ICCJ. Decizia nr. 10357/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată, reclamantul B.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la emiterea dispoziției, răspuns, urmare notificării nr. 661 din 2 august 2001 pentru acțiuni de la SC L. SA, în baza Legii 10/2001.
Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1024 din 6 noiembrie 2003, a respins cererea, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a reținut că notificarea a fost adresată Primăriei Municipiului București, care, în raport de dispozițiile art. 23 alin. (1) și art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum și de conținutul respectivei notificări, avea obligația de a emite un răspuns.
Prin decizia civilă nr. 663 din 22 aprilie 2004, Curtea de Apel București, a admis apelul formulat de reclamantul B.A. împotriva sentinței civile nr. 1024 din 6 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București pe care a anulat-o și evocând fondul cauzei, a admis acțiunea obligând pârâtul să emită decizia motivată, ca răspuns la notificarea adresată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin acțiune, reclamantul a solicitat obligarea la emiterea dispoziției de răspuns la notificarea nr. 661/2001 pentru acțiunile deținute la SC L. SA.
Notificarea a fost adresată Primăriei municipiului București, care nu a răspuns și nici nu a indicat persoana deținătoare.
în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, persoana îndreptățită, potrivit prevederilor art. 26 Legea nr. 10/2001, poate chema în judecată Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, care, astfel, poate fi obligat să emită decizie sau dispoziție motivată.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, susținând în esență că, atâta timp cât notificarea a fost adresată Primăriei Municipiului București, numai aceasta putea fi chemată în judecată în calitate de pârâtă și să emită o dispoziție la notificare.
Pe fondul cauzei se arată că, față de obiectul acțiunii, singura instituție abilitată de lege să răspundă unei notificări, este instituția publică implicată în privatizare, fiind incidente prevederile art. 32 din Legea 10/2001, iar, pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada calității sale de acționar sau asociat.
Recursul este întemeiat.
Esențial, pentru a stabili, contrar celor reținute de prima instanță, existența calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al statului român, prin hotărârea atacată s-a avut în vedere împrejurarea că primăria nu a răspuns notificării și, astfel, unitatea deținătoare nu a fost identificată, devenind incidente prevederile art. 26 din Legea 10/2001 potrivit cărora poate fi chemat în judecată statul prin Ministerul Finanțelor Publice.
Dar, conform textului de lege menționat, (art. 28 în actuala numerotare), în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul, notificarea se trimite primăriei; (astfel cum s-a procedat în prezenta cauză) care este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.
Or, în speță, acest lucru nu s-a întâmplat, fiind de necontestat că primăria nu a răspuns în acest sens notificării, această împrejurare neputând îndreptăți ca atare, concluzia că, în adevăr, unitatea deținătoare nu a putut și nu poate fi identificată.
Așa fiind, cum o asemenea chestiune de fapt nu este pe deplin stabilită, esențială fiind în soluționarea cauzei în ce privește calitatea procesuală pasivă, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, și în temeiul art. 314,art. 315 C. proc. civ. a fost admis recursul, a fost casată hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
← ICCJ. Decizia nr. 10398/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10359/2005. Civil → |
---|