ICCJ. Decizia nr. 6526/2004. Civil. Iesire din indiviziune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6526
Dosar nr. 8707/2004
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4112 din 20 decembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Hunedoara s-a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta N.R.P. împotriva pârâtelor M.M., M.O., N.E.D., precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâte.
S-a reţinut că părţile sunt coproprietare asupra imobilelor înscrise în C.F. nr. 3013/a Hunedoara, cu nr.top 436 compus din casă de locuit, curte şi grădină în suprafaţă tabulară de 227 mp şi suprafaţă reală de 113 mp; top nr. 434/1 compus din grădină în suprafaţă tabulară de 489 mp şi suprafaţă reală de 344 mp; top 435 compus din casă de lemn, curte în suprafaţă tabulară de 151 mp , suprafaţă reală de 115 mp; top nr.438 compus din grădină în suprafaţă tabulară de 439 mp şi suprafaţă reală de 294 mp şi top nr. 434/2 compus din grădină în suprafaţă tabulară de 22 mp şi suprafaţă reală de 25 mp.
S-a constatat că părţile sunt coproprietare asupra imobilelor în următoarele cote: reclamanta N.R.P. cota de 8/16 părţi, pârâtele M.M. – cota de 2/6 părţi, M.O.P. (căsătorită T.)- cota de 3/16 părţi şi N.D.E. – cota de 3/16 părţi.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor prin vânzarea imobilelor cu preţul de strigare de 801.880.000 lei (pentru construcţii) şi 201.974.000 lei pentru suprafaţa de 1078 mp teren.
A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea părţilor la plata sumei de 117.533.500 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilelor.
S-a constatat că pe parcursul timpului pârâtele şi antecesorii lor au adus îmbunătăţiri imobilelor (construcţiei) în sumă de 265.332.223 lei şi reclamanta a fost obligată să le plătească cota de 172 parte din valoarea îmbunătăţirilor, respectiv suma de 132.666.000 lei.
S-a stabilit că vânzarea întregului imobil să se facă prin intermediul executorului judecătoresc până la 1 mai 2003.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele.
Reclamanta a invocat nelegalitatea încheierii de admitere în principiu pronunţată de instanţa de fond sub aspectul reţinerii îmbunătăţirilor şi reparaţiilor efectuate la imobil, pentru că s-au compensat cu folosinţa exercitării în timp de 20 de ani şi imobilele s-au restituit în conformitate cu prevederile art. 6 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, liber de sarcini prin sentinţa civilă nr. 3244/1998 a Judecătoriei Hunedoara.
A mai arătat că se putea acorda cu consimţământul său ½ din contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate după restituirea imobilului, deoarece fratele său M.P.S. a locuit în acest imobil până în anul 1978.
În fine, reclamanta a mai învederat că nelegal s-a respins capătul de cerere privind obligarea la ½ din contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului.
Critica pârâţilor se referă la greşita soluţionare a cauzei prin neobligarea reclamantei şi la plata dobânzilor legale aferente sumei reprezentând cota de ½ din îmbunătăţirile la care a fost obligată începând cu data pronunţării încheierii apelate.
Prin Decizia civilă nr. 406/A din 17 octombrie 2003 Curtea de Apel Alba Iulia au fost respinse apelurile declarate de reclamanta N.R.P. împotriva pârâtelor M.M., M.O., N.E.D.
Curtea a reţinut că îmbunătăţirile în discuţie aduse imobilului au fost efectuate de către fratele reclamantei (în prezent decedat) şi de către pârâte, care s-au folosit timp de 20 de ani. Ele au fost identificate şi evaluate prin expertiză tehnică, sporind valoarea de circulaţie a imobilului profitând tuturor proprietarilor, astfel că s-a apreciat irelevantă împrejurarea că reclamanta nu a fost consultată în calitate de coproprietar pentru realizarea lor.
De asemenea, s-a reţinut că în calitate sa de coproprietară nu putea determina pe ceilalţi coproprietari care aveau folosinţa imobilului să nu execute lucrări utile şi pentru sporirea confortului, de modernizare, de natură a spori valoarea imobilului, îmbunătăţiri ce nu au dus la schimbarea destinaţiei bunului şi nici utilizarea lui obişnuită.
S-a mai avut în vedere că reclamanta nu a dovedit că a fost împiedicată să intre în folosinţa imobilului după dezbaterea succesiunii şi a devenit coproprietar pentru a solicita obligarea celorlalţi coproprietari la plata folosului obţinut, aferent cotei sale, ci dimpotrivă, până la momentul în care a cerut sistarea indiviziunii, a achiesat că ceilalţi coproprietari să folosească imobilul.
În privinţa criticii pârâţilor s-a conchis că este tot nefondate, deoarece s-a făcut dovada achitării integrale a contravalorii îmbunătăţirilor pretinse.
Împotriva încheierii civile nr. 4112 din 20 decembrie 2002 a Judecătoriei Hunedoara şi a deciziei civile nr. 406/A din 17 octombrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia a declarat recurs în termen legal reclamanta N.R.P.
Critica vizează interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 998 şi art. 999 C. proc. civ. pentru faptul că deşi pârâţii intimaţi i-au creat un prejudiciu prin lipsa de folosinţă a cotei parte din imobil, nu i s-a acordat contravaloarea acestuia, în condiţiile în care a dovedit că putea închiria imobilul obţinând chiria raportată la preţul pieţei.
S-a mai susţinut că soluţiile instanţelor sunt nelegale şi pentru că a fost obligaţi la plata îmbunătăţirilor aduse imobilului raportat la cota parte cuvenite, critică pe care nu o mai susţine, aşa cum se precizează chiar în finalul cererii de recurs (fila 4 dosar).
În drept a fost invocat motivul de recurs precizat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Este adevărat că în materia indiviziunii fiecare coproprietar are dreptul să exercite folosinţa asupra bunului indiviz, cu condiţia de a se respecta drepturile celorlalţi coproprietari.
Prin hotărârile recurate s-a reţinut corect că reclamanta recurentă nu a dovedit împiedicarea sa de a intra în folosinţa cotei părţi din imobil după dezbaterea succesiunii.
Mai mult decât atât, prin conduita sa a dovedit o achiesare pentru ca ceilalţi coproprietari să folosească imobilul, nefiind dovedit în acest mod că a suferit nu prejudiciu.
Potrivit art. 998 C. proc. civ. „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara".
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiţii, respectiv existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite în raport de cauzalitatea între fapta ilicită şi prejudiciul şi vinovăţia celui ce a cauza prejudiciu, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat, condiţii ce nu se regăsesc sub aspectul invocat în critica recurentei.
În consecinţă, faţă de aceste considerente urmează ca recursul că fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.R.P. împotriva încheierii nr. 4112 din 20 decembrie 2002 a Judecătoriei Hunedoara şi a deciziei civile nr. 406/A din 17 octombrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6525/2004. Civil. Granituire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6518/2004. Civil → |
|---|
