ICCJ. Decizia nr. 6559/2004. Civil
| Comentarii |
|
La 23 mai 2001, reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică - Lugoj prin Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică - Lupeni a chemat în judecată pârâtele Episcopia Ortodoxă Arad și Parohia Ortodoxă Română Lupeni 1, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să anuleze efectele exproprierii operate în baza Decretului nr. 358/1948 cu privire la lăcașul de cult (biserica și cimitirul în suprafață de 6.500 mp) situat în Lupeni, care a aparținut reclamantei până la adoptarea decretului menționat, să dispună retrocedarea lăcașului de cult reclamantei și să se rectifice C.F. nr. 136 Lupeni în sensul radierii transcripției operate în baza Decretului nr. 358/1948 și intabularea pe numele proprietarului inițial, adică al reclamantei.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Decretului-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 privind abrogarea Decretului nr. 358/1948 și pe dispozițiile Decretului-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică).
Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr. 425 pronunțată la 16 octombrie 2001, a respins acțiunea reclamantei.
Instanța a reținut că prin Decretul-lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 a fost recunoscută oficial Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948.
Art. 2 din susmenționatul decret-lege prevede că bunurile preluate de către stat prin Decretul nr. 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unită cu Roma.
în vederea identificării, inventarierii și predării acestor bunuri se instituie o comisie formată din reprezentanți ai statului și ai Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică), numiți prin hotărâre a guvernului.
în ce privește lăcașul de cult și casele parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 precizează că situația juridică a acestora se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.
Dispoziția legală evocată reglementează o procedură specială pentru rezolvarea situației juridice a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale preluate de Biserica de cult și a caselor parohiale preluate de Biserica Ortodoxă Română, procedură care se bazează pe acordul reprezentanților celor două culte și pe dorința credincioșilor, fiind exclusă intervenția autorității judecătorești.
Prin urmare, judecarea acțiunii, chiar și numai cu privire la folosirea lăcașului de cult, constituie o depășirea a atribuțiilor care revin instanțelor judecătorești, motiv pentru care cererea reclamantei a fost respinsă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 299 din 25 martie 2003.
în considerentele deciziei, instanța de apel a făcut trimitere la prevederile Legii nr. 10/2001, care în art. 8 alin. (2) arată că regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale, text ce conține un argument suplimentar în sensul confirmării soluției adoptate de prima instanță, considerând acțiunea reclamantei ca prematur introdusă.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta.
în motivarea recursului, reclamanta arată că instanțele, refuzând să judece litigiul, i-au încălcat dreptul constituțional al accesului la justiție, soluționarea acțiunii sale în revendicare, fondată pe prevederile art. 480 C. civ., este de competența exclusivă a instanțelor și art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu instituie o procedură specială, care înlocuiește procedura de drept comun, cu atât mai mult că acea" comisie mixtă", prevăzută de art. 3 din decretul-lege menționat, ca fiind chemată să stabilească situația juridică a lăcașului de cult, nu s-a putut constitui cu toate diligențele depuse de reprezentanții cultului greco-catolic.
Recurenta mai susține că nu și-a pierdut calitatea de proprietară asupra imobilelor care au fost preluate abuziv prin Decretul nr. 358/1998, dreptul de proprietate este garantat prin prevederea cuprinsă în art. 41 din Constituția în vigoare la data promovării acțiunii, iar principiul accesului liber la justiție este consacrat în art. 21 din Constituție, precum și în art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, cu luarea în considerare și a dispozițiilor art. 3 C. civ. și a prevederilor cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale adoptată la 4 noiembrie 1950.
Criticile recurentei sunt întemeiate.
Potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 126 din 24 aprilie 1990, situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma și au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de o comisie mixtă, formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.
Comisiile mixte, abilitate prin actul normativ evocat să stabilească situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale, nu au fost constituite, cu toate diligențele depuse de reprezentanții cultului greco-catolic, dovada demersurilor întreprinse și prezentate în instanța de recurs, începând cu depunerea comunicatului din 28 octombrie 1998 când a debutat încercarea dialogului de conciliere între Biserica Română Unită cu Roma și Biserica Ortodoxă Română, urmat de alte 9 comunicate referitoare la întâlnirile ce au avut loc, toate infructuoase, fără a se ajunge la o înțelegere privitor la lăcașurile de cult.
Neconstituirea comisiilor mixte nu poate însă împiedica accesul liber al recurentei reclamante la justiție, deoarece ar fi contrar principiului consacrat în art. 21 din Constituție în vigoare la data introducerii prezentei acțiuni, potrivit căruia, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.
Ideea este reluată de art. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în vigoare la data promovării acțiunii, care adaugă că instanțele judecătorești înfăptuiesc justiția în scopul apărării și realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, precum și a celorlalte drepturi și interese legitime deduse judecății. Instanțele judecă toate procesele privind raporturile juridice civile, comerciale, de muncă, de familie, administrative, penale, precum și orice alte cauze pentru care legea nu stabilește o altă competență.
Tot astfel, în art. 3 C. civ. român s-a prevăzut că judecătorul care va refuza să judece sub cuvânt că legea nu prevede sau este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.
Față de aceste considerente se constată că hotărârea atacată, care a confirmat soluția de inadmisibilitate a acțiunii introdusă de recurenta-reclamantă, este nelegală, urmează a se dispune casarea ei, cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare, ținând seama de actele noi depuse în recurs, de prevederile art. 297 C. proc. civ., cât și de completarea adusă art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 prin O.G. nr. 64 din 18 august 2004.
în consecință, recursul a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6560/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6592/2004. Civil → |
|---|
