ICCJ. Decizia nr. 9237/2004. Civil. LG.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.9237
Dosar nr.11645/2004
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj, secţia civilă, şi disjunsă din dosarul nr. 10935/2002 al aceleiaşi instanţe, reclamanţii B.A., P.L. şi P.A. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, solicitând obligarea acestuia de a emite dispoziţie motivată de restituire a imobilului situat în Cluj-Napoca, astfel cum impun prevederile art. 23 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în caz contrar hotărârea să ţină loc de act autentic, titlu executoriu, pentru punerea reclamanţilor în posesia imobilului.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au învederat că imobilul în litigiu a fost proprietatea tabulară a autorului lor, P.V. şi soţiei sale, născută O.R., fiind preluat de Statul Român fără titlu, în baza Decretului nr. 92/1950, în condiţiile în care proprietarul tabular P.V. a fost avocat, iar soţia acestuia casnică.
Reclamanţii au arătat că, deşi au formulat în termen notificare pentru restituirea în natură a imobilului, pârâtul nu a emis dispoziţie de restituire în termen de 60 zile de la primirea acesteia, o parte din apartamente fiind deja înstrăinate foştilor chiriaşi, motiv pentru care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare în dosarul din care a fost disjunsă prezenta cerere.
În cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului, intervenientul C.A., chiriaşul apartamentului nr. 35, spaţiu comercial, solicitând respingerea cererii de restituire în natură a acestui apartament, ce i-a fost repartizat în calitate de rănit în Revoluţia din Decembrie 1989 şi căruia i-a adus modificări structurale în valoare de 265.414.791 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 295 din 25 martie 2003 Tribunalul Cluj a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a dispus restituirea în natură a apartamentelor nr. 1, 4, 6, 7, 14, 26, 31, 34, 35 şi 36 din imobilul situat în Cluj, din C.F. Cluj, cu părţile indivize comune înscrise în C.F. col. 121 833 Cluj în cotă parte de 8/16 reclamantei B.A., 4/16 reclamantului P.L. şi 1/16 reclamantei P.A.
S-a respins ca nefondată cererea de punere în posesie a reclamanţilor asupra apartamentelor restituite şi s-a respins ca prematură cererea de restituire în natură şi de punere în posesie asupra apartamentelor vândute.
S-a respins ca nefondată cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtului, de către intervenientul C.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, aşa cum rezultă din copia legalizată a vechii C.F. a imobilului, Cluj, acesta a fost proprietatea tabulară a soţilor P.V. şi R. (născută O.), fiind preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar statul intabulându-şi dreptul sub nr. 5923 din 19 septembrie 1957 C.F. sub B 3.
S-a reţinut totodată că proprietarul tabular fiind intelectual profesionist, avocat, membru al Baroului Cluj, era exceptat de la naţionalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950. Prin urmare, s-a apreciat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.
S-a avut în vedere că, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a apartamentelor ce compun în prezent imobilul în litigiu, au formulat notificare, la data de 9 mai 2001, atât reclamanţii, cât şi cei doi copii ai defunctului P.E.T., menţionaţi ca renunţători în certificatul de moştenitor nr. 166 din 16 martie 1998.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de opţiune succesorală pentru bunurile ce fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare.
În răstimpul scurs între data pronunţării sentinţei şi data relatării acesteia au intrat în vigoare Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003, care în aplicarea art. 4 alin. (3) din lege, arată că acesta, referindu-se la moştenitorii neacceptanţi, este de strictă interpretare, excluzându-i pe renunţători, însă, în realitate, textul legii se referă la succesibilii care „nu au acceptat moştenirea", fără a distinge între neacceptanţi şi renunţători.
Prin urmare, în condiţiile în care şi cei doi copii renunţători ai defunctului P.E.T. au vocaţie la măsurile reparatorii acordate de Legea nr. 10/2001, aceştia neformulând cerere în prezentul proces, tribunalul a ţinut seama de cota ce le-ar reveni reclamanţilor raportat la regulile devoluţiunii succesorale legale, această împrejurare neafectând cota reclamanţilor B.A. şi P.L., ci doar a reclamantei P.A., care va avea astfel doar o cotă parte de 1/16 [¼ cota soţului supravieţuitor în concurs cu copiii, prevăzută de art. 1 lit. a) din Legea nr. 319/1944 din cota de ¼ a defunctului P.E.T. din moştenirea defunctului P.E.V.).
