ICCJ. Decizia nr. 9951/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9951
Dosar nr. 13877/1/2005
(nr. vechi 3375/2005)
Şedinţa publică din 5 decembrie 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 10 decembrie 2003, reclamantul E.G. cu domiciliul ales la cabinet de avocatură L.P. din Bucureşti a chemat în judecată pe Primăria municipiului Timişoara prin Primar pentru anularea dispoziţiei nr. 2203 din 29 octombrie 2003, prin care i s-a respins notificarea 552 înregistrată la nr. D 06 x 1006027 din 1 noiembrie 2001 pentru restituirea în natură a imobilului din Timişoara, imobil compus din teren 208 mp şi casă cu dependinţe.
Tribunalul Timiş prin sentinţa civilă nr. 660 din 28 mai 2004 a respins contestaţia şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii I.G., I.F., ş.a.
Reclamantul a fost obligat la 18.000.000 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinţei s-au reţinut următoarele:
Notificarea adresată de reclamant Primăriei Timişoara a fost respinsă prin dispoziţia nr. 2203 din 29 octombrie 2003 pentru că petiţionarul nu a dovedit nici calitatea de persoană îndreptăţită nici dreptul de proprietate asupra imobilului, dosarul nefiind completat în termenul prevăzut de lege.
S-a reţinut că dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dobândit prin contract de cumpărare încheiat în 15 iunie 1945 de G.G., în cotă de 3/7, E.G. în cotă de 2/7. Imobilul însă nu apare înscris în C.F.
S-a mai reţinut că nu s-a făcut dovada identităţii între imobilul revendicat şi cel care apare consemnat în C.F. Timişoara, acesta din urmă fiind situat în str. A.
S-a mai reţinut în mod egal că reclamantul nu a făcut dovada calităţii sale de moştenitor al autorului său.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat apel care a fost constatat nul de Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 2547 din 15 noiembrie 2004.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada reprezentării sale legale de către avocat P.L. conform dispoziţiilor art. 67 şi art. 68 C. proc. civ. şi mai mult decât atât, a constatat că reclamantul, rezident în Israel, s-a angajat ca la venirea în ţară să întocmească un mandat de reprezentare pentru avocata sa, înţelegând să ratifice toate demersurile acesteia în prezentul proces. S-a constatat că nici reclamantul nici avocatul său nu au îndeplinit cerinţele art. 161 C. proc. civ.
Instanţa a constatat astfel nulitatea apelului declarat de o persoană care nu a dovedit că a fost împuternicită de cel în numele căruia a sesizat instanţa. Pentru a nu se crea reclamantului o situaţie mai grea în propria cale de atac, nu s-a putut constata şi nulitatea cererii introductive de instanţă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar în fapt împrejurarea că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materie de reprezentare, art. 67 C. proc. civ. şi art. 1546 C. proc. civ.
S-a arătat că procura generală existentă la dosar este un mandat suficient dat pentru toate actele îndeplinite de mandatara reclamantului, P.L. S-a mai acordat o împuternicire expresă la 25 octombrie 2001 de investire a mandatarei cu puterea de a acţiona în faţa organelor de stat şi particulare pentru susţinerea dreptului şi intereselor reclamantului în temeiul Legii nr. 10/2001.
Recursul este întemeiat şi se va admite pentru considerentele următoare:
Reclamantul rezident în străinătate a introdus acţiunea alegându-şi domiciliu la avocat P.L.
Conform actelor depuse la dosar (notificare şi completare la notificare) la filele 4 şi, respectiv, 10 din dosarul de fond, reclamantul a ales aceeaşi modalitate de comunicare cu organele administrative, în revendicare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Reprezentarea părţilor în procesul civil este reglementată de art. 67 şi art. 68 C. proc. civ.
Potrivit art. 67, părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant numai dacă acest drept i-a fost dat anume.
Aliniatul 3 al articolului citat reglementează situaţia specială a persoanei care nu are domiciliu nici reşedinţa în ţară. În această ipoteză, care este întâlnită în cazul de speţă, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
Problema valabilităţii mandatului a fost pusă în discuţie, în cauză, de instanţa de apel. În raport de aceasta, reclamantul a depus la dosar, o „ratificare de mandat" (fila 78) în care confirmă şi ratifică actele îndeplinite de avocata P.L. în numele şi pentru el în revendicare proprietăţilor sale.
Această „ratificare de mandat" este însoţită şi de o autentificare de semnătură nr. 357/2004, (depusă în dosarul Curţii de apel la fila 77) emisă la 8 noiembrie 2004 de avocat-notar .D. din Tel Aviv, Israel.
Actul original poartă aplicată „ Apostila" prevăzută de Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961.
Cu alte cuvinte prezumţia, suficientă, prevăzută de art. 67 alin. (3) C. proc. civ. a fost consolidată prin înscrisul mai sus citat. Ca urmare, instanţa în mod neîntemeiat a considerat că reclamantul nu a făcut dovada reprezentării sale la proces.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 161 C. proc. civ. pentru a se anula cererea.
Articolul indicat prevede că în situaţia în care instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale a părţilor sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri, iar dacă acestea nu se împlinesc instanţa va anula cererea.
În cauză într-adevăr la 15 noiembrie 2004 s-a acordat un termen pentru ca avocatul P.L. să facă dovada mandatului de reprezentare încheiat cu reclamantul.
Ca răspuns la obligaţia instituită de instanţă reclamantul prin avocat P.L. a depus la dosar cu cererea de la fila 71 din 12 noiembrie 2004 ratificarea de mandat autentificată potrivit cerinţelor legale incidente situaţiei de fapt.
Se constată aşadar, că reclamantul a fost legal reprezentat în cauză şi deci nu se impunea anularea apelului declarat prin avocat.
Pentru considerentele arătate mai sus în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul şi se va casa Decizia nr. 2547/2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamant, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul E.G. împotriva deciziei nr. 2547 din 15 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9920/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 100/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
