ICCJ. Decizia nr. 10559/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.10559
Dosar nr.3743/200.
Şedinţa publică din 14 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 ianuarie 2004, reclamanta A.C.E. Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Prahova să se dispună anularea dispoziţiei nr. 150/2003 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001; să se constate că Decretul-lege nr. 88/1990 şi Decretul nr. 1699/1927 au caracter abuziv şi să se anuleze actul de preluare al imobilului ce a aparţinut reclamantei.
Tribunalul Prahova, secţia civilă prin sentinţa nr. 153 din 19 februarie 2004 a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei.
Instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia nr. 150/2003, pârâtul Consiliul judeţean Prahova a respins notificarea nr. 85 din 14 februarie 2002, formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001 cu motivarea că solicitanta nu are calitate de persoană îndreptăţită conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor a căror adrese nici nu a fost precizată.
În cursul procesului, reclamanta nu a depus dovezi în legătură cu imobilele a căror restituire a cerut-o în sensul că i-au aparţinut în proprietate, astfel că susţinerea caracterului abuziv al Decretului-lege nr. 88/1990 şi a Decretului nr. 1699/1927 prin care statul a preluat bunurile apare ca neîntemeiată.
Mai mult, deşi reclamanta a solicitat restituirea imobilelor, atât în notificare cât şi în acţiune nu a indicat adresa acestora şi nu le-a individualizat în nici un mod.
S-a constatat că dispoziţia nr. 150/2003 emisă de pârâtă respectă dispoziţiile Legii nr. 10/2001 aşa încât contestaţia reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A.C.E. cu sediul în Bucureşti criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia nr. 1247 din 21 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei deoarece hotărârea tribunalului s-a bazat pe o examinare judicioasă a probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, fiind considerată temeinică şi legală.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii invocând dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ.
Recurenta susţine că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală întrucât nu s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi în acest fel s-au încălcat prevederile art. 1, art. 4, art. 11, art. 20, art. 24, art. 50 şi art. 51 din Constituţia României.
Se menţionează că Decizia atacată încalcă prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, a Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi este o ofensă la adresa Convenţiei Internaţionale privind Eliminarea tuturor Formelor de discriminare.
Recurenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a OG nr. 27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.
Analizând hotărârea pronunţată în raport de criticile formulate şi având în vedere şi excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale precum şi recursul declarat de reclamanta A.C.E. Bucureşti pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale aceasta „decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei".
În cauza de faţă, soluţionarea procesului nu depinde de neconstituţionalitatea OG nr. 27/2002 privind rezolvarea petiţiilor aprobate prin Legea nr. 233/2002 aşa încât va fi respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Cu privire la recursul declarat este de observat că art. 21 alin. (2) din legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prevede că notificarea adresată de persoana îndreptăţită trebuie să cuprindă în mod obligatoriu „denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat precum şi valoarea estimată a acestuia".
Or, în cauză notificarea nr. 85 din 14 februarie 2002 formulată de recurenta-reclamantă, nu cuprinde elemente de identificare a imobilelor pretins a fi restituite ci doar menţiunea că „bunurile preluate în mod abuziv de la societatea A.C.E. în ultimii 55 de ani ai secolului XX sunt de notorietate publică în fiecare sat, comună, judeţ şi sectoarele Municipiului Bucureşti".
Din această perspectivă şi în lipsa oricăror dovezi, în mod corect, instanţele au reţinut că recurenta, nu numai că nu a individualizat imobilele a căror restituire o solicită, dar nici nu a dovedit că bunurile au aparţinut în proprietate societăţii A.C.E. la momentul preluării abuzive.
În absenţa acestor elemente, în mod judicios, s-a considerat neîntemeiată susţinerea că imobilele au fost preluate prin acte normative cu caracter abuziv cum sunt Decretul-lege nr. 88/1990 şi Decretul nr. 1699/1927.
De asemenea, recurenta nu a produs dovezi pentru a-şi justifica calitatea de persoană îndreptăţită aşa cum prevede art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Dispoziţia nr. 150/2003 emisă de intimată prin care s-a respins notificarea recurentei se încadrează astfel în prevederile Legii nr. 10/2001, aşa încât soluţia de respingere a apelului reclamantei prin care a fost confirmată sentinţa tribunalului este legală.
Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a respectat atât dispoziţiile Legii nr. 10/2001 cât şi convenţiile internaţionale la care România este parte.
Faţă de cele ce preced şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va respinge ca nefundat recursul reclamantei.
Totodată va respinge şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 din OG nr. 27/2002.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.C.E. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 1247 din 21 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10558/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1057/2005. Civil → |
|---|
