ICCJ. Decizia nr. 6621/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 4 decembrie 2001 I.I.N. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiției anularea ordinului nr. 2552/C emis la 2 noiembrie 2001 de acesta și suspendarea executării acestuia până la soluționarea cauzei.
în motivarea contestației, aceasta a arătat că îndeplinește funcția de judecător și a beneficiat de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997 privind acordarea indemnizației de 85% din salariul de bază pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, iar prin ordinul a cărui anulare îl solicită, nelegal, i-a fost imputată suma de 68.889.996 lei, apreciată ca necuvenită.
Acestei contestații, pârâtul Ministerul Justiției i-a opus întâmpinare solicitând respingerea acesteia.
Ministerul Justiției a formulat cerere de strămutare a pricinii, iar prin încheierea nr. 590 din 13 februarie 2002 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis această petiție și a strămutat cauza în favoarea Tribunalului Târgu-Mureș.
Această din urmă instanță, prin sentința civilă nr. 307 din 11 iunie 2002, a admis în parte contestația, a dispus anularea parțială a ordinului nr. 2552/C din 2 noiembrie 2001 emis de intimat, și anume, în ceea ce privește dispozițiile referitoare la reclamantă.
A luat act de renunțarea acesteia la judecarea petitului privind suspendarea executării ordinului și a respins restul pretențiilor reclamantei ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prevederile H.C.M. nr. 880/1965 nu sunt aplicabile în speță, întrucât concediile pentru îngrijirea copilului nu sunt asimilate concediilor medicale prevăzute în actul normativ menționat.
Astfel, s-a apreciat că indemnizația acordată pentru îngrijirea copilului formează obiectul unor reglementări distincte, atât anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, cât și ulterior, așa încât contestatoarea beneficiază de indemnizația menționată care se calculează în funcție de salariul de bază, raportat la valoarea de referință sectorială stabilită prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1994.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate.
Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 674/R din 5 septembrie 2002, a respins recursul, păstrând motivarea instanței de fond.
Hotărârile judecătorești menționate au fost criticate pe calea extraordinară de atac a recursului în anulare, declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, la 4 septembrie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., pentru motive vizând "încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond", care constă în aceea că măsura imputării este conformă prevederilor din art. 21 alin. (1) al HCM nr. 80/1965, din Legea nr. 49/1992 și din Legea nr. 120/1997.
Procurorul General invocă legislația anterioară anului 1990 privind drepturile bănești ale femeilor pentru îngrijirea copiilor, precum și norma din Decretul-lege nr. 31/1990 care reglementa o nouă formă de concediu postnatal - pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an, perioada în care mamei i se acorda o indemnizație de concediu egală cu 65% din salariul de bază, plătită din fondul asigurărilor sociale, decret abrogat prin legea nr. 120/1997.
Se referă că, atât "indemnizația prev. de Decretul-lege nr. 31/1990, precum și cea din art. 2 și art. 3 al Legii nr. 120/1997, reprezintă "indemnizații de asigurări sociale" în înțelesul art. 21 din HCM nr. 880/1965; adică pentru interpretarea unor texte de lege din cele două legi ulterioare, din 1990 și, respectiv, din 1997, se trimite la o hotărâre de guvern din 1965 (cu peste 30 de ani urmă).
Se mai susține că aceste două legi au reglementat "un nou drept cuvenit angajatelor în cadrul asigurărilor sociale de stat, având caracterul unor norme speciale, care s-au întregit cu regulile de drept comun în materia ajutoarelor materiale din asigurările sociale de stat, respectiv cele din HCM nr. 880/1965, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 49/1992".
Deși Legea nr. 120/1997 a "adus unele clarificări privind baza de calcul a indemnizației, în sensul că s-a prevăzut că reprezintă 85% din salariul de bază și celelalte venituri salariale, - se susține, în continuare că - ea și-a păstrat caracterul de lege specială ... astfel că prevederile sale speciale s-au completat cu cele generale cuprinse în HCM nr. 880/1965 în vigoare până la 1 aprilie 2001". Adică, normele dintr-o lege ulterioară, din 1997, se completează, cu cele dintr-o hotărâre de guvern, anterioară, în 1995, relevându-se, totodată, repetat, că "art. 21 alin. (7) din HCM nr. 889/1965 nu a fost abrogat sau modificat, decât odată cu abrogarea integrală a acestui act normativ prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii".