Întrucât o parte din apartamentele ce compun imobilul au rămas nevândute, tribunalul a dispus restituirea acestora către reclamanţi, în cotele rezultând din regulile devoluţiunii succesorale legale, conform art. 4 alin. (1) din lege.
Întrucât pentru aceste apartamente există contracte de închiriere în fiinţă, trei pentru locuinţe şi restul pentru spaţii comerciale, opozabile pârâtului, tribunalul a respins, cererea reclamanţilor de obligare a acestuia la emiterea dispoziţiei necesare punerii în posesie sau pronunţarea unei hotărâri care să-i ţină loc.
Deoarece restul apartamentelor au fost vândute, existând pe rolul instanţelor un proces având ca obiect constatarea nulităţii absolute a acestora, în dosarul din care s-a disjuns prezenta cerere, primarul având obligaţia, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, să suspende procedura administrativă până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii exercitate în temeiul art. 46 din legea, refuzul său de a restitui în natură aceste apartamente a fost apreciat ca nefiind nejustificat, astfel că acţiunea este prematură.
Întrucât apartamentul nr. 35 închiriat de intervenientul accesoriu C.A. prin contractul nr. 2369/453 din 27 februarie 2001 încheiat cu Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, urmează să fie restituit în natură, cererea sa de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului a fost apreciată ca nefondată, cu atât mai mult cu cât contractul său de închiriere este încheiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cuprinsul său, în art. 3 privind termenul încheierii, făcându-se referire la împrejurarea că este revendicat, motiv pentru care acesta este afectat de un termen suspensiv incert până la soluţionarea acţiunii în revendicare.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii B.A., P.L. şi P.A., solicitând modificarea hotărârii în sensul obligării Statului Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj şi prin Primarul municipiului Cluj să le recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu şi să le predea posesia acestuia, în caz contrar hotărârea ţinând loc de titlu pentru punerea în posesie.
Apelanţii au invocat netemeinicia hotărârii în ce priveşte restituirea în natură a apartamentelor doar în cotă parte de 1/16 în favoarea reclamantei P.A. şi nu în cotă de 4/16 întrucât aceasta este unica moştenitoare a lui P.E.T., învederând şi faptul că dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt operante în cauză cu atât mai mult cu cât Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 cuprind dispoziţii exprese legate de împrejurarea că succesibilii renunţători, în speţă P.M. şi P.E., nu beneficiază de prevederile legii.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat apel şi intervenientul C.A., solicitând modificarea în sensul admiterii cererii sale de intervenţie.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 202 din 17 noiembrie 2003, a admis în parte apelul declarat de reclamantele B.A., P.L. şi P.A. şi a respins ca neavenit apelul intervenientului C.A. A fost modificată în parte sentinţa Tribunalului Cluj în sensul că s-a dispus restituirea în natură către reclamante, în aceleaşi cote-părţi ideale şi a imobilului nr. top 211/2, 214/2 teren-casă în suprafaţă de 535 mp, înscris în C.F. Cluj, sub A 3.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că, întrucât pârâtul Primarul Municipiului Cluj, în favoarea căruia a intervenit C.A., nu a atacat hotărârea primei instanţe, conform art. 56 C. proc. civ., apelul intervenientului este neavenit.
În ceea ce priveşte apelul reclamanţilor, s-a reţinut că faţă de raporturile juridice existente între părţi şi rezultate din devoluţiunea succesorală conform certificatelor de moştenitor, dar şi în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 1 lit. a) din Legea nr. 319/1944, cotele de moştenire ale părţilor au fost în mod legal stabilite.
S-a apreciat că având în vedere regimul juridic al coproprietăţii potrivit căruia nici unul dintre copărtaşi nu are un drept exclusiv asupra unei părţi materiale determinate din bunul aflat în coproprietate, precum şi faptul că pentru apartamentele rămase nevândute există contract de închiriere, în mod legal s-a respins de către prima instanţă cererea reclamanţilor de punere în posesie.
