ICCJ. Decizia nr. 810/2004. Civil. Anulare act adjudecare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 810
Dosar nr. 11135/2004
Şedinţa publică din 4 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 105 din 7 ianuarie 2004 pe rolul Judecătoriei Moreni, reclamanţii V.C. şi R.E. au chemat în judecată pe pârâtul M.D., pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea actului de adjudecare încheiat de executorul judecătoresc P.B. de pe lângă Judecătoria Moreni, în dosarul de executare nr. 375/2002, la data de 4 iulie 2004.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin actul de adjudecare, pârâtul a devenit proprietarul suprafeţei de 34,56 mp teren, pe care este edificată o construcţie în suprafaţă de 13 mp din cărămidă şi paiantă şi acoperită cu tablă, cât şi a suprafeţei de 779,35 mp teren, imobilele fiind situate în intravilanul comunei Vlădeni, judeţul Dâmboviţa.
Reclamanţii au arătat că au convenit cu pârâtul ca în contul sumei de 25.000.000 lei să li se restituie imobilele din actul de adjudecare şi pe care au şi achitat-o, aşa cum rezultă din recipisa nr. 36 din 30 octombrie 2003 emisă de C.E.C. unitatea Moreni – Dâmboviţa. Întrucât pârâtul a fost de acord cu această înţelegere, consideră că se impune anularea actului de adjudecare.
Prin sentinţa civilă nr. 89 din 9 februarie 2004, Judecătoria Moreni a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Apelul formulat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia civilă nr. 1321 din 26 aprilie 2004.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut că prin actul de adjudecare, proprietatea imobilului care a făcut obiectul urmăririi silite s-a transmis de la debitorii-reclamanţi la creditorul-pârât.
Au mai reţinut instanţele că este incontestabil că la data de 30 octombrie 2003, prin recipisa C.E.C. nr. 36 s-a achitat de către debitori suma de 25 milioane lei, dar acordul ulterior al părţilor nu se poate materializa decât printr-un act autentic, eventual o vânzare de la actualul proprietar, adjudecatarul, către reclamanţi.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii, susţinând în esenţă că atât Decizia recurată cât şi sentinţa instanţei de fond au fost pronunţate făcându-se o apreciere eronată a probelor administrate în cauză, instanţele nepronunţându-se asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru soluţionarea pricinii.
Au susţinut recurenţii că instanţele nu au avut în vedere faptul că intimatul posedă în prezent atât imobilele, cât şi contravaloarea acestora şi că faţă de împrejurarea că intimatul-pârât, deşi citat cu menţiunea prezentării la interogatoriu, nu s-a prezentat la termenul fixat, instanţele în mod greşit nu au dat eficienţă dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente.
În primul rând, este de observat că recursul nu a fost structurat conform dispoziţiilor art. 303 raportat la art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ.
Este necesar a preciza că pct. 11 al art. 304 care se referă la un motiv de netemeinicie a acţiunii, respectiv „o apreciere eronată a probelor administrate" a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000. În consecinţă, susţinerile din recurs care s-ar putea baza pe acest motiv, nu mai pot fi analizate.
Susţinerea din recurs prin care se invocă faptul că instanţele „nu s-au pronunţat asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare în soluţionarea pricinii" ar putea fi interpretată că s-ar întemeia pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ, dar nu este fondată, pentru următoarele considerente:
În mod corect au reţinut instanţele că înţelegerea despre care reclamanţii pretind că ar fi intervenit între aceştia şi pârâtul adjudecatar al imobilelor nu poate constitui motiv de anulare a actului de adjudecare.
Prin actul de adjudecare încheiat la data de 4 iulie 2003 în dosarul de executare nr.375/2002 al executorului judecătoresc P.B. de pe lângă Judecătoria Moreni, proprietatea imobilelor s-a transmis de la debitor la adjudecatar, de la această dată adjudecatarul bucurându-se de toate drepturile ce i le conferă calitatea de proprietar, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 518 C. proc. civ.
Este de necontestat că la data de 30 octombrie 2003, prin recipisa C.E.C. nr. 36 s-a achitat de către debitori suma de 25 milioane lei (fila 6 dosar fond), reclamanţii susţinând că această sumă reprezintă contravaloarea terenurilor şi a construcţiei adjudecate.
În mod corect au reţinut instanţele că această plată nu poate constitui un motiv de anulare a actului de adjudecare, întrucât intimatul-pârât a devenit proprietarul imobilelor care au aparţinut recurenţilor-reclamanţi, iar acordul ulterior al părţilor nu se poate materializa decât printr-un act autentic, eventual o vânzare de la actualul proprietar, adjudecatarul, către recurenţii-reclamanţi.
Faţă de aceste considerente Curtea constată că atât hotărârea instanţei de fond, cât şi cea a instanţei de apel au fost formulate în urma analizării întregului material probator, astfel că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Astfel fiind, urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ, respingând recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de V.C. şi R.E. împotriva deciziei civile nr. 1321 din 26 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 896/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 814/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
---|