ICCJ. Decizia nr. 9334/2004. Civil. Conflict de muncă. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMANIA
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
SECTIA CIVILA SI DE PROPRIETATE INTELECTUALA
Decizia nr. 9334
Dosar nr. 2093/2004
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 septembrie 2002 la Tribunalul Bacău, ulterior completată şi precizată, contestatorii D.D., ş.a., magistraţi la Judecătoria Moineşti şi intervenienta în nume propriu P.M.C., magistrat la Judecătoria Câmpina au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bacău, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi a le restitui sumele de bani încasate, prin reţinerea cotei de 7% din salariu, cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale, pentru perioada 1 octombrie 2000 la zi, reactualizate prin aplicarea indicelui de inflaţie, la data executării hotărârii, sistarea acestei contribuţii, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, la plata sumelor reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit fiecăruia şi salariul, efectiv, încasat, pentru perioadele mai–octombrie 2000 şi de la 1 ianuarie 2002 la zi, avându-se în vedere atât valoarea de referinţă sectorială, cât şi coeficientul de ierarhizare stabilit prin Legea nr. 76/2000 şi Legea nr. 216/2001, reactualizate în raport de indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii, contestatorii au arătat că, începând cu data de 1 ianuarie 1998 în mod nelegal, s-a reţinut cota de 7% din salariile brute, deoarece dispoziţiile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 sunt aplicabile magistraţilor şi constituie o lege specială, derogatorie faţă de Legea nr. 145/1997.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate rezultă că, magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul, soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază, în mod gratuit, de servicii de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Au mai arătat că, începând cu luna mai 2000, pârâţii aveau obligaţia de a calcula şi plăti salariile personalului din sistemul autorităţii judecătoreşti raportat la o valoare de referinţă sectorială de 1.140.800 lei, or, în perioada mai–octombrie 2000 aceştia au calculat şi plătit drepturile băneşti cuvenite, având în vedere o valoare de referinţă sectorială inferioară celei legale.
Începând cu data de 1 ianuarie 2002, pârâţii au folosit, la calcularea drepturilor salariale, o valoare de referinţă sectorială de 1.232.003 lei, inferioară celei de 1.636.520 lei, stabilită conform art. 13 din Legea nr. 216/2001, privind bugetul de stat pe anul 2001 şi art. 1 lit. a) din OUG nr. 187/2001, prejudiciindu-i numai cu diferenţa de sumă rezultată dintre valoarea de referinţă legală şi cea în raport de care au fost plătite drepturile salariale, dar şi prin creşterea continuă a indicelui de inflaţie.
Prin întâmpinare, Tribunalul Bacău a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât nu are personalitate juridică, fiind un intermediar între contestatori şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., sumele reţinute, fiind virate lunar, acestei instituţii, conform contractului de asigurare.
A mai arătat că, prin art. 1 din Ordinul nr. 2294/C din 22 octombrie 1999 al Ministerului Justiţiei, emis în aplicarea OUG nr. 134/1999, s-a stabilit că valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorităţii este egală cu valoarea sectorială prevăzută în Anexa nr. 1 la Legea nr. 154/1998, aceea de 685.872 lei.
În baza art. 5 din ordinul nr. 2785/C din 30 octombrie 2000 al Ministrului Justiţiei, începând cu data de 1 noiembrie 2000, indemnizaţiile magistraţilor s-au stabilit în funcţie de valoarea de referinţă sectorială de 1.140.800 lei.
Totodată, Tribunalul Bacău a formulat cerere de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., pentru ca în cazul admiterii acţiunii contestatorilor, cu privire la cota de 7%, aceasta să fie obligată la restituirea sumei de bani efectiv încasată.
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât sumele au fost reţinute de Tribunalul Bacău.
Pe fondul cauzei, a arătat că, contestatorii fiind cetăţeni români, cu domiciliul în ţară, sunt supuşi în mod obligatoriu, asigurării şi trebuie să achite contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate.
Referitor la cererea de intervenţie în interes propriu, a arătat că aceasta este inadmisibilă, faţă de prevederile art. 49 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât sumele solicitate de către contestatori au fost reţinute în baza art. 53 din Legea nr. 145/1997.
Totodată, a formulat cerere de chemare în garanţie a C.N.A.S.S., pentru ca în cazul admiterii acţiunii să se dispună obligarea chematei în garanţie la restituirea cuantumului de 25% din suma pretinsă.
Prin încheierea din 28 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, au fost admise cererile de abţinere a judecătorilor din cadrul Tribunalului Bacău, dispunând trimiterea cauzei la Tribunalul Neamţ, spre competentă soluţionare.
