ICCJ. Decizia nr. 1023/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1023.
Dosar nr. 3145/200.
Şedinţa publică din 8 decembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1001 din 17 februarie 2003, Judecătoria Baia Mare a admis plângerea introdusă de oraşul Covnic prin primar împotriva Hotărârii nr. 57 B din 26 aprilie 2001 a Comisiei judeţene Maramureş pentru aplicarea Legii fondului funciar, a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Direcţia Silvică Maramureş şi, în contradictoriu cu Comisia judeţeană Maramureş şi Comisia locală Şişeşti pentru aplicarea Legii fondului funciar, a anulat hotărârea atacată şi a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al oraşului Covnic asupra unor terenuri pădure în suprafaţă totală de 292,0034 ha situate în comuna Şişeşti, judeţul Maramureş înscrise în C.F. Şişeşti nr. top 1871, 1872, 1873, 1875, 1876, 1878, 1881, 1883, 1885, 1886, 1889, 1891, 1892, 1895, 1898, 1903 şi asupra terenurilor păşune în suprafaţă de 18,54 ha înscrise în C.F. 921 nr. top 1867/2, 1867/4, 1867/6, 1867/166.
Intervenienta şi intimatele au fost obligate în solidar la plata către oraşul Covnic a sumei de 5 milioane lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de Comisia judeţeană Maramureş a fost admis în parte prin Decizia civilă nr. 558/R din 9 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia civilă, hotărârea primei instanţe fiind modificată în sensul înlăturării obligaţiei privind cheltuielile de judecată.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat recursul declarat de intervenienta Direcţia Silvică Maramureş.
La 21 mai 2004 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare susţinând că hotărârile de mai sus au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, fiind concomitent şi vădit netemeinice.
Dezvoltând recursul în anulare, Procurorul General a criticat în primul rând statuarea din hotărârile atacate potrivit căreia Direcţia Silvică Maramureş nu poate avea calitate procesuală de parte în proces ca intervenient, întrucât nu are deschisă calea specială prevăzută prin art. 53-57 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Contrar acestei reţineri a instanţelor, Procurorul General a susţinut că, potrivit legislaţiei în vigoare la data judecării pricinii, Regia Naţională a Pădurilor era administratorul fondului silvic şi avea ca atribuţii, între altele, reprezentarea în justiţie a intereselor statului în domeniile care constituie obiectul său de activitate, iar direcţiile silvice reprezintă interesele şi îndeplinesc atribuţiile Regiei Naţionale a Pădurilor în raza teritorială în care au fost organizate.
Mai mult, în opinia Procurorului General, cererea de intervenţie formulată în cauză constituie o veritabilă acţiune de drept comun fundamentată pe dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 18/1991 republicată, iar pentru o mai bună administrare a justiţiei şi pentru lămurirea deplină a raporturilor juridice şi drepturilor pretinse era necesar ca arătata cerere de intervenţie să fi fost soluţionată împreună cu cererea principală, independent de împrejurarea că aceasta din urmă a fost exercitată în cadrul procedurii speciale prevăzute de art. 53-57 din Legea nr. 18/1991 republicată.
În al doilea rând Procurorul General a susţinut că soluţiile date cauzei asupra fondului sunt criticabile, întrucât s-a hotărât că terenurile în litigiu au fost proprietatea oraşului Covnic fără ca în realitate asemenea dovadă să fi fost făcută prin probele administrate, care sunt insuficiente, ceea ce necesită casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul completării probatoriului.
Examinând recursul în anulare astfel motivat, Înalta Curte constată cele ce succed.
Suprafeţele de teren forestier pentru care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de către oraşul Covnic sunt înscrise în C.F. Surdeşti, titular al dreptului de proprietate figurând Statul Român, menţionându-se că dreptul a fost dobândit cu titlu de expropriere în anul 1921.
