ICCJ. Decizia nr. 6765/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6765
Dosar nr. 1305/2004
Şedinţa publică din 3 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
La data de 23 februarie 2004 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 708/R din 13 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, şi sentinţei civile nr. 173 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita.
S-a susţinut că cele două hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, invocându-se ca temei în drept art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării acestora.
Analizând calea extraordinară de atac formulată, precum şi dosarele ataşate, Curtea constată următoarele:
La 20 decembrie 2002, reclamanta E.M.V., grefier dactilograf în cadrul Tribunalului Harghita a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita, solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 9.600.654 lei reprezentând diferenţa dintre salariul lunar cuvenit, calculat cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 şi indexările calculate conform OUG nr. 187/2001 şi salariul efectiv încasat, pentru perioada 1 mai–31 octombrie 2000, precum şi la plata dobânzii legale, aplicată sumei menţionate, pentru perioada respectivă, ţinându-se cont de valoarea de referinţă sectorială aplicabilă, de 1.140.800 lei, stabilită prin OUG nr. 134/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 173 din 13 februarie 2003, Tribunalul Harghita a admis acţiunea şi a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita să plătească reclamantei, în solidar, suma de 9.600.654 lei reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit şi cel efectiv încasat pentru perioada 1 mai–31 octombrie 2000, precum şi dobânda legală aferentă sumei menţionate, calculată până la data încasării.
În motivarea soluţiei adoptate, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, valoarea de referinţă sectorială care trebuia aplicată începând cu luna mai 2000, pentru calculul salariului magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate era de 1.140.800 lei şi nu de 685.872 lei, valoare care a fost utilizată de pârâţi la calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000.
Recursul declarat de Ministerul Justiţiei a fost respins de Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia civilă nr. 708/R din 13 iunie 2003.
S-a reţinut în motivare că prin OUG nr. 134/1999 s-a prevăzut că începând cu luna septembrie 1999, salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti se va face pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite, iar ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, s-a stabilit că începând cu luna mai 2000, valoarea de referinţă universală este de 1.840.800 lei, indicatorul de prioritate sectorială fiind de 0,62.
Prin prezentul recurs în anulare se susţine că ambele hotărâri sunt esenţial nelegale, impunându-se casarea lor şi pe fond respingerea acţiunii reclamantei, cu motivarea că aplicabile erau alte acte normative decât cele reţinute de instanţe şi anume Legea nr. 50/1996, respectiv OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea acestei legi. Or, susţine autorul recursului în anulare, art. 1 din OG nr. 83/2000 trebuia coroborat cu art. II teza 1 din acelaşi act normativ, potrivit căruia „prevederile ordonanţei se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Curţii Supreme de Justiţie şi Curţii de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare". De aceea, având în vedere că OG nr. 83/2000 s-a aplicat abia de la 1 noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului, este nelegală obligarea pârâţilor la recalcularea salariului reclamanţilor pentru perioada 1 mai–31 octombrie 2000.
Recursul în anulare este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti a fost reglementată prin Legea nr. 50/1996.
Prin Legea nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sistemul bugetar şi a stabilirii indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică a fost instituit un nou sistem de stabilire a acestor drepturi, elementele sale principale fiind valoarea de referinţă universală, indicatorii de prioritate sectorială şi valoarea de referinţă sectorială.
În vederea corelării celor doua acte normative, ţinând seama de statutul Justiţiei de putere în stat, alături de puterea legislativă şi de cea executivă, s-a adoptat OUG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi a celorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti, stabilindu-se aceeaşi valoare de referinţă sectorială cu cea prevăzută de Legea nr. 154/1998, începând cu luna septembrie 1999.
Prin Legea bugetului de stat pe anul 2000, Legea nr. 76 din 4 mai 2000, au fost modificate valoarea de referinţă universală şi indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute de Legea nr. 154/1998, astfel încât, din mai 2000, valoarea de referinţă sectorială a devenit 1.140.800 lei, cum corect au reţinut şi instanţele.
De altfel, nici recursul în anulare nu contestă existenţa, reglementată de legiuitor, a principiului egalităţii valorilor de referinţă, consacrat încă o dată expres de OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996.
Se susţine însă că în virtutea art. IX din OG nr. 83/2000, aplicarea în practică a corelării indicelui de referinţă ar fi fost condiţionată de suplimentarea bugetului pe anul 2000 pentru instituţiile la care se referă art. II.
Cu privire la această susţinere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că deşi textul art. IX este întocmai reprodus, acest lucru nu poate conduce la admiterea recursului în anulare, nefiind întrunită cerinţa încălcării esenţiale a legii, impusă de art. 330 pct. 2 C. proc. civ. (text în prezent abrogat).
Într-adevăr, ceea ce trebuie reţinut din expunerea anterioară a evoluţiei legislative în materie de salarizare este voinţa legiuitorului de a restabili legalitatea, din acest punct de vedere, între persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor trei autorităţi fundamentale ale unui stat de drept: puterea legislativă, cea judecătorească şi cea executivă.
Principiul stabilit prin OUG nr. 134/1999 este necontestat, iar Legea bugetului de stat pe anul 2000, publicată în luna mai a aceluiaşi an a fixat şi cuantumul valorii de referinţă aplicabil, astfel încât de la acea dată, pârâţii aveau obligaţia să calculeze şi să plătească, potrivit noilor valori, drepturile salariale.
Lipsa fondurilor alocate de la bugetul statului pentru punerea în aplicare a legii putea să determine, cum a şi făcut-o, cel mult amânarea plăţii drepturilor cuvenite, dar în nici un caz negarea existenţei acestora.
Pentru aceste considerente, văzând că hotărârile atacate au fost pronunţate cu respectarea legii, în litera şi spiritul acesteia, se impune menţinerea lor, prin respingerea recursului în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 708/R din 13 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, şi sentinţei civile nr. 173 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6761/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6647/2004. Civil → |
|---|
