ICCJ. Decizia nr. 1/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1.
Dosar nr. 9007/2005
Nr. nou 25470/1/2005
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
V.A. a notificat Primăria municipiului Mangalia în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 solicitând restituirea în natură a suprafeţei de 500 mp din terenul preluat de stat „fără nici o despăgubire, în baza Decretului de expropriere nr. 442 din 1 octombrie 1970" din proprietatea mamei sale E.V., decedată la 30 decembrie 1994, al cărei unic moştenitor este.
Primăria municipiului Mangalia a înaintat notificarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în calitatea acestuia de deţinător al terenului transmis prin HG nr. 757 din 31 octombrie 1994.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a emis Decizia nr. 557 din 7 octombrie 2003, prin care, motivând că terenul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil prin art. 29 din Decretul nr. 442/1970, nefiind posibilă restituirea în natură, a respins cererea de restituire în natură şi a oferit notificatorului măsura reparatorie prin echivalent constând în despăgubiri băneşti în sumă de 644.765.172 lei reprezentând valoarea estimativă a terenului.
V.A. a introdus contestaţie în temeiul art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii cererii sale şi restituirii în natură a suprafeţei de 485 mp, cu motivarea că asemenea măsură este posibilă fără a fi perturbată funcţionalitatea complexului „Diana" din staţiunea turistică „Saturn II", suprafaţa cerută fiind situată în curtea complexului cu utilizarea de spaţiu verde între gardurile de pe latura nord-vestică, putând fi parcelată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 586 F din 17 iunie 2004, prin care a admis contestaţia, a anulat Decizia atacată şi a obligat Ministerul Administraţiei şi Internelor să restituie în natură contestatorului terenul în suprafaţă de 485 mp identificat prin raportul de expertiză întocmit de M.C.
Apelul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 703 din 18 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Ca situaţie de fapt rezultată din probele administrate şi necontestată de părţi, instanţele au stabilit că terenul a trecut din proprietatea autoarei contestatorului în proprietatea statului pe cale de expropriere fără plată dispusă prin Decretul nr. 442 din 1 octombrie 1970 în scopul construirii staţiunii turistice „Saturn", scop care a fost atins, terenul făcând parte din suprafaţa de 5300 mp aferentă complexului „Diana", transmis de către stat în administrarea Ministerul Administraţiei şi Internelor prin HG nr. 757 din 31 octombrie 1994, iar din suprafaţa totală a terenului, suprafaţa de 2300 mp, care include şi terenul în litigiu, are destinaţia de curte împrejmuită cu garduri a complexului „Diana", fiind utilizată ca spaţii verzi.
În raport cu asemenea stare de fapt, instanţele au statuat că, pe de o parte, terenul nu este necesar potrivit scopului pentru care a fost trecut în proprietatea statului, folosinţa lui nefiind esenţială pentru buna desfăşurare a activităţilor de utilitate publică sau socială, ceea ce înseamnă că menţionatul complex hotelier „Diana" nu ocupă funcţional întregul teren, iar pe de altă parte că nu s-a emis o hotărâre de guvern care să stabilească imposibilitatea restituirii în natură.
Potrivit acestui raţionament, instanţele au constatat incidenţa prevederilor art. 11 alin. (4) şi art. 16 alin. (3) din Legea nr.10/2001, în temeiul cărora au adoptat soluţiile expuse.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor şi, pe fond, respingerea contestaţiei, scop în care a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut că instanţele au încălcat prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi au aplicat greşit prevederile art. 16 alin. (3) din aceeaşi lege.
Recursul este întemeiat pentru cele ce succed.
În primul rând se constată că instanţele au examinat greşit cauza prin prisma dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, text legal inaplicabil în cazul imobilelor expropriate, al căror regim juridic are o reglementare specială, distinctă şi exclusivă prin prevederile art. 11 din aceeaşi lege, al cărui domeniu de aplicare vizează toate cazurile de expropriere, indiferent dacă au fost făcute cu titlu valabil sau fără titlu şi fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire.
În al doilea rând, instanţele au încălcat prevederile aplicabile în cauză, anume cele conţinute de art. 11 alin. (4) din lege, potrivit cărora „în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întreg terenul afectat măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".
Textul reglementează o ipoteză distinctă de cea avută în vedere prin art. 11 alin. (3), care prevede restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă când lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial şi măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea ocupată de construcţii noi şi pentru cea necesară bunei utilizări, cu observaţia că formulările de „funcţional" şi de „necesară în vederea bunei utilizări" sunt practic echivalente ca premisă terminologică.
Raţiunea acestor reglementări rezidă din situaţia că, în covârşitoarea majoritate a cazurilor, lucrările efectuate nu au ocupat în întregime terenul expropriat, deoarece normele edilitare, indiferent de natura construcţiei sau a amenajării, se opun în principiu la un coeficient de ocupare a terenului de 100%.
În cuprinsul noţiunilor echivalente arătate se includ astfel acele părţi din terenul expropriat care, nefiind situate sub construcţii, sunt necesare pentru buna utilizare a construcţiilor, ţinând de standardul obligatoriu sau, cel puţin, obişnuit pentru destinaţia construcţiilor, fără a reprezenta o facilitate sau un avantaj suplimentar.
Prin prisma acestei chestiuni de principiu este de observat că în cauza de faţă partea de teren în litigiu face parte structural din perimetrul unui ansamblu hotelier, servind scopului turistic pentru care complexul „Diana" a fost construit, fiind afectat de existenţa unei alei pietonale şi a două construcţii uşoare (foişoare), aşa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică.
De altfel, tocmai ţinând cont de afectaţiunea terenului de pe vechiul său amplasament, instanţele au dispus restituirea în natură doar parţial pe vechiul amplasament, procedând practic la o translaţiune a amplasamentului terenului restituit în natură înspre două laturi ale perimetrului ansamblului turistic, aşa încât terenul restituit în natură să ocupe un colţ din întreg terenul ocupat de complexul „Diana", evitându-se astfel construirea unei enclave înconjurată de restul terenului din componenţa complexului.
Practic, instanţele au dispus numai parţial restituirea în natură pe vechiul amplasament, compensând diferenţa din terenul expropriat cu un teren echivalent, ceea ce însă art.11 nu prevede ca măsură reparatorie.
Aşadar, în mod greşit instanţele au aplicat legea prin restituirea terenului în natură în modalitatea arătată, neobservând că în raport cu specificul situaţiei terenul expropriat a fost folosit potrivit scopului exproprierii, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost realizate şi ocupă funcţional întreg terenul afectat.
Ca urmare, terenul în litigiu are regimul juridic reglementat prin art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, fiind incidente prevederile art. 11 alin. (9) cu trimitere la art. 9 alin. (2) din lege, în sensul că măsurile reparatorii cuvenite contestatorului constau numai prin echivalent, astfel că este legală oferta făcută prin Decizia atacată constând în despăgubiri băneşti.
Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) coroborate cu art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis pentru cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârile date în cauză vor fi casate, iar pe fond contestaţia va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei civile nr. 703 din 18 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 586 F din 17 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, iar pe fond, respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de V.A. împotriva deciziei nr. 557 din 7 octombrie 2003 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1137/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1229/2005. Civil → |
|---|
