ICCJ. Decizia nr. 6894/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 27 ianuarie 1997 reclamanții G.A. și G.N. au chemat în judecată pe pârâții SC M.C. SA Bacău, Ministerul de Interne, C.E.C. București și sucursala C.E.C. Bacău pentru întoarcerea executării măsurii confiscării averii și plata de daune morale, ca urmare a reformării sentinței penale nr. 98/1985 a Tribunalului Județean Bacău prin decizia penală nr. 54/1991 a Curții Supreme de Justiție și scoaterii lor de sub urmărire penală, măsură dispusă prin ordonanța nr. 250 din 13 martie 1992 a Procuraturii Județului Bacău.
Ulterior, la data de 19 februarie 2000, reclamanții și-au precizat acțiunea prin chemarea în judecată a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a Ministerului de Interne și renunțarea la judecată față de ceilalți pârâți.
Prin încheierea nr. 2938 din 12 septembrie 1997 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis cererea formulată de reclamantul G.N. și a strămutat judecarea procesului de la Tribunalul Bacău, la Tribunalul Vrancea.
Astfel investit, Tribunalul Vrancea, prin sentința civilă nr. 351 din 19 octombrie 2000, a respins acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind prescrisă și pentru existența autorității de lucru judecat față de capătul de cerere referitor la daunele morale. Aceeași acțiune a fost respinsă ca inadmisibilă față de pârâtul Ministerul de Interne, reținându-se lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 28 din 18 aprilie 2001, a admis apelul reclamantei G.A., a desființat sentința și a trimis cauza aceluiași tribunal spre rejudecare.
S-a motivat că, operând mai multe situații de întrerupere a prescripției extinctive, prin introducerea cererilor de chemare în judecată care au format obiectul dosarelor nr. 12347/1992, nr. 3441/1993, nr. 1667/1994 și nr. 1195/1996 ale Judecătoriei sectorului 1 București, acțiunea nu este prescrisă. Totodată, s-a reținut că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice are legitimare procesuală pasivă.
Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Galați, a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, care, prin decizia nr. 733 din 22 februarie 2002, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului de către aceeași instanță.
în rejudecare, Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 93/A din 2 decembrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta G.A. împotriva sentinței civile nr. 351 din 19 decembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta G.A., care a invocat următoarele motive de casare: greșit a fost rezolvată problema existenței autorității de lucru judecat referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice dedusă din decizia nr. 1677 din 20 septembrie 1996 a Curții de Apel București, întrucât prin această hotărâre acțiunea reclamantei a fost respinsă pentru considerente de ordin procedural, existența unei atari hotărâri nu poate constitui un impediment pentru formularea unei noi acțiuni; în mod inexplicabil Curtea de Apel Galați nu a dat urmare deciziei de casare de a verifica cauzele de întrerupere ale prescripției dreptului la acțiune în raport cu acțiunile ce au format obiectul dosarelor stipulate în decizia de casare.
Recurenta-reclamantă a cerut, în principal, casarea hotărârii atacate și a se hotărî asupra fondului pricinii și, în subsidiar, dacă prima solicitare nu este de admis, să se dispună rejudecarea, dar de către o altă Curte de apel din țară.
Recursul este fondat.
Admițând recursul Statului Român, casând prima decizie dată în apel și dispunând reluarea judecății la aceeași instanță, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 733 din 22 februarie 2002, a indicat instanței de trimitere că excepțiile deduse cauzei privind legitimarea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, inclusiv sub raportul dispozițiilor art. 57 C. proc. civ., existența autorității de lucru judecat în raport de decizia nr. 1351/1996 a Curții de Apel București referitor la daunele morale și prescripția acțiunii sunt, prin efectul lor, peremptorii, iar rezolvarea lor, în ordinea arătată, prin dezbateri contradictorii și o motivare convingătoare, era primordială pentru instanța de apel.
în aceeași decizie de casare s-a cerut instanței de trimitere să facă o analiză a situațiilor de întrerupere a prescripției extinctive bazate, în speță, pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, analiză ce trebuie întreprinsă cu rigoare, prin verificarea dosarelor la care a făcut referire prima decizie recurată (nr. 12347/1992, nr. 3441/1993, nr. 1667/1994 și nr. 1195/1996 ale Judecătoriei sectorului 1 București), prin identificarea cu exactitate a fiecărui moment de începere și încetare a cauzelor de întrerupere, iar, în final, a momentului când a început cursul noii prescripții extinctive în raport de care se poate răspunde dacă dreptul la acțiune este sau nu prescris.
Or, examinând decizia dată în apel după casare se constată că ea nu cuprinde decât o înșiruire (enumerare) a litigiilor promovate de reclamanți fără a răspunde, în concret și cu rigoare, la problemele ce au format obiectul casării. Astfel, deși instanța de apel a reținut existența autorității de lucru judecat cu referire la lipsa calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, totuși, motivarea nu este câtuși de puțin convingătoare, nerezultând în ce constă tripla identitate de cauză, obiect și părți și dacă prima hotărâre invocată (decizia nr. 1677 din 20 septembrie 1996 a Curții de Apel București) poate constitui temei al excepției peremptorii reținute.
Tot astfel, instanța de apel nu a făcut o analiză, pe fiecare dosar în parte, a situațiilor de întrerupere a prescripției extinctive, nu a identificat cu exactitate momentele de începere și încetare a cauzelor de întrerupere, dacă și când a început cursul noii prescripții extinctive pentru ca prin interpretarea exactă a dispozițiilor art. 16 alin. (1), lit. b) din Decretul nr. 167/1958 să se poată răspunde cu rigoare dacă dreptul la acțiune este ori nu prescris.
Cu alte cuvinte, Curtea de Apel Galați nu a urmat îndrumările date prin decizia de casare, făcând, astfel, imposibil exercițiul controlului judiciar.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Din textul citat rezultă obligativitatea instanței de trimitere de a se conforma îndrumărilor date de instanța de casare cu privire la necesitatea administrării unor probe și examinarea unor apărări. Instanța de rejudecare are obligația să ia în cercetare faptele indicate în decizia instanței superioare și să administreze probele necesare, urmând să dea soluția numai în raport de cercetarea aprofundată a tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei.
în speță, instanța de trimitere era obligată să se conformeze îndrumărilor date de instanța de control judiciar pentru corecta stabilire a situațiilor de fapt, deoarece aceste îndrumări erau de esența atribuțiilor ce reveneau instanței de control judiciar, astfel că, la rejudecare, instanța de trimitere trebuia să le dea urmare, ele fiind menite să asigure o corectă soluționare a litigiului.
întrucât instanța de trimitere nu a procedat astfel, recursul declarat de reclamantă a fost admis, a fost casată decizia atacată și în temeiul art. 313 C. proc. civ., pentru o mai bună administrare a justiției în speța dedusă judecății, s-a trimis cauza pentru rejudecare unei alte curți de apel decât aceea care a pronunțat decizia casată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6979/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6779/2004. Civil → |
|---|
