ICCJ. Decizia nr. 6734/2004. Civil
Comentarii |
|
Prin încheierea nr. 16623 din 18 decembrie 2003 a Judecătoriei Buftea, Biroul de carte funciară, a fost respinsă cererea formulată de F.E. și F.N. în contradictoriu cu I.E. și I.M.Z. pentru instituirea interdicției de vânzare asupra terenului în suprafață de 3500 mp situat în Otopeni, județul Ilfov.
S-a avut în vedere că petenții nu au depus dovezi din care să rezulte că a fost pusă în mișcare acțiunea penală sau că pe rolul vreunei instanțe există dosare având ca obiect anularea titlului de proprietate privind terenul în litigiu.
De asemenea s-a reținut că prin cererea de notare a interdicției de vânzare nu a fost indicat numărul de carte funciară sau numărul cadastral al imobilului.
Apelul declarat de petenți împotriva acestei încheieri de respingere a cererii a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 419/A din 4 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
S-a reținut în esență că din relațiile date de Oficiul Județean de Cadastru, Geologie și Cartografie Ilfov rezultă că pârâții au obținut numărul cadastral provizoriu în baza titlului de proprietate nr. 29079/1996 pentru teren și sentinței civile nr. 1209 din 4 iunie 1991 pentru construcție și cum în legătură cu aceștia nu s-a făcut dovada că există litigii pe rolul vreunei instanțe sau că s-a dispus începerea urmăririi penale în legătură cu modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului, s-a hotărât că este temeinică și legală soluția de respingere a cererii de notare a interdicției de vânzare. S-a avut în vedere și că petenții nu au făcut dovada asupra existenței dreptului lor de proprietate sau al unui dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra terenului situat la adresa menționată, fiind nesocotite astfel prevederile art. 22 din Legea nr. 7/1996 și art. 47 și art. 84 din Regulamentul de aplicare a legii.
împotriva acestei hotărâri, petenții au declarat recursul de față, susținând că au făcut dovezi asupra caracterului litigios al dreptului de proprietate al intimaților I.E. și I.M.Z., întrucât pe rolul Judecătoriei Buftea se află dosarul nr. 493/1998, având ca obiect anularea titlurilor de proprietate ale intimaților și anume: procura autentificată sub nr. 1330/1996, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1149/1998, testamentele nr. 14002/1991 și 20134/1991, dosarul civil fiind suspendat până la efectuarea unor cercetări penale.
Cel de al doilea motiv de recurs vizează existența unui început de dovadă scrisă cu privire la interesul legitim al recurentului asupra terenului în cauză, în raport cu certificatul de moștenitor nr. 47/1999 care atestă că este moștenitorul defunctei A.E. devenind astfel proprietar asupra unei cote de ? din suprafața de 1830 mp.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr. 7/1996, cu referire la art. 44 lit. c) din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară, notarea poate fi definită ca înscrierea în cartea funciară a altor raporturi juridice, a incapacităților, drepturilor personale, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare în legătură cu imobilele de carte funciară. Această formă de înscriere în cartea funciară au efectul de informare sau, după caz, de opozabilitate (pentru cazurile expres prevăzute de lege) față de terțe persoane, în legătură cu actele și faptele juridice relativ la imobilul cuprins în cartea funciară.
Potrivit art. 84 lit. e) din Regulamentul la care s-a făcut referire, este supusă notării oricare acțiune care dă caracterul de drept litigios unui drept real înscris în cartea funciară. Dar nu orice acțiune care prezintă legătură cu imobilul poate fi notată în cartea funciară, pentru că astfel s-ar încuraja practicile șicanatorii, persoanele interesate putând cere notarea unei acțiuni numai pentru a stânjeni libertatea titularilor de carte funciară de a dispune de drepturile lor. Ca atare, este de stabilit dacă solicitarea prezintă un interes real, în sensul dacă astfel se asigură ambele finalități ale notării, anume aceea că îi avertizează pe terții de bună-credință cu privire la caracterul litigios al dreptului pe care ei ar dori să-l dobândească și asigură caracterul executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate cu privire la acțiunile notate.
în speță se constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale redate, reținând în esență că nu s-a făcut dovada existenței unor procese pe rolul vreunei instanțe în legătură cu dreptul de proprietate înscris în cartea funciară pe numele intimaților și că nu există vreo cauză legală de interdicție din cele prevăzute de art. 51 din Legea nr. 7/1996.
Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, înscrierea dreptului de proprietate al intimaților în cartea funciară s-a făcut pe baza unui titlu de proprietate cu privire la teren și în temeiul unei hotărâri judecătorești din anul 1991 cu privire la construcție.
Or, cele înscrise în motivele de recurs se referă la cu totul alte acte autentice decât cele menționate, astfel că soluția de respingere a cererii de notare este în afara criticii.
Tot astfel, nu este de primit nici cel de al doilea motiv de recurs, în sensul căruia se invocă un drept propriu al petentului asupra unei cote părți de ? dintr-un imobil în suprafață de 1830 mp, diferit întindere de cel din litigiu.
în primul rând, se are în vedere că certificatul de moștenitor invocat, ca și orice act cu această natură, nu constituie dovadă deplină cu privire la dreptul de proprietate la care se referă și în plus că nu s-a susținut și mai cu seamă nu s-a dovedit că în temeiul acestuia ar fi fost inițiat un litigiu care să afecteze titlul de proprietate al intimaților, caz în care ar fi fost admisibilă cererea de notare.
Așa fiind, recursul de față este nefondat, și a fost respins ca atare.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenții urmează a fi obligați să plătească intimaților cheltuielile de judecată în valoare de 6 milioane lei, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
← ICCJ. Decizia nr. 6724/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6686/2004. Civil → |
---|