ICCJ. Decizia nr. 7183/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7183

 Dosar nr. 9188/2004

Şedinţa publică din 16 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 14490 din 10 noiembrie 2003 Judecătoria Constanţa a admis acţiunea civilă introdusă de reclamanţii V.M. şi V.P. şi a obligat pârâta Banca Naţională a României să restituie reclamanţilor o verighetă şi două ceasuri din aur, iar pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat să plătească aceloraşi reclamanţi contravaloarea a 3332,34 grame aur fin la cursul de referinţă din ziua plăţii practicat de Banca Naţională a României.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 3.030.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de D.G.F.P. Constanţa în numele Ministerului Finanţelor Publice reprezentând Statul Român a fost respins ca tardiv formulat prin Decizia civilă nr. 314/C din 31 martie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă.

Instanţa de apel a constatat că hotărârea primei instanţe a fost comunicată reprezentantului Statului Român la data de 22 decembrie 2003, iar apelul a fost declarat la 14 ianuarie 2004, depăşind termenul de 15 zile prevăzut prin art. 284 C. proc. civ.

Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanţa, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel susţinând că a declarat apelul în termen întrucât dovada comunicării hotărârii primei instanţe este nulă de drept, dat fiind că nu conţine calitatea şi datele din actul de identitate ale primitorului, împrejurare faţă de care Decizia recurată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 91, art. 92 şi art. 100 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ceea ce constituie motiv de recurs potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În continuarea dezvoltării recursului se formulează critici referitoare la fondul litigiului.

Recursul nu este întemeiat.

Din examinarea actului de procedură pus în discuţie, anume dovada de comunicare aflată la dosarul primei instanţe, rezultă că sentinţa civilă nr. 14490/2003 a Tribunalului Constanţa a fost predată de agentul procedural la sediul D.G.F.P. Constanţa la data de 22 decembrie 2003 compartimentului „Registratura generală" funcţionarului S.R. având calitatea de referent IV identificată prin marca de serviciu R.D. 202650.

Potrivit art. 91 C. proc. civ, în cazul statului şi altor persoane juridice de drept public, înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care îşi va arăta în clar numele şi prenumele, precum şi calitatea, iar apoi va semna dovada.

Este evident că în cauză cerinţele legii au fost pe deplin respectate, dovada examinată atestând cu certitudine că hotărârea primei instanţe a fost legal comunicată la data de 22 decembrie 2003, apelul declarat la 14 ianuarie 2004 depăşind termenul de 15 zile prevăzut prin art. 284 C. proc. civ, termen care s-a împlinit la 7 ianuarie 2004.

Ca urmare, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, iar recursul este nefondat, urmând a fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanţa împotriva deciziei civile nr. 314/C din 31 martie 2004 a Curţii de Apel Constanţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7183/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs