ICCJ. Decizia nr. 7138/2004. Civil
| Comentarii |
|
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la nr. 4255 din 4 noiembrie 1998, pe rolul Tribunalului București, reclamanta B.M.M.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească să se dispună obligarea pârâtului să îi lase liber în deplină proprietate și liniștită posesie mai multe apartamente și garsoniere situate în București.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a proprietarilor originari E.I.I. și E.G., iar imobilul a fost naționalizat abuziv cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, în condițiile în care soții E. erau intelectuali profesioniști și nu mai dețineau o altă locuință.
S-a mai arătat că reclamanta este singura moștenitoare a defunctului E.I.I., în calitate de fiică, potrivit certificatului de moștenitor nr. 150/1996, defunctul a fost proprietarul imobilului, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 21.001/1929 de Grefa Tribunalului Ilfov secția notariat din 12 iulie 1929, și a actului de donație autentificat de Grefa Tribunalului Ilfov secția Notariat și transcris de același tribunal sub nr. 4654/1943.
în ceea ce privește obiectul revendicării acesta se compune din 4 apartamente și 2 garsoniere situate în București.
Prin sentința civilă nr. 1607 din 29 octombrie 1999, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea reclamantei, dispunând pârâtului Consiliul General al Municipiului București de a-i lăsa reclamantei în deplină proprietate și posesie cele 4 apartamente și două garsoniere.
S-a reținut că imobilul în litigiu, proprietatea autorului reclamantei, defunctul E.I., a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, măsură abuzivă deoarece proprietarul făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare, încălcându-se atât dispozițiile Constituției din anul 1948, cât și Declarația Universală a Drepturilor Omului.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primăria municipiului București.
Prin decizia nr. 328 A din 1 iunie 2000, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința. A respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București.
Pe parcursul soluționării apelului au formulat cereri de intervenție accesorii în interesul pârâtului numiții S.M. și S.R., V.G., chiriași în apartamentele ce fac obiectul revendicării. Au susținut, în esență, că autorul reclamantei nu făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare, astfel încât Decretul nr. 92/1950 a fost corect aplicat..
în contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.M.M.L. pe care a criticat-o pentru nelegalitate, susținând că în cauză, are calitate procesuală pasivă Consiliul General al Municipiului București, iar Primăria municipiului București nu avea îndrituirea legală de a declara apel.
Prin decizia civilă nr. 3833 din 21 septembrie 2001 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis recursul declarat de reclamanții B.M.M.L., și continuat de B.O. și B.R.C.E. A fost casată decizia, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță pentru a judeca pe fond apelul.
în fond după casare, prin decizia nr. 377 din 4 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul pârâtului Municipiul București și cele două cereri de intervenție formulate de V.G. și S.M. și S.R. în contradictoriu cu B.M.M.L. decedată la 21 ianuarie 2001, procesul fiind continuat de moștenitorii acesteia B.O. și B.R.C.E.
Prin încheierea din 3 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanți prin care au arătat că dispozitivul deciziei nu a precizat împotriva cărei sentințe s-a declarat apel.
1. Pârâtul Municipiul București prin Primarul General a declarat recurs, criticând soluția pentru nelegalitate, susținând, în esență, că acțiunea a fost promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Nu s-a făcut dovada identității depline între persoana care a promovat acțiunea și persoana titulară a dreptului pretins, fiind dovedit faptul că B.M.M.L. nu este fiica lui G.E. (soția defunctului E.I.), soție care nu a renunțat expres la succesiune. în lipsa unui testament din partea soției supraviețuitoare și în lipsa altor moștenitori acceptanți, moștenirea devenea vacantă și prin efectul legii trecea în proprietatea statului.
Primăria Municipiului București, la momentul promovării acțiunii, nu mai avea calitatea de proprietar și nici pe aceea de posesor al apartamentelor și se impunea admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Apartamentele au fost înstrăinate potrivit Legii nr. 112/1995. Autorul reclamantei nu era exceptat de la naționalizare, apartamentele fiind folosite în scop de exploatare.
2. Decizia a fost atacată cu recurs și de către intervenienta-pârâtă V.G., susținând, în esență, că acțiunea a fost promovată de o persoană care nu avea calitate procesuală activă, imobilul a intrat în proprietatea statului cu titlu, autorul reclamantei nu putea fi exceptat de la naționalizare.
Apartamentul proprietatea sa a mai fost revendicat și de alte persoane potrivit procedurii instituite prin Legea nr. 10/2001. în asemenea condiții este mai mult decât evident că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu, reclamanta ca moștenitoare putând să-și valorifice drepturile în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 112/1995, ceea ce impunea admiterea recursului așa cum a fost formulat.
