ICCJ. Decizia nr. 6560/2004. Civil

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Târgu Jiu la data de 19 august 2002 reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâta E.M. Pinoasa- Rovinari solicitând actualizarea debitului de 309.187.780 lei la valoarea de 53.185.022.750 lei.

Motivând acțiunea, reclamantul susține că, prin sentința civilă nr. 807 din 17 iunie 1997 a Judecătoriei Târgu-Jiu, pârâta a fost obligată să-i plătească despăgubiri civile în sumă de 309.187.780 lei, dar refuză plata sumei datorate, astfel că se impune actualizarea datoriei de la nivelul anului 1992 la data introducerii prezentei acțiuni în raport cu indicele de inflație.

Prin sentința civilă nr. 8443 din 23 septembrie 2002 Judecătoria Târgu-Jiu și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Gorj.

Prin sentința civilă nr. 259 din 24 octombrie 2002 Tribunalul Gorj, secția civilă, a anulat acțiunea ca netimbrată în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Prin apelul declarat, reclamantul a invocat că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea formelor de procedură.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 96 din 5 mai 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Instanța de apel a constatat că, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul și-a indicat domiciliul în comuna Negomir, adresă la care a fost citat de către prima instanță, așa cum rezultă din dovada aflată la fila 2 în dosarul nr. 3766/2002, modificarea cu pixul a acțiunii dactilografiate nefiind o scriere lizibilă din care să rezulte o altă adresă decât cea mai sus arătată, iar reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art. 98 C. proc. civ. în sensul de a aduce la cunoștința instanței, prin petiție la dosar, schimbarea domiciliului.

împotriva deciziei date în apel reclamantul a declarat recurs solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare cu motivarea că în mod greșit instanța de apel a reținut că procedura citării sale în primă instanță a fost realizată potrivit cerințelor legale, neobservând că prin acțiunea formulată a indicat că are domiciliul în Valea Malului, dar a fost citat în Valea Mărului.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea acțiunii dactilografiate prin care reclamantul a investit Judecătoria Târgu-Jiu rezultă că acesta și-a arătat domiciliul ca fiind în comuna Negomir, sat Valea Mărului, județul Gorj, adresă la care a și fost citat în primă instanță, atât de Judecătoria Târgu-Jiu, cât și, după declinare, de Tribunalul Gorj, agenții procedurali afișând citațiile pe ușa principală a locuinței reclamantului în condițiile art. 92 alin. (4) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că respectivele citații au fost afișate la locuința reală a reclamantului, cunoscută ca atare de agenții procedurali, situată în comuna Negomir, indiferent de faptul că satul component al comunei se numește Valea Mărului sau Valea Malului.

Lipsa reclamantului din domiciliul arătat se justifică prin aceea că, așa cum rezultă din motivarea apelului, a locuit efectiv în comuna Fărcășești, adresă care nu a fost însă adusă la cunoștința primei instanțe.

De altfel, modificarea adresei dactilografiate din acțiune printr-o adăugire nu permite lecturarea denumirii satului ca fiind "Valea Malului", cum susține reclamantul, ci eventual doar "Valea Mărului".

Așadar, instanța de apel a statuat în mod corect că procedura de citare a reclamantului în primă instanță a fost făcută la adresa indicată chiar de acesta prin acțiune.

Prin urmare, recursul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6560/2004. Civil