ICCJ. Decizia nr. 6470/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1142 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Alba, secția civilă, a fost admisă acțiunea formulată de magistrații P.M.R., ș.a., împotriva Ministerului Justiției și Tribunalului Alba, dispunându-se obligarea acestora la plata unor sume rezultând din diferențele salariale rezultate din aplicarea greșită a valorii de referință sectorială pe perioadele iulie-octombrie 2000, ianuarie-noiembrie 2002, precum și din neplata sporului de toxicitate pe perioada noiembrie 2000-martie 2001, toate sumele reactualizate în raport de indicele de inflație. De asemenea s-a dispus obligarea pârâților ca pe viitor, începând cu data de 1 decembrie 2002 să recalculeze salariul magistraților conform art. 11alin. (3) din Legea nr. 50/1996 în raport de valoarea de referință sectorială de 1.515.2000 lei, precum și celelalte drepturi ce se determină în raport cu venitul salarial.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere că salarizarea magistraților se face potrivit Legii nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare, în sensul cărora indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 134/1999, începând cu luna septembrie 1999 salarizarea personalului din organele autorității judecătorești trebuia să se facă pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1999 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite.
S-a avut în vedere și că Legea nr. 76/2000 nu modifică și nu suspendă aplicarea O.U.G. nr. 134/1999, care rămâne în vigoare pentru perioada mai-octombrie 2000.
Ca urmare, s-a reținut că pe această perioadă au fost calculate greșit retribuțiile reclamanților, în raport de valoarea de referință sectorială de 685.739 lei, în loc de 1.140.800 lei.
De asemenea instanța a hotărât că în mod eronat nu s-a acordat magistraților sporul de 15% din salariul de bază brut, pentru condiții deosebite de muncă, pe perioada 1 noiembrie 2000 - 1 aprilie 2001, nesocotindu-se astfel prevederile art. 48 din Legea nr. 50/1996, ce nu a suferit modificări prin O.G. nr. 83/2000.
A fost admisă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, avându-se în vedere prevederile art. 60 C. proc. civ., prevederile Legii nr. 168/1999, precum și art. 19 din Legea nr. 500/2002, potrivit căruia Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar.
Recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1001 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. A fost admis însă recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași hotărâri, ce a fost modificată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției, cu consecința înlăturării obligațiilor stabilite în sarcina chematului în garanție.
S-a avut în vedere că în materia litigiilor de muncă, cererea de chemare în garanție este inadmisibilă, deoarece dreptul muncii are un caracter specific, atât în ceea ce privește normele de drept substanțial, cât și în privința normelor procedurale, iar raporturile dintre cele două ministere nu sunt raporturi de dreptul muncii, pentru a putea fi soluționate pe această cale.
Considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare de față, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat casarea lor în parte și pe fond respingerea acțiunii având ca obiect plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 1.140.000 lei pe perioada iulie - octombrie 2000.
Se susține că salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă de Legea nr. 50/1996, respectiv O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea acestei legi. Ori prevederile art. 1 din O.G. nr. 83/2000 trebuie coroborate cu prevederile art. II teza 1 din aceeași ordonanță, potrivit căruia prevederile sale se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, după suplimentarea corespunzătoare și cum O.G. nr. 83/2000 a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului, se consideră că nu este legală recalcularea salariului magistraților, în sensul solicitat, pe perioada 1 mai - 31 octombrie 2000.
Recursul în anulare nu este întemeiat.
Salarizarea personalului din organele autorității judecătorești a fost reglementată prin Legea nr. 50/1996;
Ulterior, prin Legea nr. 154/1998 privind salarizarea în sistemul bugetar și a stabilirii indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică a fost fixat un nou sistem de stabilire a acestor drepturi, elementele sale principale fiind valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.
în vederea corelării celor două acte normative, ținând seama de Statutul Justiției de putere în stat, alături de puterea legiuitoare și cea executivă, s-a adoptat O.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, stabilindu-se aceeași valoare de referință sectorială cu cea prevăzută de Legea nr. 154/1998, începând cu luna septembrie 1999.
Prin legea bugetului de stat pe anul 2000 nr. 76 din 4 mai 2000 au fost modificați valoarea de referință universală și indicatorii de prioritate intersectorială prevăzute de Legea nr. 154/1998, astfel încât, din luna mai 2000, valoarea de referință sectorială este de 1.140.800 lei, cum au reținut corect și instanțele.
De altfel, nici prin recursul în anulare nu se contestă egalitatea valorilor de referință sectorială consacrat încă o dată expres prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Se susține însă că aplicarea în practică a corelării indicelui de referință este condiționată de suplimentarea bugetului pe anul 2000 pentru autoritatea judecătorească.
Acest considerent este eronat, pentru că O.G. nr. 83/2000 nu se poate aplica decât pentru perioada ulterioară datei de 1 noiembrie 2000 și nu pe perioada supusă analizei 1 mai 2000 - 31 octombrie 2000, în care așa cum s-a arătat valoarea de referință sectorială începând cu luna mai este 1.140.800 lei (stabilită prin Legea bugetului de stat pe anul 2000).
Și cum, pentru perioada anterioară datei de 1 mai 2000, nu a existat nici o restricție sau prevedere contrară celor arătate, pentru stabilirea retribuției personalului menționat în raport de valoarea de referință sectorială de 1.140.800 lei, rezultă că soluția adoptată de instanțe de admitere a acțiunii este temeinică și legală.
în legătură cu lipsa fondurilor pentru efectuarea plăților în condițiile arătate, este de reținut că aceasta putea determina numai amânarea plății drepturilor salariale cuvenite și nu înlăturarea diferenței reglementată de prevederile legale aplicabile, redate mai sus, în vigoare până la 1 noiembrie 2000, data publicării în Monitorul Oficial a O.G. nr. 83/2000. De altfel, prin această ordonanță, de modificare și completare a Legii nr. 50/1996 s-a recunoscut expres valoarea stabilită prin Legea nr. 76/2000 de unde rezultă în plus voința legiuitorului de consfințire a egalității, în ceea ce privește stabilirea salariiIor a persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul celor trei autorități ale statului de drept, legiuitoare, judecătorească și executivă.
Față de cele arătate, văzând că instanțele au dat o corectă interpretare prevederilor legale aplicabile, rezultă că hotărârile atacate sunt legale și temeinice iar recursul în anulare a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6511/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6394/2004. Civil → |
|---|
