ICCJ. Decizia nr. 10351/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1428 din 9 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Vaslui a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții S.I., S.I.M., B.M.S. și S.T. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Vaslui, dispunându-se:
- modificarea în parte a dispoziției nr. 490 emisă de pârât la 12 noiembrie 2001, în sensul restituirii în natură a imobilului situat în Vaslui, în perimetrul ABCD din expertiza S.D.;
- menținerea celorlalte dispoziții ale actului;
- disjungerea cererii de intervenție forțată împotriva SC C. SA Vaslui, cu fixarea unui nou termen de judecată.
Instanța de fond a reținut că în anul 1952 imobilul în litigiu era proprietatea reclamanților. Cu toate acestea, prin hotărârea judecătorească din 11 iunie 1952 s-a autorizat vânzarea bunului, reținându-se că proprietarul I.S. nu plătise impozitului în favoarea statului. în realitate, nu numai că imobilul aparținea altor persoane, dar nu există nici debit întrucât impozitele respective fuseseră achitate.
în consecință, instanța a apreciat că este nejustificat refuzul restituirii în natură, în condițiile în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil, de la un neproprietar și fără temei.
Cu privire la terenul aferent în suprafață de 4369,03 mp, s-a reținut că acesta este deținut de către intervenienta forțată, astfel că judecata acestei cereri a fost disjunsă.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o și susținând în esență că:
- în mod greșit instanța de fond a considerat nevalabil titlul statului;
- contestatorii au depășit termenul de 30 zile prevăzut de art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001, astfel încât cererea lor, trimisă tribunalului abia la 18 martie 2002, este tardivă;
Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 17 din 12 martie 2003, a admis apelul și a schimbat în parte sentința în sensul respingerii contestației.
Din considerentele deciziei rezultă că instanța de apel și-a însușit integral punctul de vedere al pârâtului cu privire la tardivitatea contestației, reținând că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 curgea pentru reclamanți de la 10 decembrie 2001 și a fost cu mult depășit.
împotriva acestei decizii reclamanții contestatori au formulat recurs, susținând că și-au exercitat în termen dreptul de a ataca în justiție dispoziția administrativă.
Intimatul pârât, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este întemeiat.
Dispoziția nr. 490/2001 a fost emisă de pârât la 12 noiembrie 2001. Ea cuprindea o ofertă de restituire prin echivalent precum și alte măsuri. La data de 5 decembrie 2001, deci la mai puțin de 30 de zile de la emiterea deciziei, reclamanții au depus, cu confirmare de primire (care s-a realizat a doua zi), refuzul lor cu privire la ofertă, solicitând ca împreună cu întregul dosar administrativ, să fie trimis spre soluționare Tribunalului Vâlcea. Ceea ce este esențial este împrejurarea că la 5 decembrie 2001, reclamanții au înțeles să conteste în justiție decizia administrativă, conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. Acesta este momentul manifestării de voință aptă să producă efecte juridice, în contextul în care, aspect de asemenea extrem de important, legea nu precizează unde se depune contestația, așa cum se întâmplă, de pildă, în materie procesual civilă, pentru recurs. Textul art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la momentul respectiv, menționează doar: "competența de soluționare revine secției civile....".
în aceste condiții, faptul că reclamanții au depus contestația în termenul legal, la organul administrativ, care deținea dosarul cauzei, stăruind pentru trimiterea lui la tribunal (ceea ce s-a și întâmplat la 18 martie 2002) răspunde pe deplin exigenței referitoare la momentul formulării acțiunii în justiție.
Orice altă interpretare care, în situația de fapt dată (atipică), apreciază contestația tardivă, ar fi excesivă, formalistă și străină spiritului reglementării.
Așa fiind, constatând că prin decizia atacată apelul a fost soluționat în mod greșit pe excepție, fără a se intra în cercetarea fondului, înalta Curte a făcut aplicarea prevederilor art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ. și a admis recursul, casând decizia cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10355/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10304/2005. Civil → |
|---|
