Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Măsuri reparatorii reglementate prin Legea nr. 10/2001. Excepţii

Cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974 este nefondat, dacă, conform art. 5 din Legea nr. 10/2001, petiţionarul a primit despăgubiri din partea Consiliului Landului Rosenheim - Germania, în baza unui acord încheiat cu România.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 5517 din 7 Octombrie 2004

Tribunalul Covasna, prin sentința civilă nr. 152 din 26 februarie 2003, a admis cererea reclamanților L.N. și H.N., a anulat Dispoziția nr. 5 din 14 octombrie 2002 emisă de Direcția sanitară a județului Covasna și a dispus restituirea în natură a unui imobil situat în Sfântu Gheorghe.

Instanță a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât persoana juridică deținătoare, Centrul Județean de Aparatură Medicală Sfântu Gheorghe, este o unitate ce funcționează pe principiul autogestiunii, conform art. 1 din Ordinul nr. 33 din 14 ianuarie 2001, emis de Ministerul Sănătății. Că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 9 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, impunându-se restituirea în natură a imobilului.

Cu aceeași motivare, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 53 din 10 iunie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Recursul declarat de Direcția Sanitară a județului Covasna este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001, nu sunt îndreptățite la restituire sau la alte măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa care face parte integrantă din acest act normativ.

Textul instituie, deci, una din excepțiile de la regula vocației generale la restituire, pentru imobilele care fac parte din domeniul de aplicare a legii.

în speță, imobilul în discuție a fost trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 185/1988 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular Județean Covasna, în temeiul Decretului nr. 223/1974, urmare părăsirii țării de către reclamanți și stabilirii definitive în Germania.

Pentru acest imobil, reclamanții au primit, la data de 5 august 1991, din partea Consiliului Landului Rosenheim - Germania, despăgubiri în sumă de 17.390 mărci germane, în baza acordurilor internaționale încheiate de România, împrejurare necontestată de reclamanți.

Ca atare, urmare excepției peremptorii instituită de legiuitor prin art. 5 din lege, reclamanții nu mai pot beneficia nici de restituirea în natură și nici de măsuri reparatorii prin echivalent.

Așa fiind, recursul a fost admis, cu consecința casării hotărârilor pronunțate în cauză și a respingerii acțiunii.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Măsuri reparatorii reglementate prin Legea nr. 10/2001. Excepţii