procesul civil orice persoană care au folosinţa drepturilor civile, fiind una din condiţiile cerute de lege pentru a avea legitimare procesuală. Capacitatea de folosinţă a reclamantului-recurent din cauză a încetat la momentul decesului său (20 noiembrie 2002), situaţie în care la data promovării recursului – 23 februarie 2003, lipsea această capacitate, ceea ce impune respingerea recursului, lipsa capacităţii fiind chiar o iregularitate de fond.
Faţă de aceste considerente, celelalte aspecte vizând recursul nu mai pot face obiectul analizei controlului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul H.I. împotriva deciziei civile nr. 12 din 3 februarie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6526/2004. Civil. Iesire din indiviziune.... | ICCJ. Decizia nr. 6442/2004. Civil. închere suspendare... → |
|---|
