ICCJ. Decizia nr. 10209/2005. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10209
Dosar nr. 2423/1 /2005
Şedinţa publică din 11 decembrie 2006
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 5434 din 20 octombrie 2004, reclamantul R.C. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 2163/2004 emisă de Primăria Pucioasa şi restituirea terenului în suprafaţă de 420 mp situat în intravilanul oraşului Pucioasa.
În motivarea cererii, s-a arătat că terenul a aparţinut tatălui reclamantului pe care acesta l-a moştenit, că a fost preluat în mod abuziv de către stat şi că eronat s-a reţinut, potrivit dispoziţiei atacate, faptul că nu ar fi fost făcută dovada dreptului de proprietate.
În cauză, a fost formulată cerere de intervenţie în interes propriu de către R.E., care a arătat că invocă acelaşi drept de proprietate ca şi reclamantul, în calitatea sa de soţie supravieţuitoare a lui R.Ş.
Prin sentinţa nr. 684 din 8 iulie 2005, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, a admis cererea reclamantului, a anulat dispoziţia atacată şi a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti. A fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de R.E.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului aparţinând tatălui acestuia, ca şi dovada calităţii sale de moştenitor. Că terenul a fost preluat abuziv, în baza Decretului nr. 70/1953, astfel încât reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri băneşti, conform art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Cererea de intervenţie în interes propriu formulată de R.E. a fost apreciată ca neîntemeiată, în condiţiile în care aceasta nu a făcut dovada urmării procedurii prealabile reglementată de Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul şi Primăria Puioasa.
Prin criticile aduse sentinţei, reclamantul a susţinut că nu au fost analizate corect toate probele dosarului, că se impunea restituirea în natură a terenului, faţă de împrejurarea că cea mai mare parte a acestuia nu este afectată de construcţii.
Primăria Pucioasa a criticat sentinţa sub aspectul naturii măsurilor reparatorii, arătând că acordarea despăgubirilor băneşti nu-şi are suportul în dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în raport de care i s-ar fi cuvenit titluri de valoare nominală sau acţiuni.
Au fost invocate de asemenea, prevederile Legii nr. 10/2001 republicată, cu consecinţe asupra modalităţii în care trebuie realizată restituirea imobilelor preluate abuziv.
Prin Decizia nr. 1073 din 19 decembrie 2005, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins ambele apeluri, ca nefondate.
În considerentele deciziei s-a reţinut caracterul nefondat al criticilor reclamantului, în condiţiile în care soluţia tribunalului s-a sprijinit pe toate probele administrate în cauză (inclusiv raportul de expertiză, completat urmare a obiecţiunilor formulate), pe baza cărora s-a stabilit situaţia terenului, ca nefiind restituibil. Faptul că terenul este ocupat de construcţii şi amenajări cu caracter utilitar pentru blocuri de locuinţe (staţii de pompare, punct termic, post de transformare pentru energie electrică) face ca acesta să nu poată fi restituit în natură. Suprafaţa de 234,7 mp teren, deşi liberă, este adiacentă clădirii, grevată la subsol cu trasee de conducte de apă, încălzire şi electrice, de cabluri care deservesc blocurile de locuinţe din zonă.
Ca atare, s-a apreciat că pentru normala exploatare a construcţiilor din zonă, sunt necesare căi de acces, lucrări de deservire, care alcătuiesc un tot inseparabil, ceea ce face ca terenul să nu poată fi restituit în natură.
Referitor la modalitatea în care au fost stabilite măsurile reparatorii, s-a considerat că aceasta este corectă, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Nu se poate dispune acordarea de titluri de valoare nominală, câtă vreme reclamantul nu a optat pentru o asemenea formă de despăgubire.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantul, Primăria oraşului Pucioasa şi intervenienta R.E.
1. În recursul său, intervenienta a susţinut caracterul nelegal al soluţiei întrucât nu a analizat probele administrate, considerând greşit că reclamantul este singurul moştenitor al titularului dreptului de proprietate.
