ICCJ. Decizia nr. 10380/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10380
Dosar nr. 5122/2/2005
Şedinţa publică din 14 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Contestatoarea B.R. a chemat în judecată pe intimata SC R.C. SA, solicitând Tribunalului Bucureşti, instanţă pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 3204/2003, anularea „dispoziţiei motivate" emisă de intimată la data de 13 decembrie 2001 şi obligarea intimatei la restituirea în natură a imobilului situat în comuna Voluntari, , jud. Ilfov, cunoscut sub denumirea ferma B., compus din teren în suprafaţă de 3,45 ha şi construcţie.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 918/F din 5 noiembrie 2004, a respins excepţia tardivităţii contestaţiei invocată de intimată prin întâmpinare, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia emisă la data de 13 decembrie 20201 şi a dispus obligarea intimatei la soluţionarea cererii de restituire în natură a imobilului menţionat, formulată de petenta B.R. prin notificarea nr. 196 din 11 iunie 2001.
Cu privire la excepţia tardivităţii, instanţa a reţinut că dispoziţia emisă la 13 decembrie 2001 nu a fost comunicată petentei în condiţii procedurale decât la data de 23 iunie 2003, iar contestaţia a fost formulată la 22 iulie 2003 (data depunerii contestaţiei recomandat la oficiul poştal conform art. 104 C. proc. civ.) cu respectarea termenului prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că dispoziţia emisă la data de 13 decembrie 2001 se referă la cererea de restituire în natură formulată de fiul petentei N.M. În cuprinsul dispoziţiei nu se menţionează calitatea de mandatar al petentei, deşi această calitate rezultă din cuprinsul cererii intitulată „revenire la notificarea nr. 196 din 11 iunie 2001" N.M. acţionând ca împuternicit al mamei sale B.R., în numele acesteia.
S-a concluzionat că unitatea deţinătoare a imobilului nu a analizat cererea formulată de persoana îndreptăţită, ci o cerere formulată de o persoană care nu a acţionat decât în calitate de mandatar al persoanei îndreptăţite.
Împotriva sentinţei a declarat apel intimata SC R.C. SA, motivele de apel privind în primul rând respingerea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1459 din 9 noiembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 705/2005, a admis apelul şi a schimbat sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei, ca tardiv formulată.
Cererea de aderare la apel depusă de contestatoarea B.R. la 28 septembrie 2005 pentru motive ce vizează fondul cauzei, a fost respinsă prin aceeaşi decizie, ca lipsită de interes, consecinţă a admiterii excepţiei tardivităţii contestaţiei.
Instanţa de apel a reţinut că dispoziţia din 13 decembrie 2001 i-a fost comunicată contestatoarei la 11 iunie 2003, aşa după cum aceasta recunoaşte în notificarea din 11 iunie 2003 (fila 94 fond) iar contestaţia s-a formulat la 25 iulie 2003.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs contestatoarea, criticând-o ca fiind nelegală în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta reiterează situaţia de fapt susţinută prin cererile depuse în fazele procesuale anterioare, prezentând succesiunea notificărilor, a revenirilor şi a corespondenţei purtate între părţi, susţinând, în esenţă, că doar ulterior primirii notificării expediate de intimată sub nr. 1663 din 18 iunie 2003, la care s-a ataşat dispoziţia din 13 decembrie 2001, a înţeles că intimata consideră că, prin această dispoziţie emisă pe numele N.M., a soluţionat cererea sa de restituire a imobilului şi că, în raport de data la care i-a fost comunicată (24 iunie 2005) curge termenul legal de 30 de zile în care a înregistrat contestaţia care formează obiectul dosarului de faţă.
Arată recurenta că nu se poate reţine culpa sa în formularea contestaţiei cu aparenta depăşire a termenului legal, de vreme ce intimata a indus-o în eroare, prin aceea că a indicat un alt nume în dispoziţia motivată, decât cel al persoanei care este titulara notificării (recurenta) şi un alt număr de notificare soluţionată (1331 în loc de 196).
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este fondat.
Prin notificarea nr. 196 din 11 iunie 2001, comunicată intimatei prin executor judecătoresc, petenta B.R. a solicitat restituirea în natură a imobilului în calitate de moştenitoare a tatălui său, B.A., proprietarul din patrimoniul căruia a fost preluat imobilul de către stat.
La data de 27 noiembrie 2001, mandatarul petentei de la acea dată, N.M., depune prin executorul judecătoresc, sub acelaşi nr. (196 din 11 iunie 2001) o primă revenire la notificare, în care precizează că este împuternicit să solicite în numele mamei sale, B.R.(procura nr. 1665 din 11 octombrie 2001) restituirea moştenirii de la tatăl acesteia B.A.