în al treilea rând se susține că recalcularea indemnizației pentru îngrijirea copilului ar fi fost posibilă numai dacă Legea nr. 120/1997 ar fi prevăzut expres această posibilitate sau alte acte normative speciale, cum ar fi O.G. nr. 83/2000, astfel că majorarea acestor indemnizații, după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, odată cu majorarea salariilor, nu are temei legal.
Recursul în anulare nu este fondat.
Examinarea legii aplicabile cauzei implică aspecte privind ierarhia actelor normative, principiul constituțional al supremației constituției și a legii, interpretarea raportului dintre lege și alte acte normative, aplicarea legii speciale în raport cu norma generală, natura dispozițiilor legale de ocrotire a mamei și copilului, în raport de obiectul și scopul reglementării, dar și a unor aspecte privind raportul juridic de muncă specific autorității judecătorești cu referire specială la titularul dreptului de a institui răspunderea materială.
Legea aplicabilă dreptului la indemnizația specială pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani este nr. 120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani.
Dreptul la această indemnizație specială este reglementat prin legea menționată, care prevede:
- "concediul plătit pentru îngrijirea copilului se acordă, la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină și lehuzie sau oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani (art. 2)", fiind
- " ... de o îndemnizație reprezentând 85% din salariul de bază și celelalte venituri salariale, respectiv din venitul de asigurare".
Textul stabilește natura dreptului și limitele de exercitare, fixând nivelul indemnizației de 85% din "salariul de bază și celelalte venituri salariale", fără, însă, a da o altă definiție salariului de bază sau a indica alte criterii ori elemente de recalculare.
Dispozițiile acestei legi nu conțin norme de trimitere sau alte norme pe baza cărora să se emită acte normative de aplicare, norme metodologice aprobate prin hotărâri de guvern sau prin ordine ministeriale.
Dar, așa cum se relevă și în recursul în anulare, Legea nr. 120/1997 nu trimite la HCM nr. 880/1965, pentru a se putea conchide că ea completează acest act normativ inferior și a considera, cum eronat se susține, că indemnizația reglementată, ca un drept nou, prin art. 2-3 din lege, este aceeași ca și cea din art. 21 al HCM nr. 880/1965, nu este în spiritul legii.
Or, dispoziția din art. 21 alin. (7) din HCM 880/1965 nu se aplică decât în cazul "ajutoarelor recalculate pe baza salariilor tarifare majorate", pentru incapacitate temporară de muncă.
întreaga construcție din recursul în anulare se axează pe faptul că posibilitatea de recalculare a indemnizației nu este expres prevăzută în legea nr. 120/1997 și nici în O.G. 83/2000, iar, de pe altă parte, recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 alin. (7) al H.C.M. nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente din motivare.
Evident că nu poate primi o asemenea forță legală o hotărâre de guvern adoptată în urmă cu peste 30 de ani, în baza și în executarea unei alte legi speciale.
De aceea, ea nu poate constitui un criteriu de referință ori un mod de interpretare a noii legi, încălcându-se principiul ierarhiei legislative și al supremației legii.
Nu poate fi primit argumentul relativ la inadmisibilitatea corelării acestei indemnizații cu baza sa de calcul, privită, în dinamica majorărilor de salariu, pe durata concediului de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani.
Scopul și obiectul indemnizației privește îngrijirea copilului, deci, are ca finalitate interesul mamei și ocrotirea interesului superior al copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că nu i se poate aplica normei incidente o interpretare restrictivă, contrară scopului reglementării.
în timp ce personalul aflat în exercițiul funcției, în mod efectiv, beneficiază de majorarea salariului de bază sau a indemnizației lunare (care l-a înlocuit prin O.G. nr. 83/2000) nici-o normă specială nu interzice aplicarea dispoziției legale de majorare și personalului aflat în funcție, dar, care se află, temporar, în concediul special pentru care are dreptul la o indemnizație calculată la salariul său de bază, ceea ce ar fi și contrar principiului echității.
Concluzionând, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6624/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6623/2004. Civil → |
|---|
