ICCJ. Decizia nr. 10398/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin recursul în anulare declarat de către Procurorul General al României, în conformitate cu prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data declarării, s-a solicitat casarea deciziei civile nr. 2405 din 30 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia și respingerea recursului formulat de D.S. și D.C. împotriva deciziei civile nr. 473/2002 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
în motivarea recursului în anulare s-a invocat împrejurarea că, deși, instanțele au reținut o corectă stare de fapt, au făcut o aplicare esențialmente greșită a legii.
S-a arătat că, obiectul acțiunii constă în:
- constatarea nulității deciziei nr. 90/1975 emisă de fostul Consiliu Județean Sibiu, de trecere în patrimoniul Statului a imobilului situat în Sibiu, înscris în C.F. Sibiu;
- constatarea nulității încheiere de intabulare a dreptului Statului asupra acestui imobil;
- restabilirea situației anterioare de C.F. și;
- constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare a aceluiași imobil, către pârâții P.N. și P.M.
Prin sentința civilă nr. 8202/2001, Judecătoria Sibiu a respins acțiunea reținând că în speță operează excepția autorității de lucru judecat prevăzută de art. 1201 C. civ. deoarece, prin sentința civilă nr. 1323/1996 a aceleiași instanțe, rămasă irevocabilă prin decizia civilă 633/1999 a Curții de Apel Alba, a fost tranșată problema valabilității actului de preluare al imobilului, a încheierii de înscriere a dreptului statului precum și restabilirii situației de carte funciară.
Prin decizia civilă nr. 473/2002 Tribunalul Sibiu a anulat sentința și a menținut soluția de respingere a acțiunii reclamanților nu pentru existența excepției autorității lucrului judecat, ci pentru faptul că, obiectul acțiunii introductive fiind diferit de cel ce a format obiectul primului dosar, trebuia analizat pe fond. Sub acest aspect, contractul de vânzare-cumpărare este valabil deoarece s-a încheiat cu bună credință și are un obiect bine determinat. în condițiile valabilității lui, este legală și încheierea de intabulare.
Prin decizia civilă 2405/2002, Curtea de Apel Alba Iulia a modificat în parte decizia sub aspectul constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în beneficiul chiriașilor, al radierii mențiunilor privind dreptul Statului și, restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Recursul în anulare a considerat că această decizie este susceptibilă de următoarele critici:
în mod greșit s-a modificat decizia tribunalului deoarece, imobilul în litigiu trecând la Stat în baza Decretului nr. 223/74, rezultă că a fost preluat cu titlu. Decretul nr. 9/1989 de abrogare a Decretului 223/1974, nu are relevanță deoarece nu retroactivează.
Pe de altă parte, faptul preluării cu titlu, a fost stabilit prin sentința civilă nr. 1323/1996 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 633/1999 a Curții de Apel Alba Iulia.
O altă critică se referă la greșita ignorare a actelor dosarului și anume, Hotărârea nr. 84/1996 a Consiliului Județean Sibiu de respingere a cererii reclamanților de restituire în natură a imobilului precum și sentința 1323/1996 de respingere a cererii de constatare a nulității deciziei 90/1975 privind preluarea imobilului de către Stat.
Ori, prin ignorarea acestor acte, s-a ajuns la pronunțarea unei hotărâri nelegale deoarece, în condițiile în care aceste acte administrative au rămas valide și contractul de vânzare-cumpărare este valabil potrivit art. 9 din Legea 112/1995.
Recursul în anulare critică faptul de a nu se fi constatat că imobilul nu era exceptat de la vânzare și că există buna-credință a chiriașilor.
S-a mai criticat aceeași decizie pentru faptul de a nu fi cercetat validitatea precum și admisibilitatea acțiunii introductive raportat la faptul că, această acțiune nu a fost semnată de reclamanți ci de avocatul acestora care nu avea împuternicire și totodată, a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Recursul în anulare este fondat.
Pentru a modifica decizia Tribunalului, Curtea de Apel a reținut incidența art. 46 din Legea 10/2001 așa după cum rezultă din considerentele hotărârii date în recurs.
Nici instanța de recurs și nici celelalte instanțe, nu au analizat însă dacă o acțiune de drept comun, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, așa după cum rezultă din chiar conținutul și motivarea în fapt și în drept a acesteia, înregistrată la data de 10 mai 2001, mai putea să fie examinată prin prisma Legii speciale nr. 10 din 14 aprilie 2001.
Instanța de recurs fundamentându-și hotărârea pe alte dispoziții legale decât cele invocate de parte, a schimbat natura juridică și temeiul de drept al acțiunii încălcând astfel principiul disponibilității.
Dar, nici această instanță după cum nici cea de fond, nu s-au pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii întemeiată pe prevederile dreptului comun, deși această acțiune a fost introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Cum această excepție a fost invocată de Municipiul Sibiu prin Primar încă din faza primei instanțe, Judecătoria Sibiu, potrivit înscrisului de la f.15, a fost admis recursul în anulare, au fost casate hotărârile pronunțate și a fost trimisă cauza spre rejudecare în primă instanță, respectiv Judecătoria Sibiu.
După analizarea excepției privind admisibilitatea acțiunii, în raport de concluzia la care se va ajunge, instanța va aprecia și asupra celorlalte motive care au argumentat recursul în anulare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10401/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10357/2005. Civil → |
|---|
