ICCJ. Decizia nr. 894/2004. Civil. Despagubiri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 894

Dosar nr. 9484/2004

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2006

Asupra recursului civil de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1035 din 18 decembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a anulat ca netimbrată acţiunea prin care reclamanţii J.M., J.T. şi J.D. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României pentru a se dispune obligarea acestora la plata sumei de 139.967.850.000 lei plus dobânda legală de 383.473.562 lei/zi începând cu 1 aprilie 2002.

Reclamanţii au motivat că pârâţii nu şi-au respectat obligaţia de a restitui contravaloarea a două bonuri de înzestrare a armatei emise în anul 1941 şi care ulterior au fost scoase din circulaţie prin Legea reformei monetare din anul 1947 .

Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 314 din 20 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a fost anulată sentinţa, reţinându-se cauza spre rejudecare iar la 9 ianuarie 2004, prin Decizia civilă nr. 12, instanţa a anulat cererea ca netimbrată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii J.M., J.T. şi J.D., referindu-se în exclusivitate la fondul cauzei şi la temeinicia pretenţiilor lor.

Examinând recursul, Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că acesta este formulat în termenul prevăzut de art. 301 combinat cu art. 284 cod, în raport de primirea comunicării hotărârii (2, respectiv 4 februarie 2004) şi momentul înregistrării recursului, 17 februarie 2004.

În ceea ce priveşte însă legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, aceasta este la adăpost de orice critică. În mod corect instanţa a reţinut că pretenţiile reclamanţilor sunt timbrabile în raport de valoarea solicitată, că nu există nici una din ipotezele în care, prin excepţie, acţiunea ar fi scutită de plata taxei de timbru şi a luat act de refuzul ferm şi explicit al reclamanţilor de a achita sumele datorate cu acest titlu.

În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii J.M., J.D. împotriva deciziei nr. 12 din 9 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 894/2004. Civil. Despagubiri. Recurs