Tribunalul Neamţ, secţia civilă, prin sentinţa nr. 39/C din 31 ianuarie 2003, a admis în parte acţiunea completată şi cererea de intervenţie în interes propriu, pârâţii fiind obligaţi să restituie contestatorilor cota de 7% reţinută din veniturile brute lunare cu titlu de contribuţie la fondul asigurărilor sociale de sănătate, de la 1 ianuarie 200, la zi, actualizată prin aplicarea coeficientului de inflaţie.
Capătul de cerere privind obligarea pârâţilor de a nu mai reţine în viitor din salariul brut lunar, cota de 7 % a fost respinsă.
Au fost respinse ca neîntemeiate cererile de chemare în garanţie a celor două case de asigurări cât şi excepţiile invocate de pârâţi, privitoare la lipsa calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii cererii de intervenţie.
Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bacău au fost obligaţi să plătească contestatorilor diferenţa dintre indemnizaţia, efectiv, plătită şi cea legal datorată, raportată la valoarea de referinţă sectorială de 1.140.800 lei pentru perioada mai–octombrie 2000, de 1.636.502 lei, pentru perioada ianuarie–septembrie 2002 şi de 1.832.882 lei, începând cu data de 1 octombrie 2002, reactualizate prin aplicarea indicelui de inflaţie, în raport de data executării.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut că, între contestatori şi sistemul asigurărilor sociale de sănătate nu există un raport juridic de gratuitate, astfel încât, casele de asigurări sociale de sănătate nu pot fi obligate să restituie sumele încasate.
Cum, contestatorii se află într-un raport juridic de gratuităţi, instituit prin dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 92/1992, garantat prin HG nr. 409/1998, în sistemul din care fac parte, în virtutea acestui drept, Ministerul Justiţiei este obligat să deconteze magistraţilor contribuţia personală la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art.12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, valoarea de referinţă sectorială, în raport de care pârâţii trebuiau să calculeze salariile contestatorilor în perioada mai–octombrie 2000 era de 1.140.800 lei, iar, începând cu luna ianuarie 2002, valoarea de referinţă sectorială legală a devenit potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 216/2001, de 1.515.280 lei, care indexată cu 8% de la 1 aprilie 2002, a devenit 1.636.502 lei, cu efect până la 1 octombrie 2002, când prin aplicarea unei noi indexări, a rezultat o valoare de referinţă sectorială de 1.832.822 lei.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 660 din 14 mai 2003, a admis recursurile declarate de Ministerul Justiţie şi Tribunalul Bacău, a modificat în parte, sentinţa primei instanţe, în sensul obligării pârâţilor la restituirea sumelor reprezentând cota de 7% reţinută din veniturile brute lunare, pentru perioada 1 ianuarie 2000–1 martie 2001, reactualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la data executării.
A mai constatat că reţinerea cotei de 7% nu are temei legal decât în ceea ce priveşte perioada 1 ianuarie 2000–1 martie 2001, când au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 118/2001.
Au fost admise cererile de chemare în garanţie formulate de Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bacău, chemata în garanţie C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., fiind obligată să restituie pârâţilor sumele, efectiv, reţinute de la reclamanţi.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie a C.N.S., formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. chemata în garanţie fiind obligată să-i restituie cota de 25% din sumele reţinute de la reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 92/1992 reprezintă o derogare de la dreptul comun, respectiv Legea nr. 145/1997 şi are prioritate de aplicare, iar calitatea de persoană asigurată nu este condiţionată de plata contribuţiei ci de existenţa raporturilor de muncă.
În ceea ce priveşte, plata diferenţei dintre indemnizaţia efectiv plătită şi cea legal datorată raportată la valoarea de referinţă sectorială de 1.140.800 lei, pentru perioada mai–octombrie 2000, de 1.636.502 lei, pentru perioada ianuarie–septembrie 2002 şi de 1.832.882 lei pentru perioada începând cu 1 octombrie 2002, instanţa de recurs a reţinut că fundamentarea salarizării magistraţilor şi personalului din instanţele judecătoreşti şi parchete îşi are reglementarea în OG nr. 83/2002, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 216/2001.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva celor două hotărâri, în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., pentru încălcarea esenţială a legii care a condus la o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 asigurările de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat pe baza principiului solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor.
Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul, soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistentă medicală, medicamente şi proteze", iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409 din 2 iulie 1998 precum şi Normele comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 emise în aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităţilor se face potrivit Legii nr. 145/1997.
În ce priveşte obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre indemnizaţia cuvenită şi cea efectiv încasată în perioada mai–octombrie 2000, hotărârile criticate sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă de Legea nr. 50/1996, respectiv OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea acestei legi, nefiind aplicabile actele normative invocate în considerentele acestor hotărâri judecătoreşti.
