ICCJ. Decizia nr. 646/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 646.
Dosar nr. 7319/2004
Şedinţa de la 18 noiembrie 2004
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.174 din 10 iunie 2003, Tribunalul Gorj a admis în parte cererea formulată de reclamantul S.C.V., în contradictoriu cu pârâtele sucursala E. Rovinari şi SC T. SA Bucureşti şi a dispus acordarea de către pârâte de măsuri reparatorii în echivalent, în sumă de 209.213.626 lei, reprezentând c/valoarea imobilului preluat de la reclamant.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul în suprafaţă de 5000 mp, pentru care reclamantul a cerut despăgubiri prin notificarea emisă în baza Legii nr. 10/2001, a format obiectul Legii nr. 1/2000 şi face parte din suprafaţa totală cu care acesta figurează înscris în anexa nr. 39, conform HG nr. 1172/2001, în vederea acordării despăgubirilor.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 1/2000, însă în privinţa casei de locuit, pentru care reclamantul şi-a dovedit dreptul de proprietate, expropriată în baza Decretului nr. 88/1983, prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit valoarea reactualizată de 301.511.786 lei. Deoarece despăgubirile primite de reclamant pentru acest imobil sunt stabilite de expert la suma de 93.298.160 lei, reclamantul este îndreptăţit să primească măsuri reparatorii pentru diferenţa de 209.213.626 lei.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 293 din 24 octombrie 2003, a respins ca nefondate apelurile declarate de SC E. Rovinari şi SC T. SA Bucureşti.
Instanţa de apel a reţinut, că susţinerile formulate de apelanta SC E. Rovinari sunt neîntemeiate, deoarece valoarea imobilului a fost stabilită, conform art. 31-36 din Legea nr. 10/2001, iar HG nr. 498/2003 reprezintă cadrul legal instituit pentru aplicarea art. 40 din lege. Guvernul este abilitat, potrivit art. 107 din Constituţie, să emită o hotărâre pentru aplicare legii, iar pentru aplicarea art. 40 din lege, au fost adoptate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Reţine instanţa de apel, că sunt neîntemeiate şi criticile formulate de pârâta SC T. S.A. Bucureşti, privitoare la încălcarea dreptului de apărare, pentru că aceasta a fost legal citată la toate termenele de judecată.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs pârâtele SC E. Rovinari SA şi SC T. SA Bucureşti.
Pârâta SC E. Rovinari SA, invocând motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cere să se caseze ambele hotărâri, deoarece s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 10/2001. Susţine recurenta că, potrivit prevederilor acestei legi, legiuitorul a stabilit o procedură specială de evaluare şi acordare a despăgubirilor către foştii proprietari. S-a prevăzut că modalităţile, cuantumul şi procedurile de acordare a despăgubirilor, care pot fi plafonate, se vor stabili printr-o lege specială. De aceea, hotărârea prin care s-au acordat măsuri reparatorii, fără să existe o lege specială, este lipsită de temei legal. Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 10/2001 nu pot fi considerate „lege specială", iar aceste norme nu fac referiri la art. 40 din lege.
Pârâta SC T. SA Bucureşti, invocând art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susţine ca la instanţa de fond, la citaţiile emise nu au fost anexate: cererea de chemare în judecată şi înscrisurile depuse, aşa cum prevăd art. 112 alin. (2), art. 112 alin. (1) şi art. 114 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, nu a fost citată de expert, iar dacă primea cererea de chemare în judecată, ar fi cunoscut care este obiectul litigiului şi ar fi invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Arată recurenta, că activul şi pasivul fostei sucursale E. Rovinari a fost preluat, ca urmare a HG nr. 1924/2002, de către societatea nou înfiinţată, SC E. Rovinari, care se substituie în drepturile şi obligaţiile ce decurg din raporturile juridice ale SC T. SA, inclusiv în litigiile în curs de desfăşurare.
Se mai susţine, că nici instanţa de apel nu i-a comunicat copia întâmpinării şi a apelului declarat de SC E. Rovinari SA, şi solicită să fie casate ambele hotărâri.
La termenul din data de 11 noiembrie 2004, s-a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, în cererea de restituire prin echivalent, a pârâtelor-recurente.
Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente.
Greşit prin sentinţa instanţei de fond, păstrată prin hotărârea atacată, s-a stabilit că pârâtele au obligaţia să acorde reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, în sumă de 209.213.626 lei, fără să se indice dispoziţiile legale care conferă reclamantului dreptul la măsuri reparatorii şi cele care stabilesc calitatea pârâtelor de titulare ale obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.