S-a reţinut însă că instanţa de fond nu a avut în vedere că dreptul reclamantelor în cotele ideale menţionate vizează şi terenul-curte în suprafaţă de 535 mp, motiv pentru care s-a modificat în parte hotărârea tribunalului în sensul că s-a dispus restituirea în natură în aceleaşi cote şi a terenului înscris în C.F. Cluj sub A 3.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs la 6 ianuarie 2004 reclamanţii B.A., P.L. şi P.A., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, reclamanţii au susţinut că în mod nelegal şi cu toate că numiţii P.E. şi P.T.M. nu erau părţi în procesul ce a format obiectul dosarului nr. 1399/2003 al Tribunalului Cluj, instanţa de apel le-a recunoscut şi acestora îndreptăţirea de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001 şi ca urmare, a stabilit că reclamantei P.A. îi revine cota succesorală de 1/16 şi nu cota de 4/16, ca unică moştenitoare a soţului său, P.E.T.
S-a susţinut că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 conferă dreptul de a obţine restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv doar moştenitorilor care au acceptat moştenirea şi celor care nu au acceptat moştenirea, excluzând categoria renunţătorilor care sunt supuşi reglementărilor art. 696 C. civ. S-a arătat că, în consecinţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 697 C. civ., potrivit cărora partea renunţătorului profită coerezilor săi.
Totodată s-a solicitat să se dispună în mod corect restituirea în natură şi a imobilului cu nr. top 211/2, 215/2 înscris în C.F. Cluj şi nr.211/1, 214/2, cum a dispus în mod greşit instanţa de apel.
Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs la 7 ianuarie 2004 Primarul municipiului Cluj-Napoca, solicitând respingerea în întregime a acţiunii reclamanţilor.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor întrucât prin sentinţa civilă nr. 2930 din 30 octombrie 1996 a Judecătoriei Dej, s-a constatat nulitatea certificatului de moştenitor nr. 152 din 5 iulie 1967 emis de notariatul de Stat al fostului raion Dej privind dezbaterea succesiunii după defunctul P.E.V. şi s-a constatat că sunt moştenitori legali reclamanţii B.A. cu cota de 2/4 şi P.E. şi P.L. cu câte o cotă de ¼ fiecare.
S-a susţinut că imobilul în litigiu a fost corect înscris în listele anexă la Decretul nr. 92/1950, cu respectarea dispoziţiilor acestui act normativ.
Intimatul C.A. a formulat la 15 martie 2005 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamanţilor, depunând la dosar certificatul de „luptător pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989" şi autorizaţia de construire nr. 68 din 10 februarie 1997 privind efectuarea modificărilor la faţadă şi firma luminoasă pentru imobilul situat în str. G., însoţită de un deviz de lucrări.
La rândul său, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca reprezentat prin primar, a formulat la 28 martie 2005 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamanţilor.
Prin întâmpinarea depusă la 28 martie 2005, reclamanţii au solicitat respingerea recursului pârâtului Primarului municipiului Cluj-Napoca ca inadmisibil, având în vedere că acesta nu a formulat apel împotriva sentinţei Tribunalului Cluj.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, raportat la criticile invocate prin motivele de recurs, Curtea urmează să aprecieze că recursurile declarate de reclamanţi şi pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul pârâtului se va reţine că neatacarea cu apel de către acesta a hotărârii primei instanţe face inadmisibilă exercitarea omisso medio a acestei căi de atac subsecvente apelului. Soluţia primei instanţe, prin care s-a admis în parte cererea reclamanţilor, nu mai poate fi pusă în discuţie în recurs de către pârât decât cu privire la modul de rezolvare a apelului declarat de reclamant.
Or, în cauză, prin Decizia recurată, urmare a admiterii în parte a apelului reclamanţilor, s-a modificat sentinţa civilă nr. 295 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, numai în ceea ce priveşte restituirea în natură şi a terenului în suprafaţă de 535 mp, înscris în C.F. Cluj, sub A 3.
Nici una dintre criticile pârâtului nu vizează însă modificarea sentinţei în sensul menţionat ca urmare a admiterii apelului reclamanţilor.
Unicul motiv din recursul pârâtului ce poate fi analizat, ca motiv de ordine publică, invocat pentru prima dată în această fază procesuală, vizează lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţie ce va fi apreciată ca nefondată.
Instanţa de apel a apreciat corect că reclamanţii sunt moştenitorii proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu, P.V. şi O.R., înscrişi în C.F. Cluj-Napoca, în baza încheierii nr. 3640 din 8 martie 1938.