Cu adresa nr. 148/C/522/2004 din 25 februarie 2005 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în referire la recursul în anulare pe care l-a declarat la data de 18 martie 2004 împotriva sentinţei civile nr. 39/C din 31 ianuarie 2003 a Tribunalului neamţ şi deciziei civile nr. 660 din 14 mai 2003 a Curţii de Apel Bacău, a solicitat să se ia act de renunţare la cel de-al doilea motiv, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata diferenţei dintre indemnizaţia cuvenită şi cea efectiv încasată în perioada mai–octombrie 2000.
Ca atare, în baza dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului în anulare, astfel cum a fost precizat, casarea în parte a hotărârilor criticate şi, pe fond, respingerea capătului de cerere din acţiunea principală şi cererea de intervenţie în interes propriu privind restituirea sumelor reprezentând cota de 7% contribuţie la fondul de asigurări sociale, precum şi a cererilor de chemare în garanţie.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Textele de lege invocate în considerentele celor două hotărâri judecătoreşti în baza cărora au fost fundamentate soluţiile criticate, referitoare la plata contribuţiei de 7% la fondul de asigurări sociale cât şi celor din motivele invocate în recursul în anulare sunt aceleaşi, dar interpretarea lor este deferită.
Prin Legea nr. 142/1997 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 s-au introdus două noi texte art. 99 şi art. 141 potrivit cărora magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor, au fost stabilite prin HG nr. 409 din 2 iulie 1998 care în art. 1 prevede că „magistraţii în activitate sau pensionarii precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază, în mod gratuit de servicii de asistenţă medicală, de medicamente şi proteze, în condiţiile Legii nr. 145/1997 publicate în M. Of. nr. 178 din 31 iulie 1997 şi ale prezentei legi".
Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 145/1997 prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cu domiciliul în ţară, cetăţeni străini şi apatrizii care au reşedinţa în România, iar în alin. (2) se arată că, „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările de sănătate".
De la această regulă, art. 6 şi art. 55 instituie categoriile de persoane scutite de plata contribuţiei lunare, în esenţă cele care nu realizează venituri din muncă.
Este de necontestat că Legea nr. 92/1992 este o lege specială, dar gratuitatea prevăzută în această lege, se face în temeiul prevederilor Legii nr. 145/1997, prin plata contribuţiei lunare de 7%.
Pe de altă parte gratuitatea prevăzută de legea specială are loc prin decontarea, pe baza documentelor justificative a preţului suportat de persoanele îndreptăţite pentru furnizarea de servicii medicale.
Că este aşa, rezultă şi din Normele comune nr. 318 /FB /64 /807 /C/1999 din 26 mai 1999, emise în aplicarea HG nr. 409/1998, care prin pct. 6/I se arată că, soţii sau soţiile magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuţia anuală de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Distinct de cele expuse, prin Legea nr. 118 din 31 martie 2001, pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999, privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a dobândit următorul conţinut „magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate".
În aceste condiţii, rezultă fără putinţă de tăgadă, că voinţa legiuitorului a fost aceea că gratuităţile nu pot fi acordate decât cu plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, fiind exceptate numai acele categorii de persoane care nu realizează venituri sau care sunt lipsite de venituri pe o perioadă determinată de timp.
În consecinţă, în temeiul art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul în anulare, se va casa în parte hotărârile atacate şi se va respinge ca nefondat capătul de cerere din contestaţie formulat de contestatori, precum şi din cererea de intervenţie, referitor la restituirea sumelor reprezentând cota de 7% cu titlu de contribuţie pentru asigurările sociale de sănătate.
Va respinge ca rămasă fără obiect cererile de chemare în garanţie formulate de Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bacău şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Se menţin celelalte dispoziţii referitoare la drepturile salariale ale magistraţilor stabilite prin hotărârile judecătoreşti ce au format obiectul recursului în anulare de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite recursul în anulare declarat şi precizat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 39/C din 31 ianuarie 2003 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă, şi împotriva deciziei civile nr. 660 din 14 mai 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează în parte hotărârile atacate, în sensul că, păstrând celelalte dispoziţii, respinge ca nefondat capătul de cerere din contestaţia formulată de D.D., ş.a., precum şi din cererea de intervenţie formulată de P.M.C., referitor la restituirea sumelor reprezentând cota de 7%, cu titlu de contribuţie pentru asigurări sociale de sănătate şi respinge ca rămase fără obiect cererile de chemare în garanţie formulate de Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bacău şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 17 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9340/2004. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9304/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
