ICCJ. Decizia nr. 10105/2005. Civil. Despagubiri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10105
Dosar nr. 22133/1/2005
Nr.vechi 6688/200.
Şedinţa publică din 7 decembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2004, reclamanta I.C.T. a chemat în judecată Statul Român, cerând să fie obligat la plata unei despăgubiri în sumă de 2.080.000.000 lei vechi pentru prejudiciul care i-a fost cauzat ca urmare a restrângerii în mod nelegal a libertăţii de a circula de către autorităţile române, invocând drept temei al acţiunii dispoziţiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen.
În motivarea cererii reclamanta, care este cetăţean român cu reşedinţa din data de 15 octombrie 1999 în Italia, a susţinut că în data de 21 decembrie 2003, la punctul de frontieră Porţile de Fier I, a fost reţinută de autorităţile române de frontieră pe motiv că două file ale paşaportului său au fost înlocuite şi că, în aceste împrejurări, urmare a presiunilor exercitate de reprezentanţii poliţiei de frontieră a dat o declaraţie prin care a recunoscut că ar fi înlocuit cele două file, declaraţie pe care ulterior a retractat-o întrucât în realitate nu cunoştea în ce împrejurări au fost înlocuite filele din paşaportul său.
Ca o consecinţă a faptului că împotriva sa s-a început urmărirea penală de către organele de anchetă, reclamanta a susţinut că în baza OG 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, s-a dispus suspendarea dreptului său de a mai folosi paşaportul pe perioada 21 decembrie 2003 -21 decembrie 2007, adică pe o perioadă de 4 ani.
Ulterior, cum în cadrul procedurii penale s-a constatat că nu se face vinovată în legătură falsificarea paşaportului său, reclamanta a arătat că la data de 9 martie 2004, autorităţile române au dispus anularea măsurii restrictive de suspendare temporară de folosire a a acestui document şi i-au eliberat un nou paşaport.
Cum în perioada 21 decembrie 2003-9 martie 2004 nu a putut părăsi teritoriul României şi cum măsura dispusă împotriva sa apreciază că a fost nelegală, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a faptului că a fost privată de veniturile pe care le realiza în Italia şi pentru stresului la care a fost supusă pe perioada efectuării cercetărilor penale efectuate împotriva sa.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat inadmisibilitatea acţiunii, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., dispoziţie legală prin care se reglementează răspunderea patrimonială a statului.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii apreciind că măsura dispusă de Serviciul de Evidenţă Informatizată a persoanei a Judecătoriei Gorj împotriva reclamantei a fost o măsură administrativă iar aplicarea ei a fost justificată şi s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 14 lit. e) din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998 şi modificată prin OG nr. 84/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 197 din 1 iulie 2004, Tribunalul Gorj a respins cererea reclamantei reţinând că măsura de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului dispusă de către poliţia de frontieră a fost justificată ca urmare a faptului că paşaportul său conţinea două file care erau înlocuite, împrejurare care a impus şi efectuarea de cercetări penale sub acest aspect.
Prima instanţă a reţinut că atâta cât reclamanta nu a fost condamnată penal definitiv iar măsura dispusă împotriva sa a fost justificată, anume a fost adoptată în scopul stabilirii împrejurărilor în care paşaportul său fusese falsificat, în raport şi de art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, a apreciat că nu poate primi cererea în despăgubire dedusă judecăţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta reiterând aspectele de fapt prezentate prin cererea de chemare în judecată:
În motivarea apelului reclamanta a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 504 şi urm. C. proc. pen. întrucât există o legătură indisolubilă între începerea urmăririi penale şi luarea măsurii suspendării dreptului de a folosi paşaportul, măsură care a fost dispusă în baza dispoziţiilor OUG nr. 105/2001 şi prin aplicarea căreia i-a fost cauzat prejudiciul a cărui reparaţie o cere.
Prin Decizia civilă nr. 802 din 14 martie 2005 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. pentru angajarea răspunderii statului.
Instanţa de apel a apreciat că măsura temporară a suspendării dreptului reclamantei de a folosi paşaportul s-a impus a fi luată pe parcursul procesului penal câtă vreme două file din paşaportul acesteia erau înlocuite, ştiut fiind că statul garantează, în calitatea sa de emitent, legalitatea conţinutului acestui document care echivalează cu un act de identitate al unui cetăţeanului român în străinătate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta susţine că instanţele de fond, printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen., au reţinut că nu ar fi îndreptăţită să primească despăgubiri deşi prin măsura dispusă de reprezentanţii poliţiei de frontieră, măsură întemeiată în mod nelegal pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, a fost pusă în imposibilitate să părăsească teritoriul României şi să se deplaseze în Italia, ţară pentru care avea emise documente de şedere împreună cu soţul său, deşi împotriva sa nu se dispusese reţinerea sau arestarea preventivă.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru următoarele motive:
În drept, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului procesului numai în cazurile în care împrejurările de fapt ale pricinii fiind pe deplin stabilite, casează hotărârea pentru aplicarea corectă a legii.
