ICCJ. Decizia nr. 6985/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6985
Dosar nr. 5740/200.
Şedinţa publică din 9 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificările nr. 84 din 25 mai 2001 şi nr. 248 din 21 iunie 2001, A.A. din Ploieşti, a solicitat Primăriei Municipiului Ploieşti, ca în temeiul Legii nr. 10/2001 să îi restituie în natură un teren în suprafaţă de 738 mp situat în Ploieşti, str. D. cu str. G.D. şi să îi acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile demolate.
Prin dispoziţia nr. 4142 din 19 august 2002 Primăria Municipiului Ploieşti a constatat că A.A. în calitate de moştenitor legal al foştilor proprietari de la care a fost expropriat imobilul, este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile art. 18 din Legea nr. 10/2001.
Prin aceeaşi dispoziţie a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a terenului, motivându-se că acesta ar face parte din domeniul public al municipiului Ploieşti.
Dispoziţia menţionată a fost contestată de persoana îndreptăţită prin contestaţia înregistrată sub nr. 10884 din 17 septembrie 2002 la Tribunalul Prahova.
Contestatorul a susţinut în esenţă că refuzul restituirii terenului în natură, contravine dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, întrucât preluarea bunului în proprietatea statului a fost abuzivă şi s-a făcut fără titlu valabil, aşa încât apartenenţa la domeniul public nu este legală.
Soluţionând cauza în prima instanţă prin sentinţa nr. 160 din 12 martie 2003, Tribunalul Prahova, secţia civilă, a admis în parte contestaţia şi a anulat în parte dispoziţia Primăriei Municipiului Ploieşti, în sensul obligării acesteia la plata către moştenitoarele persoanei îndreptăţite A.A. decedat în cursul procesului a despăgubirilor în sumă de 1.395.298.000 lei reprezentând contravaloarea construcţiilor demolate.
Totodată s-a respins capătul de cerere privind anularea refuzului persoanei deţinătoare la restituirea în natură a terenului.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut din probele administrate în cauză, că terenul în litigiu nu ar putea fi restituit în natură, întrucât deşi a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil şi fără plata unei despăgubiri, este în prezent ocupat de utilităţi publice şi anume de o parcare cu plată pentru autovehicule, un WC ecologic, o gheretă metalică şi o pompă de apă care deservesc parcarea.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel, atât persoanele îndreptăţite, cât şi Primăria Municipiului Ploieşti.
Prin Decizia nr. 160 din 21 iulie 2003 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul contestatorilor şi a admis apelul Primăriei Municipiului Ploieşti, cu consecinţa schimbării parţiale a sentinţei pronunţate de prima instanţă în sensul înlăturării dispoziţiei privind obligarea intimatei-pârâte la plata despăgubirilor în sumă de 1.395.298.000 lei contravaloarea construcţiilor demolate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că terenul pe care este amplasată parţial o parcare dar şi o piaţă publică pentru comercializarea legumelor şi fructelor, nu poate fi restituit în natură întrucât face parte din domeniul public local în baza Hotărârii nr. 101 din 31 iulie 1998 emis de Consiliul local municipal Ploieşti.
Instanţa de apel a considerat în acest sens că în situaţia nemodificării sau desfiinţării hotărârii administrative menţionate, bunurile fac parte din domeniul public şi sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
Cât priveşte obligarea intimatei-pârâte la plata despăgubirilor băneşti pentru construcţiile demolate, s-a considerat că prima instanţă şi-a depăşit competenţa materială, întrucât stabilirea şi acordarea efectivă a despăgubirilor băneşti solicitate de persoana îndreptăţită nu se poate dispune decât pe cale administrativă în cadrul legal reglementat de art. 36 – 40 din Legea nr. 10/2001 şi HG nr. 498/2003.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs în termenul şi cu respectarea cerinţelor procedurale aplicabile, contestatoarele A.R. şi I.A., moştenitoare legale ale persoanei îndreptăţite A.A. decedat în cursul procesului.
