ICCJ. Decizia nr. 10196/2005. Civil. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 10196

Dosar nr. 9499/2005

Şedinţa publică din 7 decembrie 2005

Asupra recursului civil de faţă constată:

Prin Decizia nr. 348/A din 30 martie 2005 a Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a admis, în parte, apelul declarat de reclamantul T.V. şi a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 2439 din 16 septembrie 2003 a Judecătoriei Vişeu de Sus, în sensul că, a compensat, în parte, cheltuielile de judecată avansate de reclamantul apelant cu cele avansate de intervenientul T.M. până la concurenţa sumei de 9.861.000 lei şi, urmare a compensării, a obligat intervenientul să plătească reclamantului suma de 5.705.750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate la judecata în fond, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei.

Prin aceiaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul intervenienţii T.E. şi T.A. şi a fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat de intervenientul T.M.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.V.

Referitor la calea de atac dedusă judecăţii.

- având în vedere prevederile art. 2 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din OUG nr. 138/2000, modificate, ulterior, prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005, text căruia tribunalele judecă ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie în primă instanţă,

- având în vedere prevederile art. 3 pct. 3 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 4 din OUG nr. 138/2000, modificate, ulterior prin art. I pct. 3 din Legea nr. 219/2005, potrivit cărora, curţile de apel judecă, ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel,

- având în vedere că recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data intrării în vigoare a legii, 14 iulie 2005, conform art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, urmează a fi trimise spre competentă soluţionare curţilor de apel.

Înalta Curte, urmează a trimite recursul dedus judecăţii în cauză, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI.

DECIDE:

Conform art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, trimite recursul declarat de T.V. spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 10196/2005. Civil. Revizuire. Recurs