ICCJ. Decizia nr. 10036/2005. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10036
Dosar nr. 37.344/2/2005
Şedinţa publică din 7 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial sub nr. 5419/2000 pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanţii P.A. şi Ş.E.A. au chemat în judecată Consiliul general al municipiului Bucureşti solicitând restituirea în natură a terenului situat în Bucureşti, în suprafaţă de 180 mp, teren expropriat în anul 1986, care în prezent este liber şi neafectat de utilităţi publice.
Prin sentinţa civilă nr. 1629 din 29 octombrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis acţiunea şi a fost obligat pârâtul să restituie reclamantului terenul solicitat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv în anul 1986, iar în prezent acesta nu este ocupat de construcţii şi nici afectat vreunei utilităţi publice.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 200/A din 23 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pârâtul a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, iar prin Decizia nr. 4107 din 17 octombrie 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, s-a admis recursul, s-au casat ambele hotărâri pronunţate în cauză şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Instanţa de recurs a reţinut că în cauză este necesară completarea probatoriului, prin identificarea în mod cert a suprafeţei de 180 mp teren, amplasamentul acestuia în zonă, cu extremităţile de contact, avându-se în vedere ansamblul zonal, respectiv punctul de vedere al sistematizării şi realizării ansamblului de locuinţe conform actului de expropriere, precum şi elementele de identificare din titlul de proprietate.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 22 din 5 ianuarie 2004.
La data de 1 martie 2004 reclamanţii au formulat cerere completatoare prin care au solicitat plata de despăgubiri pentru construcţia demolată.
Prin sentinţa civilă nr. 1140 din 17 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în fond după casare s-a admis în parte acţiunea completată şi a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, să restituie reclamanţilor imobilul teren în suprafaţă de 108,4 mp situat în B; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru imobilul-construcţie.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că reclamantul P.A. şi soţia sa A.P., ulterior decedată, au dobândit în anul 1973 imobilul compus din teren în suprafaţă de 180 mp şi construcţie.
Prin Decretul nr. 299 din 23 septembrie 1986 emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România a fost aprobată exproprierea terenurilor în suprafaţă de 2915 mp, construcţiile în suprafaţă de 6430 mp şi împrejurimile de 219 ml, precum şi demolarea construcţiilor expropriate. În anexa nr. 1 la poziţia nr. 15 figurează P.A. şi T.E.A. cu imobilul situat în B, cu o suprafaţă de 171 mp teren, 190 mp construcţie, suprafaţă utilă de 138,58 mp şi o lungime a împrejmuirii ce se expropriază de 15 ml. S-a mai reţinut că potrivit adresei nr. 459791/4707/2005 emisă de Primăria municipiului Bucureşti coroborată cu raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că în prezent este liberă o suprafaţă de 108,4 mp teren, nefiind afectată de construcţii sau detalii de sistematizare.
S-a apreciat că în speţă, cauza de utilitate publică nu s-a realizat, demolarea construcţiei nereprezentând o atingere a scopului exproprierii atât timp cât terenul a rămas liber de construcţii.
Capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru construcţia demolată a fost respins ca neîntemeiat, cu motivarea că nu au fost determinate sumele la care reclamanţii ar fi fost îndreptăţiţi în lipsa fişei de inventariere tehnico-imobiliară a imobilului în cauză.
Împotriva sentinţei sus-menţionată au declarat apel ambele părţi.
Reclamanţii au susţinut că expertul desemnat în cauză nu a identificat în mod corect terenul în litigiu, neaplicând dispoziţiile cuprinse în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că expertul nu a convocat în mod legal părţile la efectuarea expertizei.
Apelantul-pârât a invocat, în susţinerea motivelor de apel, următoarele critici:
- instanţa de fond trebuia să reţină că Municipiul Bucureşti are calitate procesuală pasivă, întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 40766/1996 a vândut familiei M.M. ap. nr. 4, iar reclamanţii au indus în eroare instanţa afirmând că în apartament sunt chiriaşi;
- că instanţa de fond a acordat ce nu s-a cerut, întrucât Municipiul Bucureşti nu a solicitat atribuirea în natură a imobilului;
- greşit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată câtă vreme nu se poate reţine culpa sa procesuală.
Prin Decizia civilă nr. 125/A din 15 martie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse ca nefondate ambele apeluri.
În motivarea deciziei instanţa de apel a reţinut că recursul reclamantului nu este fondat, întrucât expertul a avut în vedere indicaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a convocat părţile prin scrisoare recomandată cu dovada de primire, aşa cum prevede art. 208 C. proc. civ.
Referitor la apelul declarat de pârât s-a reţinut că în primele două motive de apel se face confuzie cu o altă cauză decât cea dedusă judecăţii, prin referire la un apartament vândut în baza Legii nr. 112/1995 care nu formează obiectul prezentei pricini şi împrejurarea că Municipiul Bucureşti nu a formulat vreo cerere de restituire în natură a imobilului, care oricum s-a aflat în posesia sa.
S-a mai reţinut că întrucât acţiunea reclamantului a fost admisă, pârâtul a căzut în pretenţii fiind în culpă procesuală şi ca atare dator faţă de reclamanţi cu cuantumul cheltuielilor de judecată.
Pârâtul în cauză a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând drept temei juridic prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut cu respectarea legilor în vigoare la acea dată, cu plata de despăgubiri şi că o acţiune în revendicare pe dreptul comun este inadmisibilă faţă de Legea specială, nr. 10/2001.
Pe de altă parte, se susţine că în speţă au fost respectate dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ., prin plata de despăgubiri pentru imobilul expropriat în baza Decretului nr. 299/1986.
Referitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată se susţine că nu se poate reţine culpa procesuală, cum menţionează art. 274 C. proc. civ.
Verificând legalitatea deciziei recurate, prin prisma criticilor formulate şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Din modul de formulare a motivelor de recurs se vădeşte că recurentul nu este lămurit pe deplin asupra cadrului procesual, referindu-se când la o acţiune în revendicare, când la o acţiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
În speţă, reclamantul a investit instanţa printr-o acţiune în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., acţiune introdusă la data de 13 septembrie 2000, deci anterior apariţiei Legii nr. 10/2001 şi ca atare admisibilă, contrar criticii formulate în acest sens prin motivele de recurs.
Pe de altă parte, este de observat că instanţele care s-au pronunţat anterior în cauză au reţinut în mod corect că imobilul în litigiu a fost trecut abuziv în proprietatea statului întrucât nu s-a atins scopul exproprierii câtă vreme terenul a rămas liber de construcţii.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la obligaţia de a suporta plata contravalorii cheltuielilor de judecată, recurentul fiind parte căzută în pretenţii, în raport cu prevederile art. 274 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a dispune respingerea recursului declarat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 125/A din 15 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1445/2005. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 10293/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