Prin plângere însă, Primarul oraşului Covnic a pretins că aceleaşi terenuri au intrat în proprietatea oraşului prin efectul reformei agrare din 1921, dar din neglijenţă, dreptul de proprietate nu a fost înscris în cartea funciară.
Instanţele au confirmat susţinerile, constatând că dovada dreptului de proprietate a fost făcută cu copia hărţii cadastrale din 1933, aflată în original la OCAOTA Baia mare (fila 74 dosar fond), şi dând eficienţă raportului de expertiză tehnică aflat la filele 68-73 în care se arată că terenurile în litigiu, deşi au statul ca proprietar tabular, au fost atribuite oraşului Covnic prin reforma agrară di 1921, concluzie formulată de expert în urma comparării hărţii cadastrale menţionate cu un plan de situaţie (fila 106 dosar fond) intitulat „Planul Pădurei şi Păşunei Comunale Covnic primită prin Legea de reformă agrară".
Asemenea probatoriu nu face prin el însuşi dovada dreptului de proprietate pretins de oraşul Covnic şi este în mod vădit insuficient pentru a se constata un atare drept, astfel că statuările instanţelor sunt consecinţa unei minime preocupări pentru lămurirea deplină a situaţiei de fapt.
În exercitarea rolului activ cerut prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii ar fi trebuit să stăruie în administrarea şi a altor probe, anume înscrisuri care să ateste dacă dreptul de proprietate a fost sau nu dobândit prin parcurgerea etapelor şi procedurilor prevăzute prin Legea reformei agrare din 1921 şi prin Decretul nr. 3610 din 23 iulie 1921 (publicat în M. Of. nr. 93 din 30 iulie 1921, conform cărora împroprietărirea celor îndreptăţiţi s-a făcut cu plata preţului de vânzare-cumpărare al imobilelor, determinat în conformitate cu prevederile art.48-54 din lege.
Apoi, prin art. 52 şi art. 135 alin. (2) s-a prevăzut modul de stabilire a preţurilor pădurilor, contribuţia statului din preţul loturi şi exceptarea contribuţiei statului în cazul terenurilor folosite la înfiinţarea şi completarea păşunilor şi pădurilor comunale.
Din punct de vedere procedural, în capitolul 8 s-au prevăzut regulile şi etapele lucrărilor de expropriere, iar în capitolele 13 şi 14 s-au stabilit etapele împroprietăririi prin întocmirea planurilor de parcelare (art. 108), distribuţia loturilor, punerea în stăpânire şi întocmirea procesului verbal prin care se constată îndeplinirea acestor operaţiuni (art. 109 şi art. 110), depunerea originalului de cadastru şi a copiei acestui plan împreună cu întregul dosar la instanţa judecătorească pentru înscrierea parcelelor în cartea funciară şi întabularea dreptului de proprietate în favoarea celor împroprietărite (art. 112).
Aşadar, numai prin coroborarea probatoriului administrat cu cel necesar potrivit celor mai sus arătate se poate stabili cu temei asupra existenţei sau inexistenţei dreptului pretins, ceea ce impune admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă, urmând ca instanţa de trimitere să se conformeze îndrumărilor din prezenta decizie referitoare la completarea probatoriului.
Ca efect al casării, cu prilejul rejudecării cauzei instanţa de trimitere va repune în discuţie admisibilitatea cererii de intervenţie, examinând capacitatea procesuală a intervenientei Direcţia silvică Maramureş în raport cu actele normative în vigoare la data cercetării, observând că, între timp, au fost abrogate unele acte normative care reglementau organizarea şi atribuţiile Regiei Naţionale a Pădurilor şi, implicit, ale direcţiilor silvice teritoriale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1001 din 17 februarie 2003 pronunţată de Judecătoria Baia Mare şi împotriva deciziei civile nr. 558 din 9 iunie 2003 pronunţată atacate şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă la Judecătoria Baia Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 102/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10198/2005. Civil → |
|---|