Potrivit actelor depuse la dosar, reclamantul este îndreptăţit să primească măsuri reparatorii în echivalent, în temeiul art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, deoarece imobilul proprietatea sa a fost expropriat, construcţia a fost demolată, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren.
Conform art. 11 alin. (8) din lege, pentru situaţia prevăzută la pct. 4 măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.
Reclamantul însă, confirmând că locuinţa a fost demolată şi că pe teren este amplasat depozitul de cărbune al T. Rovinari, prin notificarea aflată în copie la dosarul instanţei de fond, a cerut despăgubiri băneşti, precizând că solicită în numerar, suma de 1.000.000.000 lei, reprezentând contravaloarea casei de locuit şi a terenului în suprafaţă de 5000 mp.
Prin acţiunea înregistrată la instanţă, la data de 14 ianuarie 2003, acesta a cerut tot despăgubiri şi a susţinut că notificarea a fost trimisă pârâtei (fără să precizeze căreia dintre cele două pârâte i-a fost adresată), deşi notificarea depusă în copie la dosar, înregistrată la executorul judecătoresc, la nr. 366 din 9 august 2001, este adresată Prefecturii Judeţului Gorj.
Pârâta SC E. Rovinari SA, în întâmpinarea aflată la dosarul instanţei de fond, confirmă primirea notificării, dar lipsa răspunsului la notificare, nu justifică obligarea pârâtelor la măsuri reparatorii în echivalent, deoarece Legea nr. 10/2001 prevede care sunt modalităţile de stabilire a acestora.
Potrivit art. 33 alin. (1) din lege, în situaţia imobilelor pentru care la art. 10 şi art. 11 a fost stabilită restituirea în echivalent, persoana îndreptăţită adresează notificarea prevăzută la art. 21 alin. (1) primăriei în a cărei rază s-a aflat imobilul, iar conform art. 33 alin. (2) măsurile reparatorii în echivalent se stabilesc prin dispoziţia motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, dat în urma verificării condiţiilor de fond şi formă prevăzute de lege. Pentru măsurile reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti, aşa cum a pretins reclamantul, cadrul general este reglementat în art. 36-40 din lege.
Potrivit art. 36 alin. (2), notificările prin care persoana îndreptăţită solicită acordarea de despăgubiri băneşti se adresează prefecturii în raza căreia s-a aflat imobilul preluat abuziv, iar art. 37-39 prevăd unele măsuri tehnico-organizatorice.
În plus, aşa cum a susţinut recurenta SC E. Rovinari SA, acordarea şi încasarea despăgubirilor băneşti este condiţionată, conform art. 40 din lege, de adoptarea unei legi speciale care să stabilească modalităţile şi procedurile de acordare, putând să se prevadă şi plafonarea acestora.
Din conţinutul textelor menţionate, rezultă că atunci când se cer despăgubiri, unitatea deţinătoare nu este obligată la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, chiar dacă, primind notificarea, nu răspunde persoanei îndreptăţite şi nici nu o transmite primăriei sau prefecturii, după caz, aşa cum a procedat recurenta-pârâtă SC E. Rovinari SA.
De altfel, pârâta recurentă SC T. SA Bucureşti nu a recunoscut că a fost notificată, iar recurentul nu a făcut dovada că a notificat-o.
De aceea, se constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art.3 04 pct.9 C. proc. civ., pentru că, raportat la dispoziţiile legale menţionate, nu există identitate între pârâte şi persoana juridică obligată prin lege să acorde măsurile reparatorii pretinse de reclamant.
Prin urmare, fără a se analiza celelalte critici formulate de recurente, pentru considerentele expuse, conform art. 312, art. 314 C. proc. civ., se vor admite recursurile, vor fi casate hotărârile atacate şi se va respinge acţiunea formulată de reclamant, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele SC E. Rovinari SA şi SC T. SA împotriva deciziei civile nr. 293 din 24 octombrie 2003 a Curţii de Apel Craiova şi sentinţei civile nr. 174 din 10 iunie 2003 a Tribunalului Gorj, pe care le casează.
Respinge acţiunea formulată de reclamantul S.C.V. în contradictoriu cu pârâtele SC E. Rovinari SA şi SC T. SA ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6478/2004. Civil. Strămutare | ICCJ. Decizia nr. 6425/2004. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
