ICCJ. Decizia nr. 10252/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 173/R din 6 iulie 2004 a Curții de apel Galați s-a respins ca nefondată cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 667/R din 5 noiembrie 2003 a Tribunalului Galați, decizie conform căreia s-a admis recursul A.F.D.J. RA împotriva sentinței civile nr. 4268 din 22 august 2003 a Judecătoriei Galați, pe care a modificat-o, iar la rejudecare: s-a admis contestația la poprire formulată de A.F.D.J. RA Galați și s-a desființat poprirea înființată pe conturile bancare ale contestatoarei deschise la Banca Comercială Română, sucursală Galați, Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Galați, pe suma de 128.943.500 lei.
După ce s-a avut în vedere că revizuentul a invocat mai multe temeiuri ale cererii sale, instanța sesizată cu revizuire, Tribunalul Galați, a disjuns cererea revizuire bazată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și față de dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de apel Galați.
Curtea de apel, prin încheierea din 18 iunie 2004 a respins excepția necompetenței materiale și reținând că, deși revizuentul a indicat ca fiind contradictorie și sentința 2157 din 16 martie 2001 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia 807 din 3 august 2001 a Curții de apel Galați, în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a apreciat că identitatea de cauză, obiect și părți există doar pentru hotărârea judecătorească vizând contestația la executare: sentința civilă nr. 10321/2001 și cea cu nr. 3268 din 22 august 2003 definitive prin decizia civilă 667 din 5 noiembrie 2003 a Tribunalului Galați.
Pe fond, în funcție de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a avut în vedere că în cauză cele două hotărâri definitive, au aceleiași persoane și aceeași calitate, însă, nu există aceeași pricină, respectiv același obiect al cercetării judecătorești.
în acest sens, se arată că sentința 10321/2002 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia civilă 203/2003 a Tribunalului Galați privește contestația la executare întemeiată pe art. 454 C. proc. civ., în timp ce sentința civilă 4268/2003 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia 667/2003 a Tribunalului Galați, se referă la întinderea titlului executoriu, respectiv a sentinței civile 2157/2001.
împotriva deciziei 173/R/2004 a Curții de apel Galați, menționată mai sus, a declarat recurs revizuentul M.V. care susține că, în concordanță cu prevederile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., cererea de revizuire prin care s-a invocat pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. trebuie judecată de instanța mai mare în grad față de cele ce au pronunțat sentința civilă 2157/2001 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia civilă nr. 807/2001 a Curții de apel Galați, pe de o parte, iar, pe de alta decizia civilă 667/2003 a Tribunalului Galați, astfel că, în speță, competentă era înalta Curte de Casație și Justiție.
Mai mult, arată că hotărârea face referire la contestația la executare conform art. 400 alin. (2) C. proc. civ., în loc să se preocupe de cererea de revizuire, astfel că se pronunță asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Totodată, recurentul susține că, deși a menționat în detaliu, asupra întinderii creanței, instanța n-a făcut referire la acest aspect.
Recursul este nefondat.
Cererea de revizuire formulată în temeiul pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. presupune, în condițiile legii, existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanța de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
în speță, cauza aceeași privind contestația la executarea titlului executor, ce-l constituie sentința civilă 2157/2001 pronunțată de Judecătoria Galați, a fost soluționată între aceleași părți și aceeași calitate, pe de o parte, prin sentința civilă 10321/2002 a Judecătoriei Galați (definitivă prin decizia 203/2003 a Tribunalului Galați) și, pe de altă parte, prin decizia civilă 667/2003 a Tribunalului Galați.
Or, în situația de mai sus, față de instanțele care au pronunțat hotărârile, respectiv judecătorie, tribunal, competentă să judece revizuirea, în sensul dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., este instanța mai mare în grad, în raport de cele două instanțe, respectiv Curtea de apel și nu înalta Curte de Casație și Justiție.
Respectând aceste norme imperative, ce reglementează competența soluționării cauzei, Curtea de apel Galați s-a pronunțat asupra revizuirii în limita prerogativelor date de lege în materie, condiție în care nu subzistă pct. 3 al art. 304 C. proc. civ. Curtea de apel a invocat art. 400 alin. (2) C. proc. civ., atunci când a argumentat asupra obiectului pricinii, în legătură cu care s-au pronunțat instanțele, însă soluția sa, dar și motivarea este dată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel n-ar putea exista situația prevăzută de pct. 7 și 6 ale art. 304 C. proc. civ.
Cât privește susținerea recurentului a lipsei de motivare asupra întinderii creanței, era inutil a mai fi analizată față de soluția de neprimire a cererii de revizuire din punct de vedere a respectării normelor procedurale.
Sub acest aspect, în sensul legii instanța de revizuire a reținut corect obiectul pricinii care trebuia să fie identic în cele două hotărâri judecătorești, pretinse a fi contradictorii.
Se apreciază că s-a analizat, cu rigurozitate, nu numai obiectul pricinii, ci și temeiul acesteia, astfel încât cauza să fie identică în cele două procese judecate definitiv.
Așadar, în ordine cronologică, prima pricină se referă la începutul de executare, prin somația, considerată ca ilegal emisă, în timp ce, în pricina ulterioară, se pune în discuție, prin același mijloc procedural, întinderea debitului, atestat de titlu.
Or, așa cum și instanța de revizuire a analizat, nu subzistă identitate de pricină, element hotărâtor care determină netemeinicia cererii formulate în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Aceasta pentru a nu mai discuta și faptul că recurentul este într-o confuzie față de demersul juridic ales, atunci când evocă, în raport de ultima hotărâre, prima pricină contrarie ca fiind hotărârea, ce constituie titlul executoriu, și nu cea privind soluția în contestația la executare.
De aceea o astfel de critică este și inadmisibilă.
Or, instanța a încadrat corect raporturile juridice ale cauzei în funcție de cele două pricini, cererea de revizuire urmând a fi respinsă ca neîntemeiată, pentru argumentele mai sus prezentate, în raport de care reține că nu sunt întrunite condițiile pct. 3, 6, 7 și 9 din art. 304 C. proc. civ.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9992/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10247/2005. Civil → |
|---|