3. în motivele de recurs formulate, intervenienții S.M. și S.R. au invocat excepția lipsei calității procesuale active privind pe reclamantă, precum și faptul că instanța nu s-a pronunțat pe admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție.
Recursurile sunt fondate.
Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin hotărârea recurată au fost încălcate dispozițiile art. 137 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale active a intimaților-reclamanți, apreciind că acțiunea în restituirea imobilului naționalizat este întemeiată.
Pentru exercițiul acțiunii civile este imperativ necesar, conform dispozițiilor art. 112 pct. 2 C. proc. civ. a se face dovada calității părților participante la proces.
Calitatea cerută pentru a exercita acțiunea în justiție este aceea de titular al dreptului ce se discută, întrucât acțiunea are ca obiect tocmai protecția dreptului subiectiv pe care îl pretinde reclamantul.
Or, lipsa calității procesuale active atrage întotdeauna sancțiunea respingerii acțiunii.
în prezenta cauză, rezultă că nu s-a făcut dovada identității depline între persoana care a promovat acțiunea și persoana titulară a dreptului pretins, fiind dovedit faptul că B.M.M.L. nu este fiica lui G.E., soția defunctului E.I., soție ce nu a făcut un act de renunțare expresă la succesiune.
Astfel că, nu se poate reține că autoarea reclamanților ar fi unica moștenitoare a imobilului în litigiu.
în lipsa unui testament din partea acesteia și în lipsa unor moștenitori acceptați în termenul prevăzut de lege, moștenirea devenea vacantă și prin efectul legii trecea în proprietatea statului.
Mențiunea din certificatul de moștenitor nr. 150/1996 că soția defunctului E.I. ar fi renunțat la succesiune conform moștenitorului acceptat, respectiv B.M.M.L., contravine normelor de drept ce reglementează instituția succesiunii.
Conform dispozițiilor art. 696 C. civ., renunțarea la moștenire presupune un act juridic unilateral, expres și solemn, prin care succesibilul declară în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, că nu își însușește titlul de moștenitor, desființând cu efect retroactiv vocația sa succesorală.
Pentru a fi opozabil, actul renunțării trebuie să îndeplinească condiții de fond speciale și condiții de formă în măsură să-i asigure solemnitate și opozabilitate prin înscrierea în registrul special de renunțări la succesiune.
Instanța a refuzat să aplice normele de drept în materie și nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflare adevărului în cauză.
La 2 decembrie 1999 Municipiul București declară apel iar la 2 martie 2000 S.M., S.R. și V.G. au formulat cereri de intervenție în interesul Consiliului General al Municipiului București, a căror admisibilitate în principiu a fost pusă în discuția părților la 18 mai 2002, însă instanța le admite, fără a se pronunța asupra lor printr-o încheiere sau decizie motivată.
Totodată prin notele depuse la 18 mai 2000 intervenienții invocă excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București și lipsa calității procesuale active a reclamantei, nepronunțându-se pe ultima excepție.
în faza de rejudecare a apelului la Curtea de Apel București, dosar nr. 1369/2002, intervenienții au solicitat să se depună originalele următoarelor înscrisuri: filele 6 și 10 din cartea de muncă, atașarea dosarului notarial nr. 196/1996 în care s-a emis certificatul de moștenitor nr. 150 din 5 iunie 1996 situație în raport cu care înscrisuri de care s-a prevalat reclamanta în apărare și de care s-au prevalat și moștenitorii săi, în conformitate cu dispozițiile art. 139 c. proc. civ.
Ori, instanța de apel nu s-a conformat și nu a stăruit în aflarea adevărului, de a stabili dacă B.M.L. face dovada calității sale procesuale active, a vocației succesorale față de averea rămasă de pe urma defunctului E.I., precum și situația familială a acestui defunct.
în ce privește imobilul, în cauză nu s-a făcut dovadă că acesta este exceptat de la naționalizare, iar instanța de apel nu a verificat aceste împrejurări.
Instanța de trimitere este obligată să se conformeze și îndrumărilor date de instanța de control judiciar cât privește administrarea de probe și examinarea apărărilor formulate în cauză, pentru corecta stabilire a situațiilor de fapt, și anume:
- să analizeze și examineze motivele de apel formulate de pârâtul Municipiul București prin Primar General.
- să se pronunțe și să motiveze motivele inserate în cererile de intervenție accesorie formulate de S.M., S.R. și V.G., admise în principiu și a calității procesuale ale reclamantei.
în consecință, curtea a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului formulat de Municipiul București prin Primar General și a cererilor de intervenție formulate în cauză, prilej cu care se vor examina toate criticile aduse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5536/2004. Civil | Vânzarea lucrului altuia. Nulitate. Condiţii → |
|---|