Invocând lipsa de temei legal a hotărârii atacate, recurentele au susţinut în esenţă că atât instanţa de apel cât şi cea care a soluţionat cauza în fond, au aplicat greşit legea când au justificat nerespectarea principiului restituirii, în natură prin apartenenţa imobilului la domeniul public local, întrucât potrivit adevărului material rezultat din probele administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale în materie, terenul nu face parte din domeniul public pentru că a fost preluat de stat fără titlu valabil, prin aplicarea greşită a Decretului nr. 92/1950, pe numele unui neproprietar.
În subsidiar, s-a reţinut că instanţele ar fi reţinut contrar dovezilor cauzei că întregul teren ar fi ocupat de utilităţi publice, aplicând greşit dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Recursul se dovedeşte fondat.
Contrar celor reţinute în considerentele hotărârii atacate, apartenenţa terenului la domeniul public al municipiului Ploieşti nu a fost dovedită în cauză.
Din probele administrate la cererea părţilor, rezultă că terenul în litigiu, fostă proprietate a lui A.V. antecesorul lui A.A. care a făcut notificarea şi a moştenitoarelor acestuia care continuă procesul, a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, pe numele altei persoane (filele 4 – 5 dosar fond).
Această împrejurare mai rezultă din adresa nr. 4622/1992 (fila 6 dosar fond) prin care Primăria Municipiului Ploieşti a atestat că A.V. proprietarul imobilului nu este nominalizat în anexele la Decretul nr. 92/1950, cât şi din referatul Direcţiei Gestionare Patrimoniu, care au prilejul întocmirii documentaţiei prevăzute de Legea nr. 10/2001 (fila 23 dosar fond) a consemnat explicit că preluarea de la proprietar s-a făcut fără titlu.
În acelaşi timp, apartenenţa imobilului la domeniul public al localităţii în temeiul Hotărârii nr. 101 din 31 iulie 1998 emisă de Consiliul Local Ploieşti este greşită.
Înscrisul pe care s-a întemeiat hotărârea (fila 20 dosar apel) se referă exclusiv la trecerea terenului în „administrarea" Administraţiei Domeniului Public Ploieşti a unor parcări, neconstituind în sine dovada dreptului de proprietate publică asupra terenurilor pe care acestea sunt amplasate.
Tot astfel, nu constituie dovadă în sensul dispoziţiile Legii nr. 213/1998, fila de inventar referitoare la bunurile ce ar aparţine domeniului public al Municipiului Ploieşti, în lipsa titlului de proprietate constituit conform art. 7 şi urm. din legea specială cu referire la dispoziţiile de drept comun incidente.
Din cele de mai sus rezultă aşadar că instanţele nu aveau dovezile utile pentru a reţine că terenul în litigiu face parte din domeniul public al localităţii, şi de aceea nu ar putea fi restituit în natură moştenitorilor adevăratului proprietar.
În aceste condiţii, recursul se va admite cu consecinţa casării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În aplicarea corectă a legii, instanţa de rejudecare va trebui desigur să aibă în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale şi bunurile dobândite în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, numai dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
În acelaşi timp se va vedea că în înţelesul legal consacrat în practica judecătorească şi cea constituţională, cât şi în actele normative emise în aplicarea legislaţiei reparatorii, preluarea de către stat a unor imobile cu aplicarea greşită a Decretului nr. 92/1950 cum ar fi naţionalizarea pe numele unui neproprietar sau cu încălcarea excepţiilor in rem şi in personam cuprinse în lege, echivalează cu preluarea fără titlu.
În fine, în raport de cele ce se vor stabili în temeiul probelor cu privire la legalitatea apartenenţei terenului la domeniul public, instanţa de rejudecare va trebui să examineze şi critica formulată în subsidiar de recurenţi, privind întinderea reală a terenului afectat de utilităţi publice, având totodată în vedere dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 în vigoare, cu observaţia că la data soluţionării apelului au fost implicit aplicate, cele anterioare modificărilor aduse prin OUG nr. 184/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele A.R. şi I.A.M. împotriva deciziei nr. 160 din 21 iulie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7046/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6939/2004. Civil → |
|---|
