ICCJ. Decizia nr. 6979/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2343 din 13 iulie 1916 la grefa Tribunalului Brăila, V.D. a dobândit în proprietate terenul situat în Brăila, învecinat la răsărit cu intersecția străzilor M.B. și B.P., la apus cu proprietățile V.T. și D.T., la miazăzi cu Str. M.B. și la miazănoapte cu B.P., având suprafața exprimată în 186 stânjeni pătrați și 2 palme pătrate sau 627 mp.
Pe acest teren proprietarul V.D. a construit mai multe clădiri potrivit autorizației nr. 6 din 20 ianuarie 1930 eliberată de Primăria Brăila.
Imobilul descris a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 83/1949.
în temeiul Legii nr. 10/2001 moștenitorii fostului proprietar anume M.M., A.E., L.E., N.M., A.E., D.E. și E.D., au solicitat restituirea imobilului în natură.
Prin dispoziția nr. 539 din 18 mai 2001 Primarul municipiului Brăila a dispus restituirea imobilului teren și construcții în natură conform planului de situație parte integrantă a dispoziției .
După primirea dispoziției, persoanele mai sus arătate au solicitat măsurarea terenului aferent construcțiilor restituite în natură.
Prin memoriul tehnic și schițele anexă (dosar fond) întocmite la 27 septembrie 2001 expertul S.V. din cadrul Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie a stabilit că suprafața terenului aferent construcțiilor este de 941,90 mp, rezultând o diferență de 314,90 mp față de suprafața de 627 mp menționată în actul de vânzare-cumpărare nr. 2343 din 13 iulie 1916.
în temeiul acestei măsurători, M.M., N.L., A.E., L.E., D.E. și E.D. au solicitat Primăriei Brăila completarea dispoziției nr. 539 din 18 mai 2001 în sensul restituirii în natură și a diferenței de 314, 90 mp, susținând că suprafața reală a terenului preluat de stat de la autorul lor este de 941,40 mp, corespunzător celor 186 stânjeni pătrați și 2 palme pătrate specificați în actul de proprietate, dat fiind că un stânjen este egal cu 2,23 m, și nu suprafața de 627 mp menționată în același act de proprietate.
Prin dispoziția nr. 1762 din 20 martie 2002 Primarul municipiului Brăila a respins cererea de restituire în natură a diferenței de 314,90 mp, cu motivarea că excede suprafeței de 627 mp expres prevăzută în actul de vânzare-cumpărare nr. 2343 din 13 iulie 1916.
împotriva acestei din urmă dispoziții, petiționarii au formulat contestație la data de 29 iulie 2002, invocând în drept dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001 și solicitând anularea ei și obligarea primarului la restituirea în natură a diferenței de 314,90 mp teren solicitată.
în motivarea contestației se arată că suprafața reală preluată de stat de la autorul contestatorilor este de 941,90 mp situată între vecinătățile descrise în actul de vânzare-cumpărare nr. 2343 din 13 iulie 1916, care corespunde astfel suprafeței exprimată în același act prin stânjeni pătrați și palme pătrate, menționarea suprafeței de 627 mp fiind rezultatul unei greșeli.
Investit fiind cu soluționarea contestației, Tribunalul Brăila, secția civilă, a statuat că memoriul tehnic din 27 septembrie 2001 trebuia avut în vedere la emiterea dispoziției contestate, dat fiind că prin acesta a fost stabilită suprafața reală a terenului, prin măsurarea acestuia între limitele descrise în actul de vânzare-cumpărare nr. 2343 din 13 iulie 1916 și care corespunde suprafeței exprimate în același act prin stânjeni pătrați și palme pătrate, menționarea în actul în cauză a suprafeței de 627 mp apărând a fi fără explicație.
Ca urmare, prin sentința civilă nr. 434 din 15 noiembrie 2002, tribunalul a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 1762 din 20 martie 2000, a menținut dispoziția nr. 539 din 18 mai 2001 și a completat art. 2 din această din urmă dispoziție în sensul că se restituie terenul aferent construcțiilor în suprafață de 946,90 mp.
Apelul declarat de Primăria municipiului Brăila a fost admis prin decizia civilă nr. 11/A din 22 ianuarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, iar sentința primei instanțe a fost schimbată în tot în sensul că a fost respinsă contestația ca nefondată.
Instanța de apel a reținut că, din moment ce actul de vânzare-cumpărare din 13 iulie 1916 a fost semnat de părțile contractante fără obiecțiuni cu privire la modul de transformare a stânjenilor pătrați și palmelor pătrate în metri pătrați, contestatorii nu pot revendica decât suprafața de 627 mp înscrisă în arătatul contract.
Contestatorii au declarat recurs împotriva deciziei date în apel, solicitând casarea ei și și păstrarea sentinței primei instanțe.
Dezvoltând recursul, contestatorii arată că instanța de apel a interpretat actul de vânzare al autorului lor prin ignorarea vecinătăților înscrise în el (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), a reținut motive străine de natura pricinii prin arătarea că, în timp, conformația străzilor a suferit modificări (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), nu a cercetat probele care atestă că echivalentul suprafeței de 186 stânjeni pătrați și 2 palme pătrate este de 925, 1148 mp și nu de 627 mp (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.) și a încălcat prevederile Legii nr. 10/2001 prin neobservarea faptului că intimata nu a respectat cerințele art. 23 alin. (2) din aceeași lege, ceea ce a generat litigiul dintre părți (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Potrivit susținerilor din recurs, ceea ce este esențial este împrejurarea că prin memoriul tehnic s-a stabilit cu certitudine că suprafața reală a terenului preluat de la autorul contestatorilor restituibilă în natură este de 941,90 mp.
Recursul este întemeiat.
Litigiul de față este consecința diferendului ivit între contestatori și intimată, primii susținând că suprafața reală a terenului preluat de la autorul V.D. este de 941,90 mp, iar secunda pretinzând că același teren are suprafața de 627 mp.
La rândul lor, prima instanță și instanța de apel au soluționat diferit litigiul, interpretând diferit același act de proprietate.
Dar, nici părțile nu au propus probe pertinente în sensul susținerilor lor și nici instanțele nu au fost preocupate să lămurească pe deplin situația de fapt.
Astfel, se impunea ca pe calea unei expertize tehnice de specialitate să fie verificată întinderea reală a terenului aflat în proprietatea autorului contestatorilor, atât în funcție de exprimarea suprafeței în sisteme de măsurătoare alternative cuprinsă în actul de proprietate, cât, mai ales, în raport de vecinătățile expres arătate în același act.
Numai în acest mod se putea stabili cu certitudine suprafața reală a terenului preluat de stat, precum și întinderea suprafeței restituibile în raport de configurația actuală a aceluiași teren, fiind posibil ca în timp să se fi produs schimbări prin amenajarea arterelor de circulație cu care se învecinează terenul.
Memoriul tehnic invocat de contestatori nu constituie o probă prin el însuși, trebuind la rându-i a fi verificat pe calea expertizei tehnice de specialitate.
Așadar, esențial pentru soluționarea recursului de față este faptul că nu se cunoaște fără echivoc suprafața terenului restituibil în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce face imposibilă verificarea aplicării legii situației deduse judecății, potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc. civ..
Aceasta impune, în temeiul prevederilor art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei date în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel în scopul lămuririi pe deplin a situației de fapt prin ordonarea expertizei tehnice mai sus arătate și aplicarea corectă a legii la starea de fapt ce se va stabili.
în consecință, recursul a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7030/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6894/2004. Civil → |
|---|
