ICCJ. Decizia nr. 10359/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin contestația adresată la 20 iunie 2003 Tribunalul Dâmbovița, reclamanta L.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T. SA Pucioasa să se dispună anularea deciziei emisă de aceasta cu nr. 695 din 20 mai 2003 și pe cale de consecință să-i fie restituit în natură imobilul situat în Pucioasa.
în motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este "persoană îndreptățită" în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, fiind moștenitoarea tatului ei, V.I., proprietarul de la care imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român. Cu toate acestea, în mod nejustificat și nemotivat, pârâta a răspuns negativ notificării ce i-a fost adresată.
Examinând probatoriile administrate, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 141 din 23 februarie 2004, a admis în parte contestația, anulând decizia emisă de pârâtă și constatând că reclamanta este îndreptățită să primească despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în esență că:
- reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului;
- bunul nu poate fi restituit în natură, fiind folosit ca sediu, în baza unui contract de comodat, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa;
- în măsura în care Parchetul își va muta sediul în noua clădire achiziționată, imobilul va putea fi restituit în natură reclamantei deoarece toate condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 sunt întrunite.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, prin care susținerea că nu există nici un impediment legal pentru restituirea în natură a bunului, a fost admis prin decizia civilă nr. 1971 din 22 iunie 2004 a Curții de Apel Pitești; s-a dispus schimbarea în parte a sentinței în sensul restituirii în natură a imobilului și au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.
Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC T. SA Pucioasa, care solicită respingerea acțiunii, Curtea stabilind, în principal, că:
- există identitate deplină între imobilul ce a aparținut autorului reclamantei și cel revendicat;
- trecerea bunului în proprietatea statului, prin naționalizare, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, deci fără titlu valabil;
- restituirea imobilului în natură către reclamantă este legalmente posibilă deoarece sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 iar pe de altă parte pârâta nu se încadrează în categoriile de persoane deținătoare enumerate de art. 16 alin. (1) din același act normativ;
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Astfel, s-a susținut în cadrul motivelor de recurs:
- că naționalizarea imobilului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment;
- că nu există identitate între imobilul naționalizat și cel revendicat;
- că imobilul se află în mod legal în patrimoniul unității pârâte, ca urmare a privatizării ei integrale, astfel încât nu se poate dispune restituirea în natură;
- că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei apărări fundamentale pentru soluția procesului;
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este întemeiat.
Astfel, în mod corect s-a statuat asupra caracterului abuziv al naționalizării în condițiile în care tatăl reclamantei, general pensionar, invalid de război, era exceptat de la această măsură potrivit prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, astfel încât erau incidente, la momentul soluționării apelului, dispozițiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
în privința identității între imobilul naționalizat abuziv și cel vizat prin notificare și acțiunea în justiție, ea rezultă din înscrisurile depuse la dosar și este confirmată și prin adresa nr. 8713/2004 a Primăriei orașului Pucioasa.
în fine, nu corespunde realității susținerea potrivit căreia Curtea de Apel nu a analizat apărarea pârâtei în sensul privatizării ei integrale și includerii imobilului în capitalul social. înscrisurile existente la dosarul cauzei atestă că în anul în care unitatea pârâtă și-a încheiat privatizarea, 1997, imobilul în litigiu se afla în patrimoniul RAGCL Dâmbovița și s-a reîntors în patrimoniul acesteia abia după 20 iunie 2003. Că este așa rezultă și din faptul necontestat că anterior acestei date RAGCL Dâmbovița încheiase cu privire la imobil un contract de comodat cu Parchetul local.
Toate aceste împrejurări atestă în mod incontestabil că soluția restituirii imobilului în natură este legală și în acord cu caracterul reparatoriu al reglementării, astfel încât recursul a fost respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10357/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10358/2005. Civil → |
|---|