Prin „dispoziţia motivată" din 13 decembrie 2001 intimata, fără a indica numărul notificării, cu motivarea că este societate comercială integral privatizată, menţionează în finalul dispoziţiei: „(...) că societatea comercială nu poate da curs cererii formulate de către N.M. (...).
Deşi intimata a susţinut că a comunicat dispoziţia către N.M., nu a făcut dovada comunicării, respectiv a confirmării de primire.
O a doua revenire la notificarea iniţială a fost făcută de petentă prin mandatar G.M., la data de 28 mai 2003, solicitând emiterea deciziei motivate conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi comunicarea la domiciliul mandatarului.
Răspunzând acestei reveniri, prin adresa nr. 5544 din 30 mai 2003 (comunicată mandatarului G.M. cu scrisoarea recomandată cu confirmare de primire), intimata comunică petentei că în urma notificării nr. 1331 din 11 decembrie 2001 a emis şi comunicat acesteia Decizia dispoziţiei din 13 decembrie 2001, cu menţiunea că anexează în copie xerox dispoziţia.
Primind această adresă (nr. 5544/2003) petenta revine la 11 iunie 2003 cu o nouă notificare reiterând solicitarea de a-i fi soluţionată notificarea pe care aceasta a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, cu precizarea că dispoziţia din 13 decembrie 2001 anexată adresei din 30 mai 2003 „reprezintă răspunsul dat cererii formulate de către N.M." şi nu notificării petentei singura persoană îndreptăţită să solicite restituirea în natură a imobilului".
În fine, prin notificările nr. 1663/2003 şi nr. 1664/2003, comunicate mandatarului petentei prin executorul judecătoresc la data de 24 iunie 2003, intimata precizează că dispoziţia din 13 decembrie 2001 reprezintă actul prin care a fost soluţionată atât notificarea petentei nr. 196 din 11 iunie 2001, cât şi o cerere prin care N.M. ar fi solicitat restituirea către acesta a moştenirii de la tatăl său, motiv pentru care comunicarea dispoziţiei s-ar fi făcut şi către acesta la data de 13 decembrie 2001. la aceeaşi dată (24 iunie 2003) se comunică petentei prin executor judecătoresc dispoziţia din 13 decembrie 2001.
În acest context, aprecierea instanţei de apel, în sensul că petenta a luat cunoştinţă cel mai târziu la data de 11 iunie 2003 de dispoziţia prin care intimata i-ar fi soluţionat la 13 decembrie 2001 notificarea nr. 196/2001, este rezultatul interpretării greşite a actelor deduse judecăţii (notificări, reveniri la notificări, corespondenţă), în raport de care urma să fie soluţionată excepţia tardivităţii contestaţiei.
Modul defectuos în care a fost redactată dispoziţia (comunicată petentei pentru prima dată cu adresa nr. 5543/2003), fără indicarea numărului notificării depuse de petentă şi cu precizarea că se referă la cererea de restituire formulată de N.M., a fost de natură să creeze petentei convingerea că prin dispoziţia din 13 decembrie 2001 a fost soluţionată o altă notificare, depusă în nume propriu de N.M., fără ştirea sa, motiv pentru care, răspunzând adresei nr. 5544/2003, petenta a insistat în soluţionarea propriei notificări (nr. 196/2001), arătând că este singura persoană îndreptăţită să solicite restituirea în natură a imobilului.
În aceste condiţii şi faţă de succesiunea corespondenţei purtate între părţi, prima instanţă a apreciat corect că doar de la data de 23 iunie 2003 (în realitate 24 iunie 2003 filele 97 şi 101 dosar tribunal), la care petentei i-a fost comunicată notificarea nr. 1664/2003, prin care intimata a precizat în mod expres şi neechivoc faptul că prin dispoziţia din 13 decembrie 2001 a înţeles să se pronunţe şi cu privire la notificarea înregistrată de petentă sub nr. 196 din 11 iunie 2001, a început să curgă termenul legal de 30 de zile pentru promovarea contestaţiei, termen respectat de contestatoare (contestaţia a fost depusă prin poştă la data de 22 iulie 2003 (fila 8 dosar tribunal).
Pentru considerentele prezentate în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul, să caseze Decizia şi să trimită cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat de intimată pe fondul cauzei şi a cererii de aderare la apel formulată de contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta B.R. împotriva deciziei civile nr. 1459 din 9 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10290/2005. Civil. Interdicţie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10209/2005. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
