ICCJ. Decizia nr. 10149/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 1438 din 12 februarie 2004 precizată ulterior, reclamantul M.G. a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 400.000.000 lei daune materiale și 1.200.000 dolari SUA daune morale.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că Statul Român răspunde, potrivit art. 52 din Constituția României pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
A mai precizat reclamantul că a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 127 din 17 ianuarie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, recurs nesoluționat.
Judecătoria sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 1448 din 11 martie 2004 a respins acțiunea.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1293 din 21 iunie 2004 a admis apelul declarat de apelantul M.G. împotriva sentinței civile nr. 1448 din 11 martie 2004 a Judecătoria sectorului 4 București, a anulat sentința și, în temeiul art. 2 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a trimis cauza spre rejudecare, în primă instanță, Tribunalului București.
Prin încheierea din 3 noiembrie 2004, Tribunalului București, secția a III-a civilă, a stabilit în sarcina reclamantului M.G. să plătească suma de 361.797.000 lei taxă judiciară de timbru, sumă care nu include suma de 300.000 lei achitată.
Prin sentința civilă nr. 42 din 19 ianuarie 2005 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a anulat acțiunea ca insuficientă timbrată în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și completată, privind taxa judiciară de timbru.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 1059/A din 9 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul M.G. împotriva sentinței civile nr. 42 din 19 ianuarie 2005 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.
în termen legal, împotriva deciziei civile nr. 1059/A din 9 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs reclamantul M.G., a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că a timbrat cu suma de 300.000 lei precum și că potrivit Legii nr. 146/1997 nu sunt supuse obligației de a plăti taxe judiciare de timbru la valoare sumele reprezentând daune morale.
Recursul este nefondat.
Reclamantul M.G. a avut calitatea de reclamant în două categorii de litigii.
Astfel, la data de 27 noiembrie 2000 M.G. a chemat în judecată C.N.S.A.S. și a solicitat să fie obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri materiale și morale pentru că nu i-a pus la dispoziție dosarul întocmit de fosta securitate.
Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința nr. 179 din 15 februarie 2001 a respins acțiunea cu motivarea că reclamantul nu a avut întocmit dosar de fond la fosta securitate.
Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, prin decizia nr. 3345 din 26 octombrie 2001, definitivă și irevocabilă, a respins recursul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 179 din 15 februarie 2001.
Cererea de revizuire a deciziei nr. 3345 din 26 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ, a fost respinsă prin decizia nr. 127 din 17 ianuarie 2003 pronunțată de această instanță.
într-un litigiu separat, la data de 2 februarie 2004 reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa de pensii a Municipiului București și a solicitat anularea deciziei nr. 25646 din 10 noiembrie 2003 emisă de Casa de pensii sector 2 București.
Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința nr. 1420 din 30 martie 2004 a respins acțiunea reținând că reclamantul nu a îndeplinit una din condițiile cumulative prevăzute de art. 41 din Legea nr. 19/2000 și anume vârsta standard de pensionare, de 62 de ani.
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, prin decizia nr. 553 din 25 iunie 2004, definitivă și irevocabilă a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 1420 din 30 martie 2004 a Tribunalului București, secția a VIII, conflicte de muncă și litigii de muncă.
Contestația în anularea deciziei nr. 553 din 25 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, a fost respinsă prin decizia nr. 1418 din 25 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Obiectul prezentei pricini îl constituie obligarea Statului Român, în temeiul art. 52 din Constituția României potrivit căruia acesta răspunde pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare la 400.000.000 lei daune materiale plus 1.200.000 dolari SUA daune morale.
Acțiunea formulată de reclamantul M.G. este evaluabilă în bani iar taxa judiciară de timbru se stabilește potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în raport de valoarea obiectului litigiului.
Dispozițiile art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 privind acțiunile și cererile neevaluabile în bani, prin care se stabilește o sumă maximă de 300.000 lei nu sunt aplicabile în speță întrucât prezentul litigiu are natură civilă iar prevederile menționate se referă la cererile cu caracter patrimonial prin care se solicită și repararea pagubelor suferite accesoriu cererilor introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
Obligația de plată a taxei judiciare de timbru prevăzută prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 pentru acțiunile evaluabile în bani se referă atât la capătul de cerere având ca obiect plata daunelor materiale cât și la cel având ca obiect plata daunelor morale.
Cum reclamantul nu și-a respectat obligația de plată în totalitate a taxei judiciare de timbru, just a fost aplicată sancțiunea anulării cererii potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10145/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10139/2005. Civil → |
|---|
