ICCJ. Decizia nr. 1133/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1133
Dosar nr. 27114/1/2005
nr. vechi 10652/200.
Şedinţa publică din 2 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Prin Decizia civilă nr. 392 A din 10 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a respins ca inadmisibil apelul apelantei C.F. şi ca nefondat apelul Municipiului Bucureşti prin Primar general privind sentinţa civilă nr. 934 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sentinţă conform căreia s-a admis în parte acţiunea reclamantei B.D. şi a fost obligat pârâtul la soluţionarea notificărilor nr. 310/2002 şi 311/2002 formulate de autoarea reclamantei E.A.; s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind daunele cominatorii şi au fost obligaţi apelanţii la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea hotărârii sale, instanţa de apel, după ce a avut în vedere corespondenţa dintre părţi exprimată în adrese în urma notificărilor, a apreciat că finalitatea Legii nr. 10/2001 este aceea de a acorda persoanei îndreptăţite posibilitatea efectivă de a obţine una din măsurile de reparaţie expres prevăzute, aşa încât acţiunea nu poate fi prematură.
S-a considerat că se impune, cu atât mai mult, soluţionarea notificărilor cu cât, după depunerea documentelor solicitate, reclamanta a insistat de fiecare dată în rezolvarea cererilor formulate pentru a obţine o decizie motivată, ce poate fi cenzurată pe cale legală în ipoteza în care nu sunt satisfăcute interesele sale.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primar general care susţine în temeiul pct. 9 din art. 304 C. proc. civ. că au fost nesocotite dispoziţiile art. 20 pct. 1, 2 şi 3 coroborate cu cele ale art. 23 din Legea nr. 10/2001, în raport de care unitatea deţinătoare trebuie să răspundă la notificări în termen de 60 de zile de la depunerea notificării sau de la depunerea documentaţiilor.
Or, apreciază recurentul, termenul de 60 de zile, fiind de recomandare, depăşirea acestuia nu se sancţionează, dosarele fiind, de altfel, completate pe toată perioada dată de lege în acest scop.
Totodată recurentul apreciază că nu se poate reţine culpa sa procesuală pentru a fi obligat la cheltuieli de judecată.
Deliberând, recursul va fi respins ca nefondat pentru considerentul că s-a făcut o corectă aplicare a legii, prin soluţia pronunţată, astfel că nu subzistă condiţia prevăzută la pct. 9 din art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 23 alin. (1) şi (2) unitatea deţinătoare este obligată să emită Decizia sau dispoziţia privind notificare prin care s-a cerut restituirea în natură, textul prevăzând un termen expres de 60 de zile de la formularea notificării sau de la depunerea actelor doveditoare, conform art. 22 din aceeaşi lege.
Natura acestui termen este de recomandare, însă, depăşirea acestuia nu îl exonerează pe recurent de a răspunde, în modalitatea prevăzută de lege, la notificarea privind pretenţiile formulate de persoana îndreptăţită.
În cazul nerespectării acestui termen, persoana juridică deţinătoare poate fi sancţionată civil, aşa cum a pretins intimata, ca persoană îndreptăţită, prin cererea în daune cominatorii în măsura în care o astfel de depăşire a termenului prevăzut de lege se datorează culpei deţinătorului, culpă ce trebuie demonstrată.
Or, în speţă, ceea ce s-a probat este corespondenţa părţilor, în care persoana îndreptăţită, în demersul său stăruitor, şi-a completat documentaţia pretinsă de persoana deţinătoare, astfel încât aceasta din urmă, în loc să răspundă printr-o decizie sau dispoziţie în sensul textului de lege mai sus citat, s-a rezumat la o nouă adresă.
În contextul prezentat cererea nu poate fi prematură pentru că scopul Legii nr. 10/2001 este de a da posibilitatea efectivă persoanei îndreptăţite să beneficieze de măsurile prevăzute de această lege, iar pentru aceasta recurenta trebuie să răspundă la notificare, respectiv trebuie făcută oferta, potrivit procedurilor prevăzute de această lege specială.
Totodată, faţă de culpa procesuală a recurentei apelante care s-a opus pretenţiilor formulate în cauză, urmează că, fiind în culpă procesuală, aceasta poate fi obligată în sensul dispoziţiilor art. 274 şi urm. C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată suportate de partea potrivnică.
Aşadar, întrucât instanţele au aplicat corect legea, recursul urmează a fi respins ca nefondat, neexistând temeiul invocat al pct. 9 din art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul Bucureşti împotriva deciziei civile 392/A din 10 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1519/2005. Civil. încheiere de sedinta. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10605/2005. Civil → |
|---|