2. Reclamantul a criticat Decizia arătând că aceasta s-a întemeiat pe o expertiză ce nu a reflectat realitatea în legătură cu situaţia terenului şi cu natura construcţiilor de pe teren.
Faptul că terenul ar aparţine domeniului public nu este suficient, prin el însuşi, pentru a-l exclude de la restituire.
S-a susţinut de asemenea, că era necesară o contraexpertiză şi nu doar o completare a raportului de expertiză.
3. Primăria oraşului Pucioasa a formulat critici în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat că soluţia pronunţată nu a avut în vedere modificările şi completările aduse Legii nr. 10/2001 cu privire la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.
Astfel, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii sau în despăgubiri acordate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Instanţa a greşit acordându-i petentului despăgubiri băneşti, acestuia cuvenindu-i-se titluri de despăgubiri.
În faza recursului s-a depus de către reclamant un raport de expertiză extrajudiciară privind individualizarea terenului în litigiu.
Prin întâmpinarea formulată, Primăria oraşului Pucioasa a solicitat respingerea recursului declarat de intervenientă, în condiţiile în care aceasta nu a atacat hotărârea primei instanţe.
Examinând motivele formulate prin intermediul celor trei recursuri, curtea constată următoarele:
1) Criticile aduse deciziei de către intervenientă nu pot fi primite, având în vedere că aceasta nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei primei instanţe.
Astfel fiind, hotărârea tribunalului prin care a fost respinsă cererea de intervenţie principală, cu motivarea că nu a fost urmată de către intervenientă procedura prealabilă reglementată de legea nr. 10/2001, a rămas irevocabilă.
Intervenienta nu poate, depăşind o etapă jurisdicţională (a apelului) să formuleze critici omisso medio, adică, direct în calea de atac a recursului, întrucât sub aspectul pe care aceasta doreşte să-l supună controlului, hotărârea a rămas irevocabilă.
2) Recursul reclamantului, care vizează aspecte de apreciere a probatoriului este de asemenea, nefondat.
Criticile formulate de acesta privesc în principal, modalitatea în care instanţa a stabilit, pe baza probelor administrate în cauză, situaţia de fapt, de unde a dedus regimul juridic al bunului şi măsurile reparatorii ce se impun.
Or, statuarea asupra elementelor de fapt, pe baza probatoriului administrat, cade în competenţa exclusivă a instanţelor fondului.
În cadrul recursului pot fi valorificate doar aspecte de nelegalitate, respectiv, în ce măsură instanţa a aplicat corect legea la situaţia de fapt determinată.
De aceea, criticile în legătură cu modalitatea în care instanţa de apel a aplicat probatoriul exced conţinutului motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Referitor la susţinerea potrivit căreia apartenenţa terenului la domeniul public nu este de natură să-l excludă de la restituire, urmează să se constate că nu acesta a fost argumentul determinant al soluţiei adoptate.
Ceea ce au avut în vedere instanţele atunci când au apreciat asupra imposibilităţii restituirii, a fost situaţia terenului, grevat de construcţii şi de alte amenajări cu caracter utilitar pentru blocuri.
Critica privitoare la necesitatea unei contraexpertize a cărei administrare în mod greşit nu a fost ordonată, este de asemenea nefondată.
Potrivit art. 212 alin. (1) C. proc. civ., dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
În speţă, s-a efectuat un raport de expertiză şi au fost încuviinţate obiecţiunile reclamantului faţă de lucrarea iniţială, acestea găsindu-şi răspunsul într-un supliment la raportul de expertiză.
Aşadar, cu respectarea dispoziţiilor art. 212 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a dispus o întregire a expertizei, nejustificându-se şi nici nefiind de altfel, solicitată o contraexpertiză, la primul termen după depunerea lucrării [art. 212 alin. (2) C. proc. civ.], cererea fiind în sensul unei completări a raportului de expertiză, urmare a obiecţiunilor formulate.