Constatarea faptelor, aşa cum rezultă ele din actele şi dovezile administrate de părţi, este atributul exclusiv al instanţelor de fond.
Examinarea efectivă a apărărilor invocate de părţi presupune ca ori de câte ori formulările acestora sunt neclare, judecătorul, conform art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., să ceară acestora să prezinte explicaţii oral sau în scris, şi, după caz, să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Totodată, potrivit art. 504 C. proc. pen., text invocat drept temei juridic al pretenţiilor deduse judecăţii de către reclamantă, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite persoana care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare sau persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, în condiţiile prevăzute de alin. (3) al aceluiaşi articol.
Or, în speţă, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite iar instanţele de fond nu au fost preocupate să verifice dacă în speţă erau îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile legale mai sus arătate pentru angajarea răspunderii statului.
Astfel, în fapt, din lucrările dosarului rezultă că la data de 21 decembrie 2003, la controlul efectuat de către reprezentanţii poliţiei de frontieră, Porţile de Fier I, s-a constatat că paşaportul românesc nr.04004466 prezentat de reclamantă avea două file înlocuite, aspect necontestat de aceasta, fapt care a declanşat efectuarea unor verificări pentru a de stabili împrejurările în care aceste file au fost înlocuite.
Potrivit probatoriului administrat, în mod cert, în împrejurările de fapt mai sus arătate, reclamantei i-a fost suspendat dreptul de a folosi paşaportului.
Referitor la această măsură instanţele de fond aveau a verifica şi stabili, date fiind menţiunile contradictorii ale înscrisurilor depuse la dosar, care au fost temeiurile de drept în baza cărora s-a dispus măsura mai sus arătată.
Cu alte cuvinte, instanţele de fond aveau a verifica dacă măsura suspendării dreptului reclamantei de a folosi paşaportul a fost dispusă în cadrul procedurii penale declanşate în dosarul nr. 569/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin împotriva reclamantei, ştiut fiind că în astfel de cazuri paşaportul constituie mijlocul material de probă sau dacă, dimpotrivă, această măsură s-a dispus în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997 privind regimul paşapoartele din România, astfel cum se arată în înscrisul de la fila 10 dosar prima instanţa, ori în conformitate cu dispoziţiile OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României de către şeful punctului de trecere a frontierei de stat a României ca o consecinţă a măsurii întreruperii călătoriei.
Totodată, instanţele de fond aveau a verifica care era procedura legală în cadrul căreia măsura impusă reclamantei putea fi contestată şi, respectiv, dacă reclamanta a contestat măsura în conformitate cu dispoziţiile legale incidente şi care au fost temeiurile în baza cărora măsura a fost anulată cu consecinţa eliberării unui nou paşaport.
În măsura în care suspendarea dreptului reclamantei de a circula a fost dispusă în cadrul procesului penal, instanţele de fond aveau a verifica şi stabili dacă în cauză erau întrunite cerinţele prevăzute de art. 504 C. proc. civ. pentru angajarea răspunderii materiale a statului.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a admite recursul dedus judecăţii, a casa hotărârile date de instanţele de fond şi a trimite cauza pentru reluarea judecăţii în vederea stabilirii, în sensul mai sus arătat, a împrejurărilor de fapt ale pricinii.
În rejudecare, instanţele vor avea în vedere că dreptul la libera circulaţie al unei persoane în interiorul şi în afara statului este consacrat şi garantat prin dispoziţiile art. 25 din Constituţia României cât şi prin dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Protocolul 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că el poate fi limitat numai în condiţiile prevăzute de legislaţia internă şi ca o măsură necesară într-o societate democratică şi proporţională cu scopul urmărit prin restricţionarea unei astfel de libertăţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta I.C.T. împotriva deciziei nr. 802 din 14 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează Decizia menţionată precum şi sentinţa civilă nr. 197 din 1 iulie 2004 a Tribunalului Gorj.
Trimite cauza pentru rejudecare la aceiaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2006
← ICCJ. Decizia nr. 10232/2005. Civil ICCJ. Decizia nr. 1011/2005. Civil → Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 10105/2005. Civil. Despagubiri. Recurs
