ICCJ. Decizia nr. 6519/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 14 august 2002 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul P.G.T.F. a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Bușteni solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să o oblige pe aceasta să-i restituie în natură imobilul situat în orașul Bușteni, format din construcție tip vilă și terenul aferent.
în motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin notificarea nr. 135/2001 a solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului, dar aceasta, prin decizia nr. 278 din 27 aprilie 2001 i-a respins solicitarea cu motivarea că imobilul a intrat în proprietatea statului și apoi în patrimoniul său cu titlu legal, astfel că nu se poate dispune restituirea în natură a acestui bun.
S-a mai susținut în motivarea acțiunii că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, că cele două procese-verbale, respectiv procesul-verbal nr. 96 din 21 aprilie 1998 de inventariere și sigilare a imobilului și, respectiv, procesul-verbal de predare-primire nr. 5 din 11 iunie 1998 nu fac nici o referință la existența unui temei legal prin care T.C. să fi fost lipsit de calitatea de proprietar de drept al imobilului și că la data preluării nu au fost respectate dispozițiile constituționale și cele ale Codului civil în vigoare la acea dată, astfel că se impune restituirea în natură a imobilului.
în drept, acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Pârâta SC C. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și susținând că reclamantul a mai formulat acțiune în constatarea dreptului de proprietate, precum și acțiune în revendicare, care însă au fost respinse ca neîntemeiate, cu motivarea că terenul și construcția au intrat în proprietatea statului cu titlu valabil, în baza Decretului nr. 92/1950.
A mai susținut pârâta în întâmpinare că a cumpărat imobilul în anul 1996, în condițiile prevăzute de lege și a solicitat introducerea în cauză a A.A.P.S. București, iar la termenul din 30 octombrie 2002, prin reprezentantul său în instanță, a solicitat introducerea în cauză a celorlalți moștenitori ai lui T.C., respectiv P.V. și P.A.
La termenul din 30 octombrie 2002 au fost introduși în cauză P.V., P.A. și A.A.P.S.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 821 din 18 decembrie 2002 a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza unui titlu valabil, Decretul nr. 92/1950, iar ulterior, în cadrul procesului de privatizare, imobilul a trecut în proprietatea pârâtei.
A mai reținut instanța de fond că pârâta a fost de bună credință la transferarea dreptului de proprietate către aceasta, conform art.1898 Cod civil, în condițiile în care anterior a mai fost respinsă o acțiune a reclamantului, având ca obiect revendicarea imobilului.
împotriva acestei sentințe au formulat apel P.G.T.F., P.V. și P.A., care au criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, faptul că nu s-a făcut dovada preluării cu titlu valabil a imobilului de către stat și nici nu s-a dovedit buna credință a pârâtei în dobândirea imobilului, precum și faptul că în mod nelegal, pârâta a răspuns negativ la notificarea formulată de contestator, având în vedere că potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, se impunea restituirea în natură.
Prin decizia civilă nr. 66 din 26 martie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul, reținând că imobilul în litigiu, respectiv construcția tip vilă "Micșunica" a fost inițial proprietatea autorului contestatorului, C.T., iar ulterior a format obiectul înstrăinării către SC C. SA Bușteni, în cadrul procesului de privatizare.
A mai reținut instanța de apel faptul că rezultă în mod indubitabil că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil de către stat, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reținut că SC C. SA a fost de bună credință la încheierea celor două contracte în cadrul procesului de privatizare și că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, astfel că în speță nu sunt întrunite cerințele prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură.
împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs P.G.T.F., P.V. și P.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ.
în fața instanței de recurs, la primul termen acordat în soluționarea recursului, respectiv la data de 18 mai 2004, recurenții și-au suplimentat motivarea recursului, criticând decizia atacată și pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ., recurenții au susținut, în esență, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra faptului dacă imobilul în litigiu se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001 și că în mod nelegal această instanță a reținut că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
Critica deciziei atacate a vizat și împrejurarea că instanța de apel a reținut fără nici o argumentare că "în mod indubitabil imobilul a fost preluat cu titlu de către stat".
S-a mai susținut că în mod nelegal s-a considerat de către instanța de apel că cele două contracte, respectiv contractul de schimb de certificat nr. 162 din 14 iunie 1995 și contractul de vânzare-cumpărare nr. 465 din 27 mai 1996 reprezintă acte juridice de înstrăinare pentru imobilul în cauză, în sensul dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001.
O altă susținere este aceea că, reținând aspectul bunei credințe a SC C. SA la semnarea acestor contracte, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Legi nr. 10/2001.
Recursul este fondat.
Curtea va analiza criticile aduse deciziei atacate prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., reținând că motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. a fost invocat în afara termenului legal, iar motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 pentru cazul când instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere nu se mai regăsește în cuprinsul Codului de procedură civilă, după modificările aduse prin O.U.G. nr. 138/2000. De altfel, cu privire la susținerea că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra faptului că imobilul în litigiu se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, este de menționat că acest aspect se va avea în vedere la stabilirea modului în care instanțele au analizat incidența în speță a dispozițiilor acestei legi, deoarece exista obligația din partea acestora să statueze din oficiu asupra modului cum s-a făcut preluarea imobilului de către stat.