Cum în legătură cu administrarea probatoriului nu au fost încălcate norme procedurale rezultă că şi această critică, încadrabilă în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este neîntemeiată.
Referitor la raportul de expertiză extrajudiciară depus în faza recursului, el nu poate fi valorificat ca mijloc de probă în această etapă procesuală, având în vedere dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., care permit doar administrarea de înscrisuri noi (categorie din care nu face parte şi expertiza, reglementată distinct ca mijloc de probă).
În consecinţă şi faţă de considerentele expuse anterior, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.
3) Recursul Primăriei oraşului Pucioasa va fi admis, având în vedere următoarele considerente:
Stabilind natura măsurilor reparatorii pentru terenul preluat abuziv, sub forma despăgubirilor băneşti, prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Apreciind că această măsură este corectă, instanţa de apel a schimbat doar temeiul juridic, reţinând în considerentele deciziei că această formă de reparaţie se cuvine reclamantului, potrivit art. 11 alin. (3) din legea nr. 10/2001.
Astfel cum se susţine în recursul declarat, această modalitate de despăgubire este greşită, raportată la regimul juridic al bunului ce a făcut obiectul preluării abuzive de către stat.
Dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pe care şi-a întemeiat soluţia curtea de apel, reglementează (în forma existentă înainte de republicarea actului normativ), situaţia construcţiilor expropriate, integral demolate. Nici pentru aceste construcţii, reparaţia nu se putea face însă sub forma despăgubirilor băneşti, ci în condiţiile prevăzute de art. 11 alin. (8), adică prin titluri de valoare nominală sau acţiuni.
Regimul juridic al imobilului, cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă şi a cărui restituire în natură nu este posibilă, îl făcea încadrabil în dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, „restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite.
De aceea, critica recurentei potrivit căreia stabilirea despăgubirilor băneşti s-a făcut cu ignorarea textelor de lege incidente, este corectă.
Instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, prin aplicarea greşită a textelor de lege a căror incidenţă o atrăgea situaţia juridică a bunului.
Considerentul instanţei în sensul că nu puteau fi stabilite astfel de măsuri reparatorii, deoarece persoana îndreptăţită nu a optat pentru una din ele este de asemenea, greşit.
Stabilirea măsurilor se face în temeiul textului de lege în mod alternativ, urmând ca acordarea efectivă a unei forme sau a alteia, să se realizeze în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.
Este în acelaşi timp, întemeiată critica privitoare la incidenţa reglementărilor noi aduse prin Legea nr. 247/2005.
Întrucât actul normativ era în vigoare la data judecăţii în apel, în cadrul devoluării fondului instanţa trebuia să ţină seama de noile prevederi, care sunt de imediată aplicabilitate, prevederi a căror incidenţă a fost invocată de altfel, de către apelanta-pârâtă.
În acest sens, art. 1 din Titlul VII al actului normativ menţionat (intitulat „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv") statuează faptul că „prezenta lege reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001".
Ca atare, pe baza hotărârii judecătoreşti care stabileşte îndreptăţirea reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent (pentru terenul intravilan în suprafaţă de 420 mp), urmează ca în conformitate cu art. 16 al Titlului VII menţionat anterior, Comisia Centrală de Despăgubiri să procedeze, pe bază de evaluare, la emiterea titlurilor de despăgubiri corespunzătoare valorii imobilului.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de Primăria oraşului Pucioasa va fi admis şi în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificată în parte, Decizia atacată, prin admiterea apelului pârâtei. În consecinţă, va fi schimbată în parte sentinţa, în sensul constatării faptului că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul R.C. şi de intervenienta R.E. împotriva deciziei nr. 1073 din 19 decembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, ca nefondate.
Admite recursul declarat de pârâta Primăria oraşului Pucioasa prin Primar împotriva aceleiaşi decizii pe care o modifică în parte în sensul că admite apelul declarat de Primăria oraşului Pucioasa prin Primar împotriva sentinţei nr. 684 din 8 iulie 2005 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul constatării că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10380/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10167/2005. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
