ICCJ. Decizia nr. 1011/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1011
Dosar nr. 43005/1/2005
Şedinţa de la 31 ianuarie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, sub nr. 4351/2003, reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâta Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să se pronunţe asupra cererii de restituire formulată în baza art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi obligarea acesteia la plata de daune cominatorii.
În motivarea cererii s-a arătat că prin notificarea nr. 1831 din 30 iulie 2001 reclamanta a solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului situat în oraşul Urlaţi, şi că nu a primit nici un răspuns oficial din partea pârâtei.
Prin sentinţa civilă nr. 134 din 12 februarie 2004 Tribunalul Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta S.M. şi a obligat pârâta Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române să soluţioneze notificarea cu nr. 1831 din 30 iulie 2001 formulată de reclamantă. Totodată a obligat pârâta la 100.000 lei daune cominatorii pentru fiecare zi întârziere de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri până la executarea obligaţiei către reclamantă.
Tribunalul Bucureşti a reţinut că pârâta a fost legal sesizată cu cererea reclamantei de a-i restitui imobilul în litigiu iar pasivitatea pârâtei în îndeplinirea obligaţiei legale ce îi incumbă , în condiţiile în care nu a susţinut şi dovedit o piedică obiectivă în soluţionarea cererii reclamantei conduce la conduita relei credinţe a pârâtei.
Împotriva acestei din urmă sentinţe a declarat apel pârâta aducând critici cu privire la faptul că hotărârea a fost pronunţată cu lipsă de procedură în ce o priveşte pe Patriarhia Română, Administraţia Patriarhală ce nu are de altfel nici calitate procesuală pasivă.
S-a mai arătat că acţiunea reclamantei a rămas fără obiect întrucât cu adresa nr. 429 din 27 ianuarie 2004, Patriarhia Română, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis Arhiepiscopiei Bucureştilor copie de pe acţiunea formulată de reclamantă, iar prin adresa nr. 2067 din 9 martie 2004 aceasta din urmă a comunicat reclamantei în cauză punctul său de vedere cu privire la imobilele revendicate de aceasta.
Prin Decizia civilă nr. 1111 din 7 iunie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Patriarhia Română, Administraţia Patriarhală, reţinând că nu poate fi primită critica privitoare la lipsa de procedură cu aceasta cu motivarea că sectorul economic al patriarhiei, unde sunt evidenţiate bunurile mobile şi imobile ale acestei instituţii funcţionează în cadrul administraţiei patriarhale. S-a mai reţinut că notificarea a fost adresată Patriarhiei Române ce are personalitate juridică, iar cererea de chemare în judecată a fost de asemenea formulată împotriva Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române.
Nemulţumită fiind această soluţie Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a declarat în termen legal recurs .
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a reiterat motivele din apel în sensul că dosarul a fost judecat cu lipsă de procedură faţă de pârâta Patriarhia Română, Administraţia Patriarhală, ce nu are de altfel calitate procesuală pasivă în acest litigiu.
S-a mai arătat că bunul revendicat de reclamantă nu se află în patrimoniul Patriarhiei ci în patrimoniul Arhiepiscopiei Bucureştiului, instituţie autonomă, cu personalitate juridică şi conducere proprie căreia îi revine în exclusivitate competenţa soluţionării cererii formulată de reclamantă.
Analizând Decizia instanţei de apel, prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs si in raport de probele administrate in ambele faze procesuale, Înalta Curte a apreciat ca recursul este întemeiat pentru următoarele considerente.
Prevederile art. 21alin. (1) din Legea l0/2001 republicată, stabilesc calitatea de unitate deţinătoare astfel:
„Imobilele, terenuri şi construcţii, preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie ,care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare."
Prin notificarea nr. 1831 din 30 iulie 200, existentă la fila 12 dosar fond, reclamanta a solicitat Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, restituirea în natură a imobilului situat în oraşul Urlaţi, judeţul Prahova.
Din adresa nr. 430/2004, emisă de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Română, Cancelaria Sfântului Sinod, aflată la fila 19 dosar fond, rezultă faptul că imobilul în litigiu este deţinut de Arhiepiscopia Bucureştilor, persoană juridică distinctă, ce are calitatea de unitate deţinătoare în sensul art. 21 alin. (l) din Legea 10/2001, republicată. De asemenea prin această adresă s-a solicitat scoaterea din cauză a Patriarhia Bisericii Ortodoxe Română, Cancelaria Sfântului Sinod şi introducerea în cauză a Arhiepiscopia Bucureştilor.
Eroarea instanţelor este evidentă în legătură cu una dintre condiţiile necesare pentru a fi parte într-un proces, şi anume calitatea procesuală pasivă, astfel că, greşit instanţele de fond şi apel au soluţionat cauza în contradictoriu cu Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, întrucât unitatea deţinătoare a imobilului situat în oraşul Urlaţi, judeţul Prahova, compus din teren şi construcţie, este Arhiepiscopia Bucureştilor, persoană juridică distinctă, în subordinea pârâtei ceea ce atrage admiterea recursului de faţă casarea deciziei precum şi a sentinţei şi în fond respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române împotriva deciziei nr. 1111 din 7 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Casează Decizia menţionată precum şi sentinţa civilă nr. 134 din 12 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă şi în fond respinge acţiunea formulată de reclamanta S.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10105/2005. Civil. Despagubiri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1023/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
