ICCJ. Decizia nr. 7302/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamanta C.N.A.S. București a chemat în judecată pe pârâta C.A.S. Hunedoara - Deva, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 277.596.000 lei reprezentând diferență la fondul de redistribuire calculată în cotă de 25 % asupra veniturilor colectate în luna mai 2000, precum și la plata sumei de 2.403.223.000 lei reprezentând majorări de întârziere pentru neplata la termen a sumelor reprezentând fondul de redistribuire, majorări calculate în procent de 0,3 % pentru fiecare zi de întârziere aferente lunilor februarie-mai 2000.
în motivarea acțiunii s-a arătat că fiecare casă de asigurări de sănătate are obligația să vireze C.N.A.S., în limita procentului de 25 % din încasări, cota aferentă fondului de redistribuire.
Pârâta a chemat în garanție SC F.V. SA Orăștie și R. Hunedoara, pentru ca, în cazul în care va cădea în pretenții, să fie obligate la plata sumei de 2,5 miliarde lei, întrucât cele două societăți datorează peste 4 miliarde lei la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Prin sentința civilă nr. 22 din 21 februarie 2001, Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea împotriva pârâtei C.A.S. Hunedoara, precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva terțului R. Hunedoara și în consecință, a obligat pârâta C.A.S. Hunedoara să plătească reclamantei suma de 2.644.378.000 lei reprezentând majorări de întârziere pe perioada februarie-mai 2000:
- a obligat chemata în garanție R. Hunedoara să plătească pârâtei suma de 1.622.611.792 lei reprezentând contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate;
- a disjuns cererea de chemare în garanție formulată de R. Hunedoara împotriva terțului Spitalul "Dr. Simionescu" Hunedoara, fixând termen pentru judecarea pe cale separată.
S-a reținut că, potrivit art. 59 din Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate și Ordinului nr. 47/2000 emis de Președintele C.N.A.S., pârâta trebuia să vireze o cotă de 25 % din veniturile încasate, pentru fondul de redistribuire, iar potrivit Ordinului nr. 71/1993 al C.N.A.S., art. 4 alin. (4), pentru nevirarea la datele și în cuantumul stabilit, se datorează majorări de întârziere.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 170 din 21 septembrie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.A.S. Hunedoara - Deva împotriva sentinței civile nr. 22 din 21 februarie 2001 a Tribunalului Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că, în aplicarea O.U.G. nr. 30/1998, C.N.A.S. a emis pentru anul 2000 Ordinul nr. 47 din 18 aprilie 2000 prin care s-a stabilit ca termen de virare a cotei de 25 %, "primele trei zile lucrătoare ale lunii curente" pentru executarea obligației de plată aferentă lunii precedente.
Dreptul la perceperea majorărilor de întârziere în virarea cotei de 25 % își are izvorul în lege, nu în ordinele C.N.A.S., așa cum este stabilit în pct. 1 din H.G. nr. 354/1999.
Cum sumele datorate de pârâtă fac parte din categoria resurselor financiare publice, pârâta este ținută la plata majorărilor de întârziere, împrejurarea că apelanta s-ar afla în situația de dezechilibru financiar neconstituind un motiv pentru schimbarea sentinței atacate.
Cu referire la respingerea cererii de chemare în garanție a SC F.V. SA Orăștie reclamanta deține un titlu executoriu, iar pe de altă parte, obiectul cererii principale vizează pretenții bănești calculate până la sfârșitul lunii mai 2000.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține în dezvoltarea motivelor de recurs că: Legea nr. 145/1997, modificată prin O.U.G. nr. 30/1998, nu include calculul de majorări de întârziere pentru neplata în termenul legal a cotei de 25 %.
Greșit s-au calculat majorările în baza Ordinului Președintelui C.N.A.S. nr. 71/1999, întrucât pentru anul 2000, operează Ordinele 24/2000 și 47/2000, care nu prevăd astfel de majorări.
Nu este aplicabil art. 1 din H.G. nr. 354/1999, Ordinele nr. 71/1999, 24/2000, 47/2000, nefiind acte normative, ci acte juridice de uz intern, motiv pentru care nici termenele pentru plata cotei de 25 % prevăzute numai în aceste ordine, nu și în Legea nr. 145/1997, nu sunt opozabile erga omnes.
Fondul de redistribuire nu este obligație bugetară în sensul H.G. nr. 354/1999, întrucât această categorie de venituri nu se regăsește în anexele la Legea nr. 36/1999 și Legea nr. 76/2000 privind bugetul de stat și, ca atare, nu este purtată de dobânzi și majorări.
în plus, s-a dovedit buna credință în achitarea Fondului de redistribuire, întrucât, la 30 iunie 2000, soldul era zero. Virarea fondului s-a făcut cu întârziere, datorită gravului dezechilibru financiar.
Greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție, întrucât titlul executoriu cuprinde contribuții pentru perioada ianuarie 1998-30 iunie 2000.
Recursul nu este fondat.
De necontestat, așa cum s-a reținut de altfel în hotărârea atacată, O.U.G. nr. 30/1998, de modificare și completare a Legii nr. 145/1997, a stabilit obligația prelevării unui fond de redistribuire în cotă de până la 25 % din totalul fondului încasat de casele de asigurări de sănătate județene.
De asemenea, este corect stabilit că, în aplicarea acestei dispoziții legale, C.N.A.S. a emis, pentru anul 2000, Ordinul nr. 47 din 18 aprilie 2000, prin care se stabilește ca termen de virare a cotei de 25 %, "primele trei zile lucrătoare ale lunii curente".
Anterior, prin Ordinul Președintelui C.N.A.S. nr. 71/1999, emis desigur în aplicarea acelorași norme legale, O.U.G. nr. 30/1998, s-a stabilit că pentru nevirarea fondului de redistribuire la datele și în cuantumul stabilit, se datorează majorări de întârziere potrivit dispozițiilor legale în vigoare pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
în această situație, nu poate fi primită susținerea după care, dispoziția susmenționată nu poate ființa în speță, întrucât nu a mai fost cuprinsă în ordinele emise pentru anul 2000.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, s-a avut în vedere în acest sens, H.G. nr. 354/1999, potrivit căruia, pentru neplata în termen a obligațiilor bugetare, constând (printre altele) în resurse financiare publice, se datorează majorări de întârziere.
Această normă legală este incidentă întrucât, în adevăr, sumele datorate de pârâtă, prin modul și scopul în care sunt gestionate, conform dispozițiilor Legii nr. 145/1997, fac parte din categoria fondurilor publice ca fond special de asigurări sociale de sănătate.
Tocmai de aceea, împrejurarea că, eventual, recurenta s-a aflat în situația de dezechilibru financiar, nu poate fi avută în vedere pentru soluția de respingere a acțiunii.
în ce privește cererea de chemare în garanție a SC F.V. SA Orăștie, corect s-a apreciat că pretențiile invocate în susținerea cererii, nu se află în relație directă cu obiectul acțiunii principale a reclamantei, sens în care nu devin incidente prevederile art. 60 C. proc. civ.
Așa fiind, desigur, pe cale separată, în realizarea eventualelor pretenții, împotriva debitoarei sale, cu acest titlu, reclamanta poate acționa, dacă este cazul.
Față de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7137/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7304/2004. Civil → |
|---|