Unicul moştenitor al autorilor iniţiali a fost P.E.V. conform certificatului de moştenitor nr. 216-217/1958 emis de Notariatul de Stat al Raionului Gherle, Regiunea Cluj, moştenit la rândul său de B.A., P.L. şi P.E.T., conform certificatului nr. 53 din 23.07.1997 eliberat de B.N.P. S.M.
Atâta timp cât recurentul-pârât nu a solicitat constatarea nulităţii certificatelor de moştenitor menţionate, acestea îşi produc pe deplin efectele.
De altfel, prin sentinţa civilă nr. 2930 din30 octombrie 1996 a Judecătoriei Dej, invocată prin motivele de recurs ale pârâtului, au fost declaraţi moştenitori după defunctul P.E.V., B.A., P.L. şi defunctul P.E.T., aspectele cu privire la nelegala reprezentare a reclamanţilor în acel dosar fiind lipsite de relevanţă în prezenta cauză.
Ca atare, recursul pârâtului va fi apreciat ca nefondat, neîncadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la recursul declarat de reclamanţi, Curtea va reţine ca nefondate criticile invocate pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a apreciat în mod corect că, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 1 lit. a) din Legea nr. 319/1944, cotele de moştenire ale reclamanţilor au fost legal stabilite de către prima instanţă.
Astfel, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a apartamentelor de compun imobilul revendicat, au formulat notificare la 9 mai 2001, atât reclamanţii cât şi cei doi fii ai defunctului P.E.T.
Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de opţiune succesorală pentru bunurile ce fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare.
Aşa cum corect a considerat prima instanţă, între succesibilul neacceptant şi cel renunţător nu există nici o deosebire de regim juridic, ambii neconvertindu-şi această calitate în cea de succesor, considerându-se că nu au fost niciodată moştenitori, chiar dacă o reglementare expresă în acest sens există doar în privinţa renunţării, conform art. 696 C. civ.
Argumentul potrivit căruia renunţarea este un act indivizibil, astfel că este de neconceput să fi operat doar în privinţa bunurilor ce se aflau în patrimoniul succesoral la momentul deschiderii succesiunii, ea producându-şi efectele şi asupra bunurilor viitoare, nu subzistă, întrucât, aşa cum legiuitorul a înţeles să introducă o excepţie de la caracterul indivizibil al acceptării succesiunii legale, conferind calitate la acordarea măsurilor reparatorii doar celor care au formulat notificare în termenul prevăzut de lege (deci excluzând moştenitorii acceptanţi care nu s-au conformat acestei dispoziţii), tot aşa, a introdus o excepţie de la caracterul indivizibil al renunţării la moştenire, conferind vocaţie la a solicita şi obţine măsuri reparatorii şi renunţătorilor la moştenire, având în vedere bunurile care se aflau la acea dată în masa succesorală.
Interpretarea primei instanţe şi a instanţei de apel este corectă în ceea ce priveşte lipsa de similitudine între reglementarea cuprinsă în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 şi cea din art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Ipoteza celor două norme este diferită; art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 face referire la proba calităţii de moştenitor, în timp ce art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 reglementează vocaţia la acordarea măsurilor reparatorii, în general.
Ca atare, critica formulată prin primul motiv de recurs al reclamanţilor este nefondată.
Pe cale de consecinţă, va fi apreciată ca nefondată critica vizând greşita respingere a capătului de cerere privind predarea în posesie a imobilului, motivat de faptul că reclamanţii rămân în indiviziune cu statul (căruia îi rămâne cota de 3/16 ce s-ar cuveni lui P.T. şi P.E.) şi că există contracte de închiriere în curs.
Critica referitoare la greşita restituire a terenului cu nr. top 211/2, 215/2, în loc de 211/2, 214/2, cum greşit a dispus instanţa de apel, va fi respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât urmare a cererii formulate de reclamanţi la 16 ianuarie 2004, prin încheierea din camera de consiliu de la 19 ianuarie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul solicitat, conform art. 281 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, se va aprecia că Decizia recurată este legală şi temeinică şi se va respinge recursul reclamanţilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantele B.A., P.A. şi P.L., precum şi de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 202 din 17 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9240/2004. Civil. Daune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 923/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