Cu privire la criticile privind modul în care instanțele au analizat preluarea de către stat a imobilului în litigiu, acestea se constată a fi întemeiate, având în vedere că o asemenea analiză nu a fost făcută de către instanța de fond, fiind ignorată și de către instanța de apel, care ar fi trebuit în virtutea caracterului devolutiv al apelului, să cerceteze acest aspect.
Este de observat că, potrivit copiei extrasului din "tabelul cu imobile naționalizate din București" conform Decretului nr. 92/1950, copie emisă de Arhivele Statului, la poziția 1880 este inclus pe numele lui T.C., menționat în calitate de proprietar și imobilul situat în Bușteni, imobil ce apare ca fiind naționalizată, în baza acestui act normativ.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei mai rezultă și faptul că, la data de 21 aprilie 1948 s-a încheiat procesul-verbal nr. 96 (aflat în arhiva Primăriei Bușteni - filele 14-17) prin care s-a procedat la inventarierea și sigilarea imobilului, care la data de 11 iunie 1948 a fost predat de către Prefectura Județului Prahova, Oficiului Național de Turism (procesul-verbal din 11 iunie 1948, filele 18-21 fond).
Fără a face o analiză corespunzătoare a acestor înscrisuri, nici una dintre instanțe nu s-a preocupat de stabilirea împrejurărilor în care imobilul a fost preluat de către stat, a datei și a temeiului juridic al acestei preluări, instanța de apel apreciind, fără nici o motivare, că "indubitabil, imobilul a fost preluat cu titlu de către stat". Față de cele reținute de instanța de apel cu privire la acest aspect, se constată incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ.
De asemenea, apare ca fiind fondată și critica vizând modul cum instanțele au analizat actele juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare.
Potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "actele juridice de înstrăinare inclusiv cele făcute, în cadrul procesului de privatizare având de obiect imobilele care cad sub incidența prevederilor prezentei legi sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării", iar potrivit prevederilor art. 2 ale aceluiași articol, "actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință".
Reținând fără nici o argumentare faptul că imobilul a fost preluat cu titlu valabil de către stat și nestabilind fără echivoc dacă prin acțiune s-a solicitat și constatarea nulității actelor de privatizare, aspect ce nu a constituit obiect al dezbaterilor, instanțele au reținut buna credință a SC C. SA la încheierea celor două contracte, în cadrul procesului de privatizare, neanalizând în ce măsură, în funcție de obiectul lor, acestea reprezintă sau nu acte juridice de înstrăinare în sensul dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Numai în urma analizării incidenței în speță a acestor dispoziții legale se putea hotărî, în mod legal, dacă obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului este justificată sau nu.
Prin urmare, se constată a fi întemeiate și criticile aduse hotărârii instanței de apel prin invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Față de toate aceste considerente și reținând că nu au fost pe deplin stabilite împrejurările de fapt în raportul juridic dedus judecății pentru ca să se poată hotărî asupra fondului pricinii conform art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, se va completa în mod corespunzător probatoriul în vederea elucidării aspectelor mai sus menționate.
Astfel, se va stabili mai întâi, fără echivoc cadrul procesual, urmând a se analiza legitimitatea procesuală a părților care solicită restituirea în natură a imobilului, modul în are acesta s-a transmis succesiv, având în vedere faptul că acțiunea a fost formulată de reclamantul P.G.T.F., iar ulterior, la termenul din 30 octombrie 2002, au fost introduși în cauză și alți doi succesori ai defunctului, respectiv P.V. și P.A.
Tot astfel, urmează a se depune la dosar actul de proprietate asupra imobilului, analizându-se cu privire la acest aspect și înscrisurile depuse de reclamantul P.G.T.F. în urma dispozițiilor cuprinse în încheierea de ședință din 30 octombrie 2002, a instanței de fond.
Totodată, se va completa probatoriul în vederea stabilirii cu certitudine a regimului juridic al imobilului în litigiu, a împrejurării dacă la data decesului antecesorului C.T., acesta a avut în proprietate și imobilul în litigiu, dacă acest imobil a fost sau nu naționalizat conform Decretului nr. 92/1950 (sau a fost doar inclus în listele anexe ale acestui decret) și dacă preluarea de către stat s-a făcut sau nu cu titlu valabil. Prin administrarea unui probatoriu adecvat se va stabili și modul în care s-a făcut privatizarea, urmând a se pune în discuția părților împrejurarea dacă prin acțiune s-a solicitat și constatarea nulității actelor de privatizare și urmând a se stabili cu certitudine dacă cele două contracte încheiate în cadrul procesului de privatizare prevăd sau nu înstrăinarea imobilului în litigiu.
Numai în raport de modul cum vor fi soluționate aceste chestiuni se va putea stabili dacă imobilul în litigiu poate face sau nu obiectul restituirii în natură, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, recursul a fost admis, a fost casată decizia atacată, cu trimiterea cauzei instanței de apel, pentru rejudecarea apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6520/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6524/2004. Civil → |
|---|
