ICCJ. Decizia nr. 7053/2004. Civil
| Comentarii |
|
La 13 noiembrie 2001 reclamantul H.C. a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Sulița județul Botoșani solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 a-i restitui: suprafața de 0,75 ha teren din localitatea Soldănești comuna Sulița pe care a fost amplasată o fabrică de ulei; o clădire situată în localitatea Blândești, fost sediu al CAP; o clădire situată în localitatea Talpa comuna Sulița, care are destinația de moară pentru măcinat porumb.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 5796/2001 la Tribunalul Botoșani.
în motivarea cererii reclamantul a arătat, că terenul pe care s-a aflat fabrica de ulei, demolată în anul 1950, este liber de construcții și nu aparține domeniului public, iar cele două construcții au fost edificate în anii 1950 - 1952 prin muncă voluntară, cu materialele rezultate din clădirile anexe ale fabricii de ulei, demolate.
A mai arătat, că pârâta nu a dat curs notificării trimisă în baza Legii nr. 10/2001.
Ulterior, la 13 martie 2002 reclamantul a chemat în judecată pe aceeași pârâtă și a solicitat ca aceasta să fie obligată la restituirea bunurilor rămase la lichidarea CAP Blândești, nevândute la licitație și trecute în administrarea Primăriei Sulița și anume: batoză de treierat cereale, plug, tractor, remorcă.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 1822/2002.
A susținut, că la lichidarea CAP Blândești a solicitat aceste bunuri prin compensare cu o magazie de cereale, dar nu i s-a aprobat cererea și că, pârâta nu a dat curs notificării ce i-a fost trimisă conform Legii nr. 10/2001.
Prin încheierea din 8 aprilie 2002 pronunțată în dosarul nr. 5796/2001 reclamantul a precizat prima cerere în sensul că înțelege să solicite doar restituirea suprafeței de 0,75 ha teren situată în localitatea Soldănești comuna Sulița.
Prin încheierea de la termenul din 20 mai 2002 cauza ce formează obiectul celui din urmă dosar a fost conexată la cea dintâi, în temeiul art. 164 C. proc. civ.
Soluționând cauza Tribunalul Botoșani, secția civilă, prin sentința nr. 487 din 20 noiembrie 2002 a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
S-a reținut în esență, cu referire la suprafața de teren și construcțiile pretinse prin cererea introductivă, că reclamantul nu a făcut dovada proprietății, afirmația acestuia din ședința de judecată de la 8 aprilie 2002 potrivit căreia ar fi deținut în proprietate până în perioada anilor 1948 - 1950 a fabrică (presă) de ulei în intravilanul satului Soldănești comuna Sulița, care a fost demolată în aceeași perioadă, iar materialele rezultate din demolare au fost utilizate la edificarea construcțiilor, nefiind de natură a proba dreptul său de proprietate. De altfel, sub acest aspect s-a mai avut în vedere atât precizarea reclamantului pe parcursul judecății că solicită doar suprafața de 0,75 teren, cât și concluzia expertizei tehnice efectuate în cauză, în sensul că întreaga suprafață de teren din localitatea Soldănești care însumează 14.195 mp a fost atribuită persoanelor fizice prin reconstituirea dreptului de proprietate conform procedurii instituită de Legea fondului funciar nr. 18/1991 pe care reclamantul nu a urmat-o.
Cu referire la bunurile mobile (imobile prin destinație) a căror restituire s-a pretins prin acțiune, tribunalul a reținut, că acestea nu mai există, așa încât, dacă își dovedește pretențiile, reclamantul poate solicita despăgubiri în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, pe care însă nu le-a pretins.
Soluția tribunalului a fost menținută de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, care, prin decizia nr. 19 din 8 aprilie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantului H.C. și ca tardiv apelul pârâtei Primăria comunei Sulița declarate împotriva sentinței civile nr. 485 din 20 noiembrie 2002 a Tribunalului Botoșani.
în considerentele deciziei s-a precizat, cu privire la suprafața de 0,75 ha, precum și la aceea de 0,18 ha cu care reclamantul s-a înscris în CAP, că stabilirea pretinsului drept de proprietate urmează procedura prevăzută de art. 8 și urm. din Legea nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare, iar cu privire la cele două clădiri situate în localitățile Blândești și Talpa, că ele aparțin domeniului public, fiind inalienabile, insesizabile și imprescriptibile potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
S-a mai precizat în decizia curții de apel, că bunurile menționate în notificarea din 12 februarie 2002 (dosar 1822/2002 al Tribunalului Botoșani) respectiv, batoză, plug, tractor, remorcă despre care însăși reclamantul a relevat că nu mai există, nu fac parte din categoria imobilelor definite în mod expres de art. 6 din Legea nr. 10/2001 și de art. 5 din Normele aprobate prin H.G. nr. 614/2001.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel.
Fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul a criticat instanța imputându-i că nu a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001 și a solicitat ca, în cazul în care pârâta a înstrăinat magazia de cereale a fostului CAP, pe care acesta a dorit-o în compensare pentru bunurile (utilajele) preluate abuziv, pârâta să fie obligată a plăti despăgubiri în raport cu valoarea lor din momentul plății.
La termenul de judecată din 14 decembrie 2004 recurentul-reclamant a produs înscrisuri noi.
Astfel, a fost depusă la dosar adresa nr. 3822 din 9 decembrie 2004 a Primăriei comunei Sulița, care-i face cunoscut lui H.C. că prin protocolul nr. 1534 din 30 aprilie 2004, încheiat între Consiliul local Sulița și Consiliul local Blândești, au fost predate toate bunurile mobile și imobile de pe raza administrativă a acesteia, pentru lista de inventar putându-se adresa CL Blândești, precum și adresa nr. 1387 din 9 decembrie 2004 a Primăriei comunei Blândești către recurent, care atestă încheierea la 30 aprilie 2004 a protocolului între cele două consilii locale precizând, în legătură cu lista de inventar, că încă nu s-a definitivat operațiunea de inventariere a patrimoniului comunei Blândești
Este de menționat în primul rând, că în mod corect prin decizia criticată, instanța a reținut, că în privința suprafețelor de teren pretinse, sunt aplicabile prevederile art. 8 și urm. din Legea nr. 18/1991, iar cu privire la cele două clădiri pretinse, care, aparțin domeniului public, sunt aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998.
în legătură cu celelalte bunuri pretinse, s-a reținut că acestea nu ar mai exista.
Așa după cum s-a menționat, la ședința de judecată din 14 decembrie 2004, recurentul a prezentat înscrisuri noi.
Se constată că aceste înscrisuri noi prezentate de recurentul-reclamant și care emană de la intimata-pârâtă și respectiv, de la Primăria comunei Blândești, dacă ar fi fost folosite de instanța care a pronunțat decizia atacată, ar fi putut înrâuri soluția cauzei, mai precis, soluția putea să fie alta.
Prin depunerea acestor înscrisuri noi s-a creat o situație în care a devenit necesară rejudecarea cauzei, spre a nu rămâne îndoieli cu privire la justețea soluției adoptate.
în raport de aceste constatări se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
Cu ocazia rejudecării instanța va avea în vedere înscrisurile noi și va completa probatoriul cu mijloacele de probă necesare stabilirii situației bunurilor respective, pentru a putea decide în consecință.
Față de cele menționate, recursul declarat de reclamantul H.C. a fost admis, decizia pronunțată de curtea de apel a fost casată, iar cauza a fost trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7039/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7057/2004. Civil → |
|---|
