ICCJ. Decizia nr. 6852/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 7 iulie 2004 contestatorii G.M.R. și G.D.V. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2180/R din 16 martie 2004, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 2868/2002.
în motivare, contestatorii au arătat, în primul rând, faptul că în practicaua deciziei s-a omis a se consemna depunerea unui memoriu de către aceștia, faptul că s-a procedat la judecarea recursului fără a se cunoaște punctul de vedere al pârâților, iar prin cel de-al doilea motiv se invocă omisiunea instanței de a cerceta cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează, în esență, lipsa calității procesuale pasive a C.G.M.B. în speță.
Prezenta contestație în anulare este nefondată pentru argumentele ce succed.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești în cazurile limitativ prevăzute de lege.
Dispozițiile cuprinse în art. 317-321 C. proc. civ. consacră două forme ale contestației în anulare, respectiv contestația în anulare obișnuită și cea specială.
Contestația în anulare specială (situația în speță) poate fi exercitată în cazurile anume prevăzute de art. 318 C. proc. civ., numai împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs și doar în condițiile limitativ prevăzute în textul menționat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".
Primul argument invocat în contestația în anulare este nefondat, neîncadrându-se în motivele expres prevăzute de textul de lege menționat.
Examinând considerentele deciziei atacate prin prezenta contestație în anulare, se constată faptul că nici cel de-al doilea motiv nu este întemeiat, deoarece instanța a reținut că debitorul obligației de plată a contravalorii terenului expropriat este Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, dar reclamanții nu s-au îndreptat împotriva acestei persoane juridice, ci împotriva C.G.M.B. și, respectiv, SC T.A. SA, astfel încât, instanța de recurs, în mod corect a respins pretențiile ridicate față de cei doi pârâți.
Față de cele mai sus exprimate, contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6907/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6773/2004. Civil → |
|---|